S-a născut pe 1 iunie 1954, al zecelea copil al familiei Dumitriu, din Rădăuți-Prut. Vremuri tulburi, staliniste, cu colectivizări și măreața reconstrucție a omului nou. O viață care începe în nordul extrem al României, pe malul Prutului de care "nu aveam voie să ne apropiem, nu aveam voie să arătăm cu degetul către partea cealaltă".
Copilăria lui Corneliu Dumitriu s-a consumat între fascinația pe care încă de la început i-a creat-o natura sălbatică a Prutului și familia în mijlocul căreia a găsit mereu blândețea, fericirea, pacea. "A contat mult că mama a ţinut foarte mult la noi, în special la mine. Mă proteja să mă joc, să mă bucur. Era o familie nu de oameni necăjiţi, pentru că atunci toată lumea era la fel, dar, într-un fel, de oameni fericiţi".
Prutul era un mister. Un mister dincolo de care se afla Grigore Vieru, în Basarabia îndurerată, dincolo de care se ascundea neștiutul... "Îmi aduc aminte o lecţie de desen, când învăţătoarea ne-a scos la cimitir, cimitirul fiind exact pe malul Prutului. O privelişte extraordinară. O atracţie extraordinară era însuşi faptul că nu aveam voie să ne apropiem de zona de graniţă. Era un adevărat mister, o imensă insulă cu tot felul de animale fabuloase pentru noi. Nişte lupi roşii foarte mari, de vreo doi metri lungime, nu am mai văzut în viaţa mea, îi vedeam împuşcaţi de grăniceri. La inundaţii veneau fel de fel de animale ciudate, mistreţi căprioare... Şi nişte păsări, un fel de acvile uriaşe. Era o zonă absolut fabuloasă pentru noi", ne mărturisea într-un interviu Corneliu Dumitriu.
E de mirare, oare, că picturile lui Corneliu Dumitriu sunt astăzi populate de un fabulos misterios, de păsări care zboară într-un spațiu interior, ca într-o mirare continuă? Metaforic vorbind, e ca și cum a "revărsat" întregul Prut pe pânza pictorului Corneliu Dumitriu... “Am multe lucrări cu Lunca Prutului. Nu ştiu dacă voi reuşi vreodată să spun tot ceea ce aş vrea să spun. Pictura are un defect, o linie atrage altă linie, o culoare altă culoare şi te obligă. De altfel, eu lucrez cu foarte multă plăcere. Mă pasionează atât de mult încât mi se pare că pierd vremea de fiecare dată când nu sunt la lucru”.
Corneliu Dumitriu este un artist care se manifestă deplin, complet. Este un poet al culorii şi un pictor de poezie. Un artist pe care propria creaţie l-a reconfigurat, l-a reconstruit ca om. Corneliu Dumitriu a devenit, ca trăitor în lume, parte a Creaţiei, asumându-şi acest lucru în societatea cotidiană.
Arta lui Corneliu Dumitriu trimite la primordialitatea materiei, cuminţind haosul prin linii aşezate inspirat doar atât cât este nevoie ca privitorul să se ghideze spre noi înţelesuri.
Misiunea artistului este, de departe, cea de a reda închipuirea, de a dovedi că "ceea ce nu e, este" (Cennino Cennini). Iar mâna lui Corneliu Dumitriu are darul (sau harul) de a găsi nevăzutul în lucrurile văzute. Astfel putem admira caii zburând, păsările tăcute în mijlocul cerului, aşa vedem umbrele caselor lunecând în ape sau anotimpurile în culori dintre cele mai surprinzătoare.
Talentul există într-un pictor în măsura în care creaţia se manifestă în întreaga sa fiinţă. Iar spiritul creator al artistului Corneliu Dumitriu are forţă, dar şi îngăduinţa de a nu se năpusti asupra privitorului, ci îi lasă răgazul de a trăi zborul şi încremenirea, de a avea propria experienţă a revelaţiei artistice.
Pictorul Corneliu Dumitriu reuşeşte o armonie între pictură, poezie și dans. Artistul "prinde" în culoare Dansul, îl desface în ritmuri şi zeci de mişcări. Dansul lui Corneliu Dumitriu nu este efemer, vremelnic, trecător. Dansul este o stare perpetuă, o veşnicie a culorii în mişcare. O mişcare pe care o regăsim şi în dansul cailor, în umbre de mesteceni, în zăpada care se topeşte. În apa care porneşte de la malul Prutului şi îl însoţeşte pe artist de-a lungul vieţii.
Lucrările lui Corneliu Dumitriu sunt, în cea mai mare parte, lipsite de liniile care delimitează clar obiecte, oameni. Sunt mai mult stări, percepţii. “Preocuparea mea de bază este să creez nişte polisemantisme. Eu nu vreau să spun nimic la modul defintiv, ca o sinteză a nu ştiu cărei gândiri pe care eu o posed şi pe care vreau să o bag pe gât celuilalt. Accept ideea că pot cuprinde întreg universul. Dacă văd un cal alergând, eu văd cum vine în trap, îi văd copita cum se desface, cum se dezvoltă perfect. Misiunea mea nu este să îţi desenez un cal, că îl ştii! Dar pot să îţi desenez un zbor în care tu să recunoşti că e un cal care zboară. Alţii vor avea altă viziune, desigur. Şi este un mijloc de comunicare fără să oblig pe nimeni să parcurgă ceea ce am văzut eu. Eu sunt doar un element liber care vrea să transmită ceva unui alt liber”.
Își amintește și azi de sfaturile lui Constantin Piliuţă: "Fraţilor, natură, natură!". Natura i-a fost de la început cel mai bun învățător, cel mai strălucit îndrumător. “Totul este să vezi. Capacitatea noastră de a vedea este însă limitată de modul în care ne formăm această capacitate. Se spune că toată lumea priveşte, dar pictorul vede! A vedea înseamnă să vezi lumina, să vezi proporţiile, să vezi din ce e construit, care este metodologia de a putea să redai... Ori natura este un exemplu foarte viu. Dacă lucrez o lucrare în natură, chiar dacă nu fac ceea ce văd, dar dacă pe şevaletul din faţa ta priveşti şi ai un asemenea şoc de realitate pe care îl ai când priveşti tabloul, lucrarea aceea va avea o energie superioară şi care va învinge întotdeauna, pentru că are autenticul pe care ţi-l dă numai Dumnezeu, Dumnezeu este cel care este infinit, superior minţilor umane”.
CORNELIU DUMITRIU s-a născut în Rădăuţi-Prut, România, 1 iunie 1954
Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România din anul 1995
A realizat un album de autor editat de Editura "Grafik-Art", Botoşani.
A înfiinţat şi conduce Galeria de Artă "City Gallery"-Botoşani
Premii: "Marele premiu pentru pictură" al Fundaţiei "Lascăr Viorel" - Bienala Naţională de Pictură Piatra Neamţ, 1999; Premiul III – Concursul Naţional de Artă Plastică "Voroneţiana", 1994; Premiul I - Concursul Republican de Pictură (1981, 1983, 1985, 1987, 1989); Premiul I - "Studio´87", 1987; Marele Premiu "Studio´88", 1988; Premiile Galeriei de Artă "Avanpost" (1995, 1997, 2001)
Expoziţii personale:
Botoşani (Galeriile de Artă "Ştefan Luchian", Galeria de Artă "City Gallery"): 1980, 1982, 1984, 1986, 1988, 1989, 1992, 2000, 2001, 2010, 2014; Memorialul Ipoteşti - Centrul Naţional de Studii "Mihai Eminescu" - Sala "Horia Bernea" – ianuarie 2013;
Piatra Neamţ - Galeriile de Artă "Lascăr Viorel" – 1997;
New York (Romanian Institute Of Orthodox Theology and Spirituality) – 1998;
Bucureşti: Teatrul Foarte Mic - 1986, Galeriile de Artă "Avanpost" - 1992 World Trade Center, World Trade Center Vilage - 1996, Galeriile de Artă "Apollo" – Teatrul Naţional Bucureşti - 2002, Galeriile de Artă "Căminul Artei", Galeriile de Artă "Atelier", Palatul Parlamentului – Sala "Constantin Brâncuşi" – iunie 2013, Galeriile de Artă "Orizont" – iulie-august 2013;
Iaşi (Galeriile de Artă “Cupola) - 1994
Frankfurt (Germania) – 1998
Suceava – 1987
Referinţe critice: Radu Ionescu, Constantin Prut, Valentin Ciucă, Virgil Mocanu, Traian Mocanu, Aurel Dorcu, Constantin Doroftei, Victor Hreniuc, Mircea A. Diaconu, Alexandru Pleşca, Gellu Dorian, Lucian Alecsa, Valerian Ţopa, Val Gheorghiu, Petre Anghel, Cornel Radu Constantinescu, Radu Negru.
(credit foto: Facebook/Corneliu Dumitriu)