DORIN BACIU
inversare a valorilor, o sintagmă în spatele căreia nu de puţine ori se pitesc nesfârşite cohorte de diletanţi. Scriitor discret, cunoscut doar celor direct interesaţi de cărţile sale, marele absent al întâlnirilor literare din ultimii ani, necunoscut generaţiilor tinere, Dorin Baciu merită cu prisosinţă o mai mare atenţie din partea publicului larg.
"Destinul nu e decât puterea unui om de a se descoperi şi construi pe sine, omul fiind propriul său Dumnezeu", spune Dorin Baciu, un prozator de o discreţie situată la limita nefirescului scriitoricesc, un om care pare să se încăpăţâneze să rămână al timpului său, trimiţând însă din când în când semne de "trăire" către noi, cei ai clipelor de azi.
"Dorin Baciu a intrat în conştiinţa cititorilor săi ca un excelent creator de personaje epice, atmosferă şi frescă a satului moldovenesc septentrional. Un sat care merge cu paşi repezi spre disoluţie, antrenînd mari şi dramatice dislocări de mentalitate şi zguduind din temelii stabilităţi şi certitudini străvechi. Puţini prozatori mai sînt interesaţi astăzi de soarta lumii rurale, a ţăranului aflat de vreo cinci decenii într-o dureroasă tranziţie, care i-a schimbat în chip tragic scara de valori şi codul moral moştenit prin tradiţie", scrie despre confratele său, Dorin Baciu, poetul Victor Teişanu.
Scriitorul Dorin Baciu s-a născut pe 6 septembrie 1942, în comuna Băluşeni, judeţul Botoşani. A absolvit şcoala primară şi gimnaziul în comuna Roma, în perioada 1948-1955, apoi Liceul "A.T. Laurian" din Botoşani şi Facultatea de Filologie din cadrul Universităţii "Al.I. Cuza" din Iaşi, cursuri pe care le finalizează în 1964.
Tânărul absolvent de studii superioare revine pe meleagurile natale, timp de doi ani Dorin Baciu activand la Şcoala generală Cătămărăşti-Vale, părăsind catedra pentru o lume şi mai ispititoare, a Ipoteştilor eminescieni. Rămâne doi ani la Muzeul memorial "M. Eminescu" din Ipoteşti ca muzeograf, până în anul 1968, an în care devine şi redactor al secţiei culturale, apoi redactor-şef al Gazetei de Botoşani, până în 1998. Rămâne încă un timp în mirajul jurnalismului şi al publicisticii literare, însă din 1997 pare să renunţe şi la aceste ispite… este membru al Cenaclului literar "M. Eminescu" din Botoşani. In 1990 devine membru al Uniunii Scriitorilor din România.
"Dorin Baciu este un prozator viguros, plin de farmec stilistic, universul său epic fiind deja inconfundabil. Textele lui îndeamnă la reflecţii majore, pentru că, monografiind agonia satului şi ţăranului din nordul Moldovei, el radiografiază de fapt, prin extrapolare, însăşi condiţia umană, atinsă tragic de criza civilizaţiei", observa în urmă cu doi ani Victor Teişanu.
Un bun cunoscător al cuvântului, dar un şi mai pretenţios constructor lingvistic, Dorin Baciu şi-a împărţit scriitura în romane, cronici, recenzii, colaborând la reviste culturale şi literare din Botoşani şi din ţară: Amfitrion, Hyperion-Caiete botoşănene, Colloquium, Iaşul literar, Cronica, Pagini bucovinene, Convorbiri literare, Luceafărul, România literară. Debutează în anul 1972, cu volumul "Concert inaugural", Iași, Editura Junimea, următoarea carte venind după alţi şapte ani: "Vinderea trupului lui Ion Stiglei", proză scurtă, Botoșani, Editura CJECS, 1979. Până în 1989 mai publică două cărţi, romanul "Pământul negru", Iași, Editura Junimea, în 1981, şi volumul de nuvele "Pasărea pe limba ei", Iași, Editura Junimea, în anul 1986.
Dorin Baciu revine pe scena literară atunci când ecourile şi entuziasmul libertăţii se stinseseră destul cât să nu mai stârnească patimi de orice fel. Romanul "Frumosul Paraniv" apare în anul 1997, la Editura Axa din Botoşani. Urmează apoi un roman tulburător, "Vine trenul Principesa", Editura Agata, 2003, iar după doi ani "PLANETA ASA", Editura Agata, 2005. În anul 2009 publică "Tatăl nostru de sub pământ", Editura Agata, Botoşani, iar in anul 2013, la Editura Agata, Botoşani, apare romanul "Speranţa".
Despre opera lui Dorin Baciu s-a scris, de-a lungul timpului, în importante reviste literare, de la Cronica, Convorbiri literare, la România literară şi Hyperion-caiete botoşănene.
În anul 2012, scriitorul Dorin Baciu a răspuns provocării celor ZECE ÎNTREBĂRI venite dinspre Georgică Manole, un demers jurnalistic din care vă prezentăm un fragment:
-În ultima perioadă v-aţi "ascuns" după un "paravan al tăcerii", în comparaţie cu alţii care, pentru a fi cât mai vizibili, au dat foc "paravanelor" de tot felul. E o atitudine autoimpusă?
Dorin Baciu: Ei, asta-i bună! Nu m-am ascuns după nici un paravan. Pentru ce să mă ascund? Trăiesc perfect în mijlocul familiei mele şi alături de câţiva prieteni de familie. În rest, nu văd ce m-ar interesa în afara vieţii. Nu mă consider scriitor important ca să fac acte exemplare. E drept, ieşind la pensie după o viaţă de gazetărie cenuşie, am avut, vorba băieţilor simpatici de la Radio Zu, s-o pun şi eu de un tolstoism mărunt şi românesc, ca o mulţime de alţi intelectuali mărunţi şi români. Adică să mă stabilesc cu soţia într-un sat, să cultiv zarzavaturi şi să ucid omizile din pomii fructiferi. N-am putut! Mi s-a părut mai plăcut să flanez pe ( era să spun "frumoasele") străzi ale Botoşaniului şi să public, din an în paşte, câte o cărţulie. Un alt vis al meu de pensionar a fost să deschid, vis – a – vis de Teatrul "Eminescu", o crâşmuliţă cu numele "La Oache". N-am avut bani. Nici îndrăzneală să iau credite de la generoasele bănci din România. Am scris, ca o compensaţie penibilă, o povestire cu titlul: T.B.C. "La Oache". Pentru artişti şi toată lumea. Poate o voi publica pentru că are o temă tragică. Totuşi, spre surprinderea mea plăcută, domnul botoşănean Ochişor, un distins iubitor de cultură şi afaceri, coleg şi prieten, de la liceul cu nume rizibil "A. T. Laurian", cu regretatul poet Mihai Ursachi, ei bine, domnul Ochişor m-a anunţat cu ani în urmă, că a deschis un restaurant cu numele "La Oache" în satul copilăriei mele, Roma. Îi mulţumesc pentru atenţie. Pot să mă mândresc şi ei cu o realizare notabilă în viaţă; sunt, probabil, singurul ziarist român care l-a inspirat pe un restaurator. Bietul Adrian Năstase l-a inspirat şi el pe un bucureştean vioi şi şmecher, care şi-a botezat restaurantul "La mătuşa Tamara". Asta e!
- Întrebarea care urmează nu se referă neapărat la proza lui Dorin Baciu, cât la întreg domeniul creaţiei, ea pornind dinspre teoria care atestă existenţa unei tot mai acute lupte între generaţiile de scriitori. Care este diferenţa fundamentală între generaţia lui Dorin Baciu şi generaţia de azi?
- Nu fac parte din nici o generaţie literară. Sunt un scriitor fără generaţie, concept existent de multă vreme în teoria generală a creaţiei artistice. Nu există deosebiri substanţiale între generaţii. Aceeaşi luptă acerbă pentru supravieţuirea speciei domină toate generaţiile. Fiecare generaţie nouă are dreptul să dea un cap generaţiei anterioare şi să-şi afirme – deplin crede cu naivitate – propria existenţă. Dacă vrem să vedem frumuseţe în înfruntările dintre generaţii, e minunat! De aceea Dumnezeu ne-a dăruit frumosul şi moralul, pentru că viaţa omenească să fie cât mai suportabilă şi să credem cu optimism că reprezentăm ceva în Univers.
- Vă simţiţi bine în spaţiul literar al Botoşaniului?
- Mă simt bine în orice spaţiu prietenos fiinţei mele şi a familiei mele. E prezumţios să vorbeşti de un spaţiu literar botoşănean. Trăiesc aici mulţi oameni care scriu literatură. E foarte bine. Frământăm şi noi ( eu mai puţin că sunt indolent) limba literară şi ideile pentru a sluji apariţia unui nou geniu, asemenea lui Eminescu.
(Din activitatea publicistică a lui Dorin Baciu)
