Costel Zăgan s-a născut pe 20 ianuarie 1958, în satul Tudor Vladimirescu, comuna AlbeÅŸti, judeÅ£ul BotoÅŸani. Cursurile gimnaziale le-a urmat în satul natal, iar în anul 1977 a absolvit Liceul "A.T.Laurian", din BotoÅŸani.

Devine profesor de limba română odată cu obÅ£inerea licenÅ£ei la Facultatea de Litere a Universităţii "Al.Ioan Cuza" IaÅŸi, finalizând cursurile universitare cu lucrarea "Natură ÅŸi eros la Eminescu". Predă la ÅŸcoala din satul natal.

A debutat editorial în anul 2005, cu volumul "Hiperbole blitz", la Editura Axa, BotoÅŸani, până atunci Costel Zăgan hălăduind prin spaÅ£iul revuistic, unde publică poezii, epigrame ÅŸi aforisme. Îl regăsim, aÅŸadar, în Colloquium, Convorbiri Literare, Intertext, Poezia, Hyperion, Timpul, Absolut Cultural. La trei ani de la debut scoate la lumină "Cezeisme", pentru ca în anul 2012 să publice online volumul de versuri "GravitaÅ£ia sufletului". 



(Foto: Ultima copertă a volumului de CEZEISME, 2008)

Costel Zăgan este prezent în antologiile "Porni Luceafărul", "Nord - Antologia poeÅ£ilor botoşăneni de azi", "Însemne", "Poeme hai hui- antologie de poezie", "Însemnele unei tăceri- antologie de poezie -2012", "Amprente temporale- antologie de poezii cronopediene".

Debutul târziu (la 47 de ani, cu "Hiperbole blitz") nu denotă o autoexcludere a poetului din piaÅ£a literară, ci mai degrabă o amânare a mărturisirii livreÅŸti (stricto sensu). Departe de a fi un autor prolific, Costel Zăgan este totuÅŸi un bun strateg, el desfăşurându-ÅŸi poemele în pagini de reviste, pe bloguri sau site-uri de specialitate, rămânând însă permanent într-o stare de reverenÅ£ioasă timiditate cu propria poezie. 

Dovedind o fervoare direct proporÅ£ională cu o anume vibraÅ£ie nedisimulată la inefabilul poetic, Costel Zăgan îÅŸi asumă timbrul liric personal, cu un discurs sincer, fără exuberanÅ£e ÅŸi contemplaÅ£ii inutile, chiar dacă uneori abundă în autoironii iscoditoare sau versuri vag melodramatice, cărora le conferă, însă, un aer de sensibilitate mereu în alertă. 

DeÅŸi pare să fie tributar poeziei tradiÅ£ionaliste, în vers clasic, Costel Zăgan îÅŸi surprinde cititorul cu poeme îndrăzneÅ£e, scormonitoare, dar lipsite de stridenÅ£e lingvistice. Poetul îÅŸi asumă astfel o etică a cuvântului, el rămâne credincios sieÅŸi, dar ÅŸi culturii în care s-a născut ÅŸi a creat.

Poemele lui Costel Zăgan nu cad în desuetudine, o anume mirare ÅŸi o sprinteneală a rimei asigurând poeziei coerenÅ£a lirică atât de necesară, rima fixând, de fapt, mesajul poetic al discursului.  

InsistenÅ£a tematică (Eminescu, Poetul, dragostea etc.), relieful extrem de personal în care se desfăşoară, alături de o predispoziÅ£ie naturală pentru imagini poetice care dezvoltă aceste tematici, fac din Costel Zăgan un autor care permanentizează starea de poezie, o cultivă ÅŸi o transmite semenilor săi fără orgoliu, dar cu o responsabilitate care tinde să devină, în sine, o profesie.

De remarcat, la Costel Zăgan, generozitatea faţă de poezia confraÅ£ilor săi, care trece dincolo de statutul de simplu cititor. Prin aceasta rostul său se multiplică, aÅŸteptăm ca ÅŸi confraÅ£ii să îl (re)citească ÅŸi să îl (re)cunoască.

Åžtiri BotoÅŸani îi urează poetului Costel Zăgan, la împlinirea celor 56 de ani, multă sănătate, inspiraÅ£ie ÅŸi frumoasă viaţă în poezie. LA MULÅ¢I ANI!

(Florentina Toniţă)



(Alături de elevii săi, la Şcoala Albeşti. Sursă foto aici)

POEME DE COSTEL ZÄ‚GAN

Basmul fulgilor de nea

Åži ninsoarea Doamne-i o poveste
când poetul nu mai vrea să ningă
tot ce-a fost odată parcă este
noaptea-ÅŸi prinde stelele în grindă
 
Când poetul nu mai vrea să ningă
parcă s-au mutat zăpezile în cer
Dumnezeu încearcă să le-mpingă
şi-nfloreşte-n paradis un măr
Parcă ne-am mutat în cer
tot ce-a fost aici acolo iarăşi este
primăvara-i primul adevăr
ÅŸi ninsoarea ultima poveste
Când poetul nu mai vrea să ningă
iarna ne-o distribui prin oglindă

Erezia lui Dumnezeu

Of  Doamne cu viteză cosmică iar creÅŸte
mortalitatea pe cap de locuitor Ne cam ne
glijezi dragoste pui de lele ce eÅŸti  S-ar pu
tea să nu mai cânt ci să-njur În numele tată
lui şi-al mamei şi-al celorlalţi nenăscuţi din Ro
mânia Patria noastră de cursă lungă ÅŸi lată ÅŸi
slabă ca un Å£âr din fericire Poporul român
a învăţat să moară  la fără frecvenţă Fără
speranţă Doamne întreb TotuÅŸi  pe Tine
cine o să te-ngroape

Noaptea ca o erezie suspendata

Mai ales dimineaţa poetul e inconfundabil
Atunci durerea-l face să dea tot ce are mai
frumos în el Åži lumina ce-o simte izbucnind
din toÅ£i porii Aruncă lumea dintr-un vis în al
tul Dragostea rămâne însă cel mai tandru
mijloc de locomoţie Iubind putem ajunge ori
unde Poetul nu-şi nimereşte totuşi niciodată
muza Mereu ÅŸi mereu se trezeÅŸte în visul
celălalt Frumoaso opreşte odată noaptea asta
Că vreau să cobor
 

 

 

 

 

 

 

 

 

CITEȘTE ȘI: "Calendar ortodox, 8 aprilie: Sfânta și Marea Miercuri"