Imediat după terminarea facultăţii este repartizată la Institutul de Meteorologie şi Hidrologie din Bucureşti, unde activează ca cercetător până în decembrie 1990. Din decembrie 1990 şi până la pensionare, în iulie 2006, a fost angajată a Serviciului meteorologic din Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian, serviciu răspunzător de protecţia meteorologică a aviaţiei civile, unde deţine licenţa ca meteorolog aeronautic. A urmat numeroase cursuri de specializare în ţară şi în Marea Britanie. Participă la efectuarea de studii şi contracte de cercetare, întocmeşte referate de specialitate, singură sau coautor, elaborează lucrări prezentate la sesiuni sau în publicaţii de specialitate. Publică în cărţi şi reviste despre meteorologie în scopul popularizării ei ca ştiinţă.
"Mama mi-a spus: continui facultatea sau mă duc suplinitoare la Agafton, unde locuia lăptăreasa noastră!"
A fost olimpică în liceu, citea carte după carte, era îndrăgostită de literatură şi visa să urmeze Medicina. A ales, însă, Fizica. "Mi s-a părut că pot obţine un randament mai bun între efort şi rezultate", explică mai târziu Anca Brote, în publicaţia "Noi. Fizicieni în căutarea timpului trecut", editată de Editura Ars Docenti, a Universităţii Bucureşti.
Însă raţionamentul nu a fost unul foarte bun, pentru că a avut de înfruntat un obstacol la care nu se aşteptase: Matematica. "La mine, la Botoşani, se meditau doar corigenţii. În Bucureşti, însă, elevii buni se pregăteau cu profesori acasă pentru a fi cu mult mai buni. În primii ani, matematica ne-a triat rapid şi drastic. Nu m-am numărat, nici pe departe, printre cei valoroşi". La prima recapitulare a cunoştinţelor din liceu, proaspăta studentă a intrat într-o "ceaţă densă". Cu toate acestea, a parcurs primii doi ani câştigând şi bursă.După primii doi ani, însă, s-a gândit să abandoneze lupta. Gândul a ţinut doar o vară, pentru că alternativa a înspăimântat-o de-a binelea. "În toamnă, mama mi-a pus în faţă două alternative: continui facultatea sau mă duc suplinitoare la Agafton, un sat din apropierea Botoşaniului, unde locuia lăptăreasa noastră". A plecat întins spre Bucureşti!
În 1971 se angajează "fără pile şi proptele" la Institutul de Meteorologie şi Hidrologie ca "angajată în baza repartiţiei guvernamentale". Şapte ani mai târziu se căsătoreşte cu un geograf, doctor în hidrologie şi cercetător principal la Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor. "Am tras marele loz câştigător al vieţii – un soţ deosebit (dar şi bun prieten în acelaşi timp). El a fost sursa mea de echilibru în următorii 32 ani. Am un fiu care a terminat Matematica la Universitatea din Bucureşti şi acum este cadru universitar în Politehnică".
Ar fi putut fi un eminent profesor de limba română. La fel cum ar fi putut deveni un medic strălucit. Şi totuşi, Fizica a fost, până la urmă, alegerea potrivită. "Nu regret alegerea făcută în urmă cu 45 de ani. Fizica m-a ajutat să fiu mai pragmatică şi mai riguroasă. Tot ea mi-a facilitat întâlnirea cu meteorologia, o activitate potrivită firii mele – intuitivă şi mai puţin analitică. În fine, dacă astăzi ar trebui să aleg ce anume vreau să studiez, m-aş gândi mai mult, dar printre opţiuni ar fi şi Fizica".
Boema bucureşteană a anilor 70!
Întoarcerea în trecut, la viaţa de studenţie, ne oferă un film despre tinereţea anilor 70, despre viaţa culturală a ţării într-o vreme în care comunismul îşi consuma un aparent dezgheţ ideologic. O perioadă de care studenţii au profitat din plin, manifestând un apetit extraordinar pentru actul cultural de calitate. Anca Brote vorbeşte despre concertele de la Ateneu, Sala Radio sau Catedrala Sf. Iosif, despre filmele bune bune din cinematografe. "Anii mei de studenţie au coincis cu un început de bunăstare în România socialistă. Intrarea în muzee şi expoziţii nu costa mult (vă amintiţi de controversatele sculpturi ale lui Henry Moore?), nici biletele la cinematograf. Pentru filmele bune, însă, erau cozi, motiv pentru care mai şi chiuleam de la seminarii. Atunci am văzut (şi nu o singură dată): Pădurea de mesteceni, Viridiana, Zorba Grecul, Jurnalul unei cameriste şi multe altele".
Desigur, nu lipsesc poezia, muzica, dansul. "La început din snobism, apoi din pură plăcere, nu lipseam de la serile de poezie şi dans modern unde vedetă era Miriam Răducanu. O amintire minunată: într-o zi, pentru a merge la o repetiţie cu public a unui concert dirijat de Ionel Perlea am hotărât, cu entuziasm, să chiulim toţi, studenţi şi asistentă".
Cu umor, povesteşte Anca Brote despre dezbaterile din cofetărie, exerciţii de conversaţie şi argumentare cunoscute azi drept "debate". "Cu un corn de 40 bani şi un ness în faţă, puteam să ne contrazicem ore în şir pe diverse teme. Făceam ceea ce astăzi se cheamă debate".
Nu era singura botoşăneancă în inima Bucureştilor! "Deşi nu ne întâlneam în acelaşi grup, între Solange Nahman, Silvia Setnic şi mine a fost o relaţie deosebită: toate trei eram din Botoşani, toate trei aveam părinţi prea îngrijoraţi să nu ne înfometăm. Doamne, ce pachete cu dulciuri primea Silvia de acasă! În prima noastră vacanţă studenţească de vară am hotărât, Silvia şi cu mine (jur că nu a fost ideea mea!) să ne apucăm de învăţat Electrodinamica din anul următor. Auzisem că se trecea cam greu de acest examen. În podul casei ei am găsit însă o ladă cu cărţi vechi, unele în franceză. Am amânat studiul… Pe Solange nu mi-o pot imagina altfel decât rezervată şi amabilă, întotdeauna spunând ceva care să te bucure".
Anii de studenţie se confundă cu anii de uşoară libertate a anilor 70, cu entuziasmul tineresc, în parfumul muzicii care cucerea tineretul din întreaga lume. "Proveneam dintr-o familie prea strictă şi libertatea din studenţie era pentru mine ameţitoare. Am avut noroc că fratele mai mare, artist plastic, a vegheat să o folosesc frumos. Eram umbra lui. Amândoi îi adoram pe Beatles, dansam cu frenezie shake şi rock’n’roll. El se preocupa să am un "look" modern (neapărat tunsă scurt şi în mini). Tot el mi-a dirijat lecturile şi m-a făcut să îndrăgesc casele vechi şi frumoase din Cotroceni, de pe Dealul Uranus sau zona Mitropoliei. După ce a cunoscut o parte din grupul meu de viitori fizicieni, a recunoscut că "nu sunteţi atât de încuiaţi pe cât se crede". A fost ca un premiu I cu coroniţă!".
Anii 80: Frig, cenzură, cenuşiu. Experienţa din "duba" miliţiei!
Parfumul de libertate avea să dispară destul de repede. Anii 80 aduceau cu ei frigul din case, rafturi goale nu doar în alimentare, ci şi în librării. "Viaţa cam fără griji, chiar boemă, din studenţie, am plătit-o cu toţii greu, mai târziu, îndeosebi în anii ‘80. Căldura caloriferelor parcă please definitiv pe geamurile căminului din Grozăveşti, lăsate deschise chiar şi pe timp de ger, atât de cald fusese odinioară înăuntru. Cărţile bune deveniseră rare. Ele erau mai degrabă "scăpări" ale cenzurii. Se făcea tot mai cenuşiu în jur, dar aveam acasă o familie dragă, aveam câţiva prieteni (alţii decât cei din facultate) şi dorinţa de a trăi frumos chiar şi în aceste condiţii".Cu toate acestea, spune Anca Brote, nu îşi aminteşte ca ea sau colegii ei să fi manifestat vreo opoziţie faţă de regimul politic al ţării. "Nu-mi amintesc de atitudini ferme sau măcar în glumă (bancurile cu tentă politică au apărut mai târziu). Doar mirajul unei plecări în Vest ne tulbura statu-quo-ul (toţi aveam cunoştinţe care mai şi plecau)".
Îşi aminteşte, în schimb, de o nebunie care avea să se termine cu momente de tensiune şi de spaimă. La un sfârşit de sesiune, târziu în noapte, grupul de studenţi pleacă într-o plimbare prin faţa Ambasadei Sovietice. "Vorbeam cam tare şi toţi deodată. Din întuneric a apărut un miliţian întrebând: "Măi, ce înseamnă gălăgia asta?". Răspunsul a venit prompt: "‘Gălăgie’ scrie în dicţionar ce înseamnă!". Ne-am trezit rapid înghesuiţi într-o dubă şi duşi la Miliţia Capitalei de pe Calea Victoriei. Am dat declaraţii despre noi, despre părinţi etc. Lucrurile luaseră o întorsătură deloc veselă. Lacrimi (cu rimel) la noi fetele, tăcere demnă (cum altfel?) la băieţi. Ne-a salvat tot un bun coleg ai cărui părinţi erau suficient de cunoscuţi pentru a constitui garanţia eliberării noastre, nu fără apostrofările de rigoare: "Studenţi sunteţi voi? Noaptea umblaţi pe străzi în loc să învăţaţi?". La poartă ne-a revenit glasul şi curajul de a protesta. Un tovarăş ne-a ajuns din urmă şi ne-a întrebat, printre dinţi, dacă vrem să ne întoarcem… Mi-am amintit de Gherla, de "Nu te pune, băi, cu Meliţia", şi am luat-o din loc".
O viaţă cu lipsuri, cu învăţat "pe rupte". Boemi şi visători, tinerii frumoşi ai anilor 70 privesc astăzi spre o Românie mai bogată material, dar săracă în inimă. Spre un învăţământ exploziv, dar care fumegă de superficialitate. Tinerii frumoşi ai anilor 70 sunt astăzi părinţii, bunicii noştri. Cu o reverenţă şi un gând bun îi salutăm şi le dorim sănătate, răbdare şi să îngăduie toate cele câte sunt!
