În urmă cu exact un an, doi copii din Botoșani, membri ai Lotului României de Karate WKF (World Karate Federation), concurau la Campionatul Balcanic pentru Copii din Muntenegu. O competiție de calibru internațional, care pentru cei doi venea în urma altor extrem de dificile concursuri de calificare.
La cei 11 ani ai ei, Ștefania Todirianu are în spate 6 ani de sport de performanță. Colegul ei de club, Alexandru Nigel, tocmai a împlinit 14 ani, din care 10 i-a petrecut în sala de antrenament.
Ștefania Todirianu și Alexandru Nigel. Ea sfioasă, dar pitind sub gene un aer de Smărăndiță din poveștile lui Creangă. El atent, cu un autocontrol vizibil, dincolo de care răsare când nu te aștepți un buclucaș zâmbet adolescentin.
La vârsta la care mulți colegi de-ai lor își consumă copilăria în mirajul device-urilor, Ștefania și Alexandru își împart timpul între școală, antrenamente și lungi drumuri în țară sau peste hotare, unde participă la competiții. Și mereu se întorc acasă cu cel puțin o medalie!
În urmă cu doar o săptămână, la Cupa României la Karate ESKU de la Buzău, ambii s-au aflat pe podium. Și nu oricum: medaliați cu Aur. Nu cu mult timp în urmă se întorseseră de la Tiraspol, unde au concurat Campionatul de Karate WKF. Ștefania a urcat de două pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, Alexandru a venit acasă tot cu medalie de Aur. La fel la Campionatul Național Interstiluri de la Sfântu Gheorghe, o competiție cunoscută ca fiind una dintre cele mai complexe. Ștefania a reușit Argintul, Alexandru a câștigat Aurul.
Și este vorba doar despre o lună din viața unor copii. Care își găsesc motivație în fiecare succes, dar care își asumă și eșecul și fac din el trepte pentru evoluție.
”Înveți să îți stăpânești emoțiile, asta îmi place cel mai mult în karate”
Ștefania Todirianu și Alexandru Nigel. Copii legitimați la Clubul Sportiv PAM*PHIL Center din Botoșani. Antrenați de Sensei Cătălin Pamfil.
De ce karate?
”Pentru că înveți să îți stăpânești emoțiile, și cred că asta îmi place mie cel mai mult din karate. De exemplu, a fost un interviu la școală pentru un proiect Erasmus la care am reușit tocmai pentru că am reușit să îmi stăpânesc foarte bine emoțiile. Karatele mă ajută și pe plan fizic. Sunt exerciții care îmi plac foarte mult. Da, te ajută și la autoapărare. Exercițiile Kata, un fel de lupte imaginare, îmi plac foarte mult, spre ele tind eu să lucrez mai mult. Sunt și un antrenament pentru Kumite”, povestește cu un aer de seriozitate snceră Alexandru Nigel.
Încă mai simt emoțiile ultimei competiții, cea de la Buzău.
”Pentru mine a fost obișnuită competiția, da, a fost greu, dar eu deja m-am obișnuit cu astfel de concursuri. Cel mai greu de controlat a fost emoția. Inspiri și expiri, apoi îți învingi adversarul”, spune zâmbind Ștefania Todirianu.
Alexandru simte că, deo vreme, experiența începe să îi vină în ajutor: ”Cu emoția e greu, asta e adevărat, dar experiența te învață pe parcurs cum să gestionezi emoția... Având în vedere că eu practic sportul acesta de 10 ani, s-a mai dus din emoție. Dar depinde foarte mult și de gradul de competiție. De exemplu, dacă sunt de nivel internațional, este foarte greu”.
Sportul înseamnă disciplină, efort, dăruire. Dar mai înseamnă și prieteni minunați.
”În primul rând, fac karate pentru că mă pasionează. În al doilea rând pentru că îmi fac foarte mulți prieteni. Apoi, practicând un sport evoluez, mă maturizez...”, își așază Ștefania cuvintele într-o mină serioasă. Dar începe imediat să râdă când o întreb dacă la școală băieții se tem de ea: ”Da, se tem! Când eram mai mică se luau de mine, dar când am început să fac karate i-am înfruntat. De atunci nu se mai iau de mine”.
Alexandru este mai interiorizat, își ”calculează” avantajele cu un calm așezat.
”Este un sport în care trebuie să ai foarte multă răbdare în primul rând. Este un sport care te dezvoltă armonios, îți dezvoltă corpul, pe tine în general. Pot să îmi controlez mult mai bine nervii și emoțiile, în general”, spune Alexandru Nigel.
”Sensei are multă răbdare cu mine!”
Așa cum școala se compune din ore, teme, concursuri și examene, și sportul are multiple ramificații. Și amintim aici nu doar despre antrenamente, competiții naționale și internaționale. Ci și despre contactul cu antrenorul. Cu Sensei.
”La antrenament mă simt foarte bine alături de colegii mei. La competiție sunt tot ca la antrenament, pentru că îi văd pe concurenți tot ca pe niște colegi. Nu contează ce capacitate au adversarii, eu mă bazez pe mine și pe ceea ce știu să fac în momentul respectiv. Îl apreciez foarte mult pe Sensei, are multă răbdare cu mine, îmi explică totul secundă cu secundă. Mă ajută prezența lui Sensei în competiții. Mai sunt momente în care se enervează și înțeleg de ce. Dar când sunt într-un moment în care sunt pe cale să pierd, Sensei îmi spune: Calm, așteapt-o și dă-i braț! Și eu asta fac și câștig!”, povestește Ștefania, îmbrăcând cuvintele într-un ton șugubăț.
Alexandru este în clasa a VII-a. Materiile se diversifică de la an la an, iar examenele încep să pună presiune tot mai mult. Și este uimitor cum, după o zi dificilă de școală, antrenamentul în sală devine... oaza de relaxare! Dar cea mai importantă lecție a unui copil de 14 ani este că, în sport, ”singurul adversar ești tu însuți!
”După o zi lungă de școală, eu mă simt foarte, foarte bine la antrenament. La competiție, dacă ești la început, da, ai nevoie de antrenor acolo să îți arate ce să faci, cum să faci. În schimb, mai târziu, contează mai mult ce faci la sală. Trebuie să conștientizezi că singurul adversar care te poate învinge ești chiar tu. Greșești exercițiul, te dezechilibrezi, chestii minore, dar care contează foarte tare”, povestește Alexandru.
Cum gestionează eșecul?
”Mi-l asum”, răspunde în două secunde Ștefania. Chiar dacă ”asumarea” vine la pachet cu... lacrimi, supărări și alte cele...
”Îmi asum. În primele secunde încep să plâng, apoi stric în jur, mă calmez și după îmi revin. În a doua fază încerc să îmi controlez greșelile, le exersez și la următoarea competiție nu voi mai greși”, explică fetița cu cel mai cuceritor zâmbet.
”Eu în primă fază simt o stare de nervozitate. Apoi îmi mai spune antrenorul ce am greșit și încerc să îmi repar greșeala. La sală încep să lucrez ce mi-a spus antrenorul. Cam așa trec eu peste o pierdere”, completează Alexandru.
Ce înseamnă succesul?
Are succesul limite, grade de comparație, termene de valabilitate?
”Dacă ești pe podium este un succes. Și chiar dacă doar participi, tot un succes este!”, sunt de acord amândoi sportivii.
”Faptul că ai participat la o competiție este un succes. Depinde ce ai făcut pe suprafață, nu neapărat de ce medalie ai la gât. Depinde și de adversari, atunci când sunt mai buni decât tine. Face parte din sportul nostru să recunoaștem superioritatea unui adversar, atunci când ei chiar sunt mai buni decât mine. Dar pot să îi și întrec. Sunt și din alte țări, și de la noi, care sunt cam la același nivel cu mine, și se întâmplă mereu ca unul să câștige, altul să piardă”, spune serios Alexandru Nigel.
Cele mai dificile sunt competițiile internaționale, acolo unde înfruntă sportivi foarte bine pregătiți din întreaga lume.
”O competiție care m-a motivat mult a fost Balcaniada din Muntenegro. Am luat locul 7 și am fost la o mică fărâmă să ajung în semifinale. Depinde mult gradul competiției. Locul I de la noi nu se va putea compara niciodată cu locul 13 de la o competiție mondială”, crede Alexandru.
”Balcaniada a fost pentru mine o experiență care m-a maturizat în primul rând. M-a motivat foarte mult, am reținut toate greșelile pe care le-am făcut atunci, am exersat și am reparat apoi la antrenamente. Următoarea competiție internațională cred că va fi mult mai bine pentru mine. Locul nu contează, ci experiența acumulată...”, completează Ștefania Todirianu.
”Școala și karatele trebuie să meargă cam în același fel”
Prin sport, cei doi copii au reușit să ofere vieții o valoare în plus. Nu se plâng niciodată, pentru că fiecare zi de antrenament, fiecare oră de competiție nu înseamnă timp pierdut, ci viață trăită frumos.
Își doresc să ajungă tot mai sus. Au în fața lor modele demne de urmat, de la Sensei Cătălin Pamfil, antrenorul lor, până la cei mai buni sportivi ai clubului: Vlad Pamfil și Adina Agache. Iar Alexandru privește și mai departe...
”Mi-am pus ceva în minte pentru viitor. Am avut o competiție mondială la Veneția, la care am participat deja de două ori. Acolo aș vrea să mă întorc și să reușesc un rezultat remarcabil, poate chiar pe podium. Vreau să ajung și la seniori! Există un sportiv pe care îl urmăresc de ceva timp. Este japonezul Kazumasa Moto. Tehnica lui încerc să o ”fur”, cam ca el aș vrea să ajung. Este printre cei mai buni sportivi astăzi”, spune Alexandru.
”Și eu aș vrea să ajung la categoria de seniori, să fiu ca Adina sau ca Vlad. Să ajung într-un loc ce mă reprezintă. Atâta timp cât am văzut că îmi place, îmi doresc să evoluez cât mai mult”, rostește hotărâtă Ștefania.
Știu amândoi că succesul fără muncă nu este posibil. La fel cum evoluția fără școală reprezintă o utopie. Nu se tem de viitor tocmai pentru că știu să își disciplineze prezentul.
”Trebuie să te antrenezi foarte mult. După școală și teme, antrenamentul este pentru noi un fel de relaxare. Ne ajută să facem temele mult mai repede. Mintea ți se golește de toată negativitatea acumulată în ziua respectivă și te gândești doar la teme...”, ne dezvăluie Ștefania ”secretul”.
”Școala și karatele trebuie să meargă cam în același fel. Nu trebuie să rupi din școală ca să faci karate. În ambele trebuie să lucrezi. Eu în seara asta, când merg acasă, am foarte mult de scris. Îți rupi din timpul liber pentru antrenamente, mai lucrezi și acasă... Se îmbină bine școala cu karatele, dacă reușești să te ții de un program...”, este de acord și Alexandru.
Cu trei mari competiții într-o singură lună, de la care s-au întors cu medalii de Aur, Ștefania și Alexandru privesc deja către programul viitor: concursul de la Chișinău și Cupa României la Interstiluri.
”Cel mai frumos în karate mi se pare faptul că te maturizează, că îți faci mulți prieteni. Unele exerciții te ajută la autoapărare, mă simt mai în siguranță. Sunt exerciții care mă fac să mă simt mai puternică”, concluzionează Ștefania Todirianu.
