Născut pe 4 noiembrie 1967, în satul Slobozia-Dușcă, raionul Criuleni, din Republica Moldova, Gheorghe Frunză trăiește de mai bine de trei decenii în România. Magia scenei l-a prins acasă, înainte de 1990, pe când activa la Teatrul de Etnografie și Folclor "Ion Creangă" din Chișinău. Aici a avut șansa de a-l cunoaște pe Emil Coșeriu, care în acea perioada colabora cu Teatrul "Ion Creangă".
Așa a aflat Gheorghe Frunză că dincolo de Prut, în România liberă, ia avânt arta adevărată. La Iași se deschidea facultatea de teatru. Cum se pregătea să își depună dosarul la Universitatea Teatrală din Moscova, drumul lui Gheorghe Frunză a cotit brusc, atras de mirajul Iașilor. Așa a ajuns moldoveanul să facă parte din prima promoție de studenți care a mers să-și facă studiile în România. Mai târziu își amintea cu umor cum a fost primul contact cu țara-mamă: "Ajuns în România, coborând din autobuz, am rostit mai întâi: Ăștia vorbesc ca noi".
În 1994 a absolvit Facultatea de Teatru din Iași. De aici a urcat mai sus, către Botoșani, pentru că aici ”nu sunt actori care se consideră VIP-uri. Suntem că o adevărată familie", mărturisea Gheorghe Frunză.
După 11 ani de teatru la Botoșani, au prins a veni ispitele de acasă. "În vara anului 2005 am avut o propunere de a mă reîntoarce în R. Moldova. Mi se oferea postul de director al teatrului din Cahul, un automobil de serviciu, Volga, și un salariu de 900 de lei. România nu este raiul, dar față de Basarabia e...", spunea actorul basarabean în urmă cu ceva ani.
După 30 de ani de ”Românie”, Gheorghe Frunză nu și-a pierdut farmecul basarabean, dimpotrivă. Actor de forță, dar și de compoziție, capabil de desfășurări ample, dar și de interpretări de o delicatețe sfâșietoare, Gheorghe Frunză își ocupă locul bine definit pe scena Teatrului ”Mihai Eminescu” din Botoșani. Prezența basarabeanului cu numele Gheorghe nu trece niciodată neobservată, și nu doar din pricina corpolenței sale imposibil de ignorat în spațiul scenic, dar mai ales datorită delicateței pe care o emană, în ciuda unei aparente durități artistice.
Personajele lui Gheorghe Frunză sunt impresionante tocmai prin realismul și totală nefalsitate cu care se prezintă publicului, fie că este vorba despre Farfuridi sau Chirița, fie că joacă în ”Falstaf”, ”Ivan Turbincă”, ”Portugalia” sau „Bocitoarele vesele”, ”Bani din cer”, "Watch dogs" și ”La Academie”. Același și de fiecare dată altul. Altul și de fiecare dată Gheorghe...
Nu putem scrie despre Gheorghe Frunză fără să amintim și de filmele pe al căror generic se înșiră, mai aspru ori mai delicat, numele actorului botoșănean. Aventura cinematografică începea în 2008, cu ”Legiunea străină”, pentru ca în anul următor să apară în ”Le concert”. Anul 2016 îi oferă două oportunități: ”Afacerea Est” și ”Inimi cicatrizate”, pentru ca apoi să îl regăsim în ”Oameni de treabă” (2023).
Anul 2021 consemna și participarea la iUmor, când Gheorghe Frunză și Sorin Ciofu realizau un ”moment senzațional”.
Harul, destinul, talentul sau pur și simplu vântul de la Est l-au purtat pe Frunză cu numele Gheorghe în România de dincoace de Prut, o Românie care pentru început l-a înmărmurit de plăcere: ”Ăștia vorbesc ca noi!”.
