Muzeul este găzduit de conacul Balș, clădire monument istoric, pe vremuri reședință a hatmanului Moldovei, iar la înființarea sa au contribuit Asociația Nord, Primăria Darabani și colecționarul local Dumitru Haha. Patrimoniul inițial conține aproape 500 de exponate, grupate în colecții reprezentative pentru regiunea Moldova de Nord - nordul Basarabiei - Bucovina de Nord. Exponatele provin din județele Botoșani, Suceava și Iași, din regiunea Cernăuți-Herța și din Basarabia.
Colecția de Istorie a Nordului conține obiecte de arheologie, documente, numismatică și fotografie veche din regiunea Nordului, obiecte vechi bisericești și exponate ale civilizației evreiești, foarte importantă în acest spațiu la finalul secolului al XIX-lea. Între cele mai valoroase exponate ale sălii de istorie sunt un Penticostarion din 1757 și volumul Procesul locuitorilor din Darabani înaintea curții cu jurați de la Dorohoi (1879) – carte unicat în România, care înfățișează cel mai mare proces din istoria justiției românești de până atunci.
Colecția "Militaria" propune căști și uniforme militare, arme și stații radio, generatoare de ton morse, documente și fotografii din cele două războaie mondiale. Sunt expuse aici un brevet militar din 1906, un aparat foto Leica din 1926 și o raniță rusească de război. În Colecția de Etnografie sunt prezentate obiecte care țin de arta lemnului în spațiul traversat de râul Prut, obiecte de gospodărie și o serie de țesături și cusături populare, precum și sculele ultimului stufar din zonă, datând din anii ’50.
Muzeul include și colecția Perioada comunistă, unde sunt expuse cărți comuniste, steaguri de la defilări și manifestări, fotografii, documente și decorații, precum și un titlu de proprietate din 1945, printre ultimele emise de comuniști înainte de naționalizare.
Istoria muzeului de la Darabani a început în 1920, când învățătorul Gheorghe Vornicescu, autorul primei monografii a localității, a constituit o colecție muzeală permanentă la școala din Darabani, ce a dispărut în cel de al Doilea Război Mondial. Alte demersuri au fost întreprinse de avocatul Emil Costeanu (în 1932) și învățătorul Dumitru Jar (1966), pentru ca în 1992 pasionatul colecționar Dumitru Haha, pe atunci primarul orașului, să înceapă proiectul unui muzeu în cadrul conacului Balș, inițiativă care nu a fost continuată de edilii ce i-au urmat.
Demersurile lui Dumitru Haha au fost reluate în 2014, la inițiativa asociației Nord, înființată de frații Ștefan și Alexandru Teișanu și de bibliotecarul Ionel David, și a Primăriei Darabani. Patrimoniul inițial este constituit aproape în întregime din colecția lui Dumitru Haha, donată cu generozitate proiectului. Muzeul Nordului a fost inaugurat sâmbătă, 9 august 2014, în cadrul festivalului Zilele Nordului.
Haha: "Vreau ca tinerii sa se poata bucura de munca mea de o viata"
Cel care şi-a donat mai bine de 70 la sută din colecţia la care a trudit o viaţă întreagă este un dărăbănean. Vă oferim un material despre Dumitru Haha realizat în anul 2012 de colegii de la site-ul Darabaneni.ro.
Fostul director al BCR Darabani, Dumitru Haha, a colecţionat de-a lungul timpului peste 2000 de piese care şi-ar găsi loc foarte uşor în vitrina unui muzeu din România. Nu a contabilizat sumele cheltuite pentru achiziţionarea obiectelor, dar îşi evaluează "zestrea" la peste 100.000 de lei. A participat la aproximat 70 de expoziţii de numismatică şi afirmă că nu are de gând să pună punct căutărilor izvoarelor românilor.
Vorbind cu pasiune despre fiecare obiect, relatând povestea din spatele fiecăruia, Dumitru Haha ne poartă prin epoci, culturi şi universul diverselor meserii pe care le-au avut românii de-a lungul timpului. Păşim sfioşi dintr-o încăpere în alta, exponatele ne privesc de pe rafturi şi parcă ar dori să ne vorbească. "Toate aceste obiecte sunt găsite în zona Darabani. Am cea mai mare colecţie de ulcioare din zonă şi cea mai mare colecţie de coveţi, bănuiesc din judeţul Botoşani, în jur de 100 de coveţi", ne-a mărturisit gazda noastră. Obiectele ţărăneşti, toate din lemn, se ascund sub praful timpului şi aşteaptă să spună generaţiilor viitoare cine le-au fost bunicii. Lăzile de zestre, leagănul de copil, unităţile de măsură sau obiectele casnice cum ar fi cofăielele, depănătorile, stativele de ţesut, melițoiul, pieptenele de cânepă, toate dau substanţă unui tezaur etnografic local.
Unele obiecte le cunosc, dar altele nu. Gazda îmi face mici demonstraţii, astfel că ne-am apucat de montat un urzitor, o vârtelniţă şi alte piese tradiţionale. Se mândreşte cu maşina de găurit pentru fierărie de producţie austro-ungară dar şi cu alarma antiaeriană, încă funcţională. Cele peste 70 de prosoape ţărăneşti au şi ele locul lor deosebit de important în cadrul colecţiei Haha. Proprietarul mi le arată într-un colţ de vitrină, şi speră ca aceste ţesături să vorbească generaţiilor viitoare despre măiestria femeilor din nordul Moldovei. Teslele, sfredele ţigăneşti, hârleţul de lemn cu lama de metal, furca de lemn, toate vorbesc de o civilizaţie a satului românesc din secolul XIX şi începutul secolului al XX-lea.
Pasionat de istoria militară şi îndeosebi de cel de-al Doilea Război Mondial, Dumitru Haha are un număr impresionant de obiecte folosite de armatele din timpul marii conflagraţii, de la butoaie care au aparţinut armatei germane până la caschetele de război ale principalelor unităţi combatante. Între acestea se găsesc două piese extrem de rare, o cască de război germană din Primul Război Mondial şi o cască de război prusacă. Însă, piesa de rezistenţă care îl face învidiat printre colegii colecţionari este un încărcător de benzi de mitralieră de producţie occidentală, în perfectă stare de funcţionare şi păstrat în cutia originală. Piesa are o valoare extraordinară datorită rarităţii sale. Mărturie a perioadei de represiune comunistă din anii ‘50, o uniformă de miliţian stă agăţată de grindă alături de o cămaşă populară. Poate că timpul le va separa şi le va pune pe fiecare la locul lor. Cizmele ofiţereşti mai păstrează parcă luciul de odinioară, chiar dacă au străbătut Europa până la Don şi înapoi până în Cehia. Colecţia de obiecte militare are în componenţă şi un număr important de baionete, provenite de la diferite arme şi armate, de la cele clasice sovietice, până la două stilete ofiţereşti româneşti.
Câteva săbii întregesc peisajul expoziţional. Colecţia de medalii militare este şi ea impresionantă însumând aproximativ 200 de piese, proprietarul deţinând diverse decoraţii, de la cele româneşti din perioada monarhiei, până la câteva piese germane şi sovietice din al Doilea Război Mondial. Pe lângă decoraţiile militare, Dumitru Haha deţine un număr important de medalii şi decoraţii româneşti oferite civililor, de la Ordinul Serviciul Credincios, până la cel de Erou al Muncii. Una dintre cele mai valoroase este o medalie de la botezul lui Carol al II-lea. Tatăl Elenei Lupescu, amanta care ulterior i-a devenit soţie lui Carol al II-lea, a fost farmacist la Darabani, iar autorul crede că odată cu vizita acesteia din anii ’30, la casa părintească a ajuns şi acea medalie la Darabani. Toate acestea sunt completate de replici miniaturale ale diferitelor arme sau maşini de război folosite în secolul XX.
Dacă domeniul militar este bine reprezentat în colecţia Haha, nici celelalte nu sunt neglijate, cum ar fi istoria bisericii. Agăţate de rafturile bibliotecii stau mărturie a vremurilor de odinioară câteva cădelniţe, iar lângă cărţi găsim o cruce donată de Theodor C. Balş bisericii din Darabani, inscripţionată cu data şi numele donatorului. Lângă ea este aşezată o altă cruce din lemn de chiparos sculptat cu acul şi ferecată în argint. Nici icoanele nu lipsesc, colecţionarul adunându-le de la oamenii din zonă. Biblioteca este un alt domeniu cu care Dumitru Haha se mândreşte, el însuşi autor al unei culegeri de documente privind istoria Darabaniului. Afirmă că deţine aproape toate lucrările publicate despre Darabani, scrise de autori originari de pe malul Prutului sau care fac referire în treacăt la aceste meleaguri. Literatura beletristică şi istoria se îmbină aici într-un tot unitar. Proprietarul se mândreşte, însă, cu o lucrare dedicată procesului de la Darabani dintre români şi evrei din anul 1877, el fiind proprietarul unicului exemplar din acest document. A promis că va publica cât de curând o nouă ediţie îngrijită şi actualizată a acestei lucrări.
De asemenea, deţine 8 volume dedicate vieţii evreilor din târgurile actualului judeţ Botoşani, lucrări publicate în Israel. Cărţile vechi au locul lor, în centru, proprietarul deţinând câteva exemplare publicate în idiş, din a doua jumătate a secolului XIX. Însă, lucrările cele mai valoroase par a fi o carte în slavonă, cel mai probabil din secolul XVIII, cu coperte de lemn şi un volum cu opere ale lui La Fontaine, cu grafica originală şi publicat la Paris în 1870. Printre cele aproximativ 2000 de volume, în diferite dosare, ferite de praf şi lumină stau ascunse diverse documente ale istoriei locale. De la titluri de proprietate, la acte de concesiune sau diplome de şcoală, toate au menirea de a construi o istorie vie a urbei.
După ce am şters împreună cu gazda praful timpului de pe cele mai multe obiecte, nu puteam să-mi iau rămas bun fără să vorbim puţin şi de omul Dumitru Haha. Originar din Bajura, născut în anul 1953, viitorul colecţionar a urmat după gimnaziu cursurile Liceului Economic Agricol din Fălticeni. După 1990 urmează studii superioare de drept, în prezent fiind consultant juridic autorizat. Despre pasiunea pentru istorie spune că i-a fost insuflată încă din primele clase de gimnaziu, când l-a avut profesor pe viitorul ofiţer de securitate, Măciucă. Profesorul de atunci a sesizat afinitatea pentru istorie a tânărului Haha, încurajându-l şi canalizându-i energia spre acest domeniu.
A fost primul primar al Darabaniului de după 1989 dar şi-a dat demisia în urma problemelor iscate de legea retrocedărilor terenurilor colectivizate. A fost apoi 15 ani director al filialei Darabani a Băncii Comerciale Române, iar acum, la pensie, se ocupă de planurile sale publicistice. Chiar dacă a vorbit foarte puţin despre sine, Dumitru Haha ne-a mărturisit, totuşi, că are în lucru mai multe cărţi, printre care o istorie administrativă a localităţii Darabani, o biografie a familiei Balş şi o reeditare a lucrării despre procesul dintre românii şi evreii din Darabani. Pasionatul colecţionar a mai afirmat că nu se opreşte din cercetarea istoriei locale şi din colecţionarea artefactelor, trăind mereu cu speranţa că se va găsi un spaţiu în care piesele adunate de el o viaţă întreagă dar şi cele ale altor colecţionari din oraş să fie aşezate în vitrinele unui muzeu. (Alexandru D. Aioanei)
