Loc de dat cu…EPIGRAMA (161)

Loc de dat cu…EPIGRAMA (161)

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

Nu ştiu ce s-a discutat la lansarea  “cărţii de buzunar” a lui Laurenţiu C. Maftei,  intitulată “Epigrame de saloane” (Editura “Quadrat”, Botoşani, 2021), însă eu, ca cititor, am fost obligat să revin la două epigrame scrise de Păstorel: 1. Un semnal pentru epigramişti – “Le amintesc un mic refren / De care-i rog să ţină seamă: / De-i epigrama  un catren /  Nu tot catrenu-i epigramă!” ; 2. Un secret al scrierii epigramelor bune – “Din coadă versul ca să sune / Aşază-l bine pe picioare, / Adaugă patru rime bune / Şi nu uita să pui şi sare.”

Altfel, se citeşte repede această carte, iar concluziile nu pot fi decât de două feluri: care se spun şi care  e bine să nu fie spuse.  Dintre cele din prima categorie, trebuie menţionat faptul că mai toate creaţiile se pot încadra în sfera generală de catren. Unele sunt constatative, pornind de la observaţii obiective sau lecturi subiective. Un exemplu ar fi cele cu referire la Ştefăneşti, locul naşterii lui Luchian şi reşedinţă a autorului: Oraşul Ştefăneşti – „Modern oraşul Ştefăneşti, cândva, / Avea lumină caldă, de la Petromax / Boieri, muzicieni – o lume s-aduna / Cu liniştea şi gânduri în climax”;  Ţarul la Ştefăneşti – „Când Cantemir avea război cu turcii / La Ştefăneşti păşea şi Ţarul Petru / Şi totuşi am luat bătaie ca năucii / La Stănileşti, metru cu metru!”; Comerţ cu oi – „La Ştefăneşti se naviga pe Prut, / Cu bărci de lemn, pline cu oi, / La Mare descărcau „La Turc” / Şi aduceau măsline înapoi”;  Drumul Mătăsii – „La Ştefăneşti trecea „Drumul Mătăsii”, / Era un trai frumos şi tumultuos … / Dar azi mai dorm destui „pe prispa Căsii” / Aşteaptă să le cadă un civil la pungă gros!”  Şi tot aşa, continuă autorul, având o problemă cu un „colonel”, cu bugetarii, cu partidele politice, cu oraşul Mizil,  etc.

Alte creaţii (observaţi că nu le zic epigrame!) sunt dominate de o circumstanţialitate care sare în ochi. Aflat în diferite conjuncturi, Laurenţiu C. Maftei ţine să atragă atenţia prin patru versuri. El va răspunde  lui Dorel Mihai Gaftoneanu, Petruţ Pârvescu, Petru-Ioan Gârda, Nicolae Bunduri, Mircea Puşcaşu şi altora, fiind evidentă intenţia mesajului simbolic asigurând uşurinţa recunoaşterii personajului.  Apelând, voit sau nu, la o „satirizare dulce” (o spune chiar el!),  autorul  arareori ne distrează prin umor, ca funcţie socio-culturală de bază a epigramei,  însă reuşeşte să ne informeze  prin marele grad de narativitate şi să comenteze o actualitate a sa, cartea având şi tuşeuri de jurnal.  Reţin  catrenul Unor poeţi naivi – „Nu-şi dau seama şi insistă /

Că au treabă, sunt…poeţi, / Pentr-un pumn de zloţi ei riscă / Numele printre scaieţi…”. Ceea ce e valabil şi pentru unii epigramişti. (GEORGICĂ MANOLE)

Pentru voi, epigramiştii, Ştiri.Botoșani.Ro  a inventat acest LOC DE DAT CU… EPIGRAMA.  Aşteptăm creaţiile voastre  pe adresa de mail manolegeorgica@yahoo.com  până în fiecare  zi de vineri a săptămânii. (Georgică  Manole).

 

IERI ŞI AZI

Făceam, cândva, chiar fără bani,

Un cincinal în patru ani

Acum, nu ştiu ce se petrece,

Dar nu-l mai facem nici în…zece! (ION MORARU)

 

UNOR PARLAMENTARI

Din bani de la buget, deşi sărac,

Ei naţiunii au promis că fac

Un pod imens, să fie doar al lor,

Ca noi să trecem STYX-ul mai uşor! (ION MORARU)

 

IARNA OCCIDENTALĂ

Nu-şi află Occidentul locul,

Căci n-ai cu ce să te făleşti,

Când iarăşi se aprinde focul…

Din lipsa gazelor ruseşti. (GHEORGHE BÂLICI)

 

MITING DE PROTEST ÎN DEMOCRAŢIE

La miting cum deja rezişti,

Că nu-i chiar ca sub comunişti,

Te-ncearcă şi-o plăcere mare,

Când iei vreo bâtă pe spinare! (GHEORGHE BÂLICI)

 

OMUL  HAPSÂN

Având tot viitoru-n faţă,

Nu face-un lucru înţelept:

Aleargă după bani o viaţă

Şi-i are în final …pe piept.(VASILE  LARCO)

 

TAINA  PĂMÂNTULUI

Chiar şi-a pământului splendoare

O latură-i puţin umbrită:

Ne dă o viaţă de mâncare

Ca în final să ne înghită.(VASILE  LARCO)

 

ALINARE

Plecat fiind iubitul ei departe,

Se-ntinde-alene-n pat şi lung suspină

De dorul lui ce-o arde şi s-alină

Că va putea dormi... în altă parte. (GHEORGHE BĂLĂCEANU)

 

ÎN „MENIUL” DNA

Ştiind c-ar deveni curînd vetust

De s-ar include simple interese

Ce-ar dăuna prin scopul lor îngust,

„Serveşte” doar persoanele alese. (GHEORGHE BĂLĂCEANU)

 

LEGIUITORULE CORUPT!

Să primești, aș vrea, ciomege

Pentru-n rău ce nu-l divulgi:
Data-i, pe ascuns, o lege

Iar acuma o tot mulgi! (MIHAI HAIVAS)

 

PLEDOARIA UNUI HOȚ

La fapte rele nu instig,

Dar să vă spun cum s-a-ntâmplat:

Cum n-aveam șansă de câștig,

Am prins o șansă de furat! (MIHAI HAIVAS)

 

UNUI DORNIC DE-AVANSARE

Ești activ, energic, foc,

Ai atins înalte ținte;

Domnul, ți-o fi dat noroc,

Ce păcat, că nu și...minte! (MIHAI HAIVAS)

 

REPROŞ NEJUSTIFICAT                   

Că de nimic nu sunt în stare

Iubito, e o nedreptate,

Căci sunt mereu, tu nu vezi oare,

În stare de ebrietate! (MIHAI BATOG-BUJENIŢĂ)

 

REGRET

Era bine-n dictatură,

O spun cu durere-n plex

Bani n-aveam şi nici căldură

Dar atunci mai făceam sex! (MIHAI BATOG-BUJENIŢĂ)

 

PAZA BUNĂ

Nu dorim intrări de hoți,

Chiar de-ar fi de-un strașnic soi,

Căci așa, cum știm cam toți,

Se găsesc destui la noi! (CONSTANTIN PROFIR)

 

EVOLUȚIE SAU INVOLUȚIE?

Cum genomu-i încă falnic,

Omul umblă în căruță;

Însă drumul său e jalnic

Înapoi, deci spre maimuță.(CONSTANTIN PROFIR)

 

UNUI SCRIITOR MĂRUNT

Eu drept vă zic şi nu v-ascund,

Cunosc demult pe unul care

Nu se dădea atât de mare,

Dacă nu era aşa de scund. (GRIGORE COTUL)

 

LA ÎNMORMÂNTAREA UNUI CRITIC LITERAR

La-nmormântare, dimineaţă,

Aud pe unul plin de ură:

“Îl duc în locul cu verdeaţă,

Convinşi că va tăcea din gură!” (GRIGORE COTUL)

 

DEPUTATUL

A fost ales şi-a treia oară

Fiindcă e băiat isteţ:

Pe toţi acei ce-i cumpărară

Îi vinde azi la dublu preţ.(ION DIVIZA)

 

STÂNGA  ŞI  DREAPTA

ÎN DEMOCRAŢIE

Ai ţării glorioşi stăpâni

Mereu conduc cu două mâini:

Cu dreapta flutură drapelul,

Cu stânga-ţi pişcă portofelul.(ION  DIVIZA)

 

SACRIFICIUL UNEI MAME

Muncea din greu, „strângând” întruna,

Căci cei din casă, toţi chiuleau:

„Din patru roţi, trăgea doar una

Iar celelalte…se-nvârteau!” (ELENA MÂNDRU)

 

ATAC DE PANICĂ ( proverbială)

Tot căutând ca un nebun

Răspunsuri, se trezea-n alarmă,

Şi-aflând că „noaptea-i sfetnic bun”,

S-a hotărât să nu mai doarmă. (ELENA MÂNDRU)

 

GRATUITĂŢI  

E Bistrița o zonă minunată

Jinarsul curge chiar de n-ai un șfanț,

Și-n nopțile de vară fără plată

Cazarea cea mai bună... e în „Șanț”. (GEORGE EFTIMIE)

 

ORIENTARE TURISTICĂ   

La cramă dacă bei Jidvei

Pe Cobășel  să nu o iei,

Că dac-o ții la vale lanț

Te-asigur că... ajungi în Șanț. (GEORGE EFTIMIE)

 

NOTAREA PROFESORILOR DE CĂTRE ELEVI  

Catedra a rămas vacantă

Iar „profu”-și pune pofta-n cui,

Elevii l-au lăsat pe jantă

Că nu a stat... în „banca” lui. (GEORGE EFTIMIE)

 

VULCANIZARE AMBULANTĂ  

Cu ochi adânci ca de smarald

Şi uşa veşnic descuiată,

Vecina e un petec cald...

Când soaţa-i bate cuie-n roată! (VALENTIN DAVID)

 

…LA CARE NU MĂ POT ABŢINE SĂ NU RIPOSTEZ  

O fi el petecul fierbinte,
Dar eu îi zic să ia aminte
Că s-ar putea să-l mânce gaia,
Căci şi mai caldă e tigaia. (SORIN FINCHELSTEIN)

OFERTĂ DE SERVICII

Pot presta oricare treabă

Şi nimic nu-mi pare greu,

Trag precum un rob la roabă...

Dacă-i a lui Dumnezeu! (STELICĂ ROMANIUC)

 

...LA CARE ÎI OFER REPLICA MEA   

 Iar de umblu teleleu,

Fără să găsesc vreo roabă,

Mulţumesc lui Dumnezeu

Că m-a înzestrat cu-o l…! (SORIN FINCHELSTEIN)

CASANOVA XXL

El obez, ea uscăţivă,

Pentru-a ei comoditate,

Cum n-avea vreo perspectivă,

I-a cedat…sub greutate. (VASILE MANOLE)

 

ÎMPREUNĂ LA BINE ŞI LA GREU

A băut de bucurie

Când i-a devenit soţie

Şi continua să bea

Chiar şi divorţat de ea. (VASILE MANOLE)

 

POLITICĂ PANDEMICĂ

Adeziunea la partid ,

E ca boala de covid.

Tot lafel, deşi nu-i just,

Pierzi pe loc...miros şi gust! (MAX OPAIŢ)

 

 SOLUŢIE DE CRIZĂ

 Îngrijorat de ,,Noul val ",

 I-a spus soţiei lui, timid:

 Mă izolez la ,,muncă", iar,

 De teamă să nu-ţi dau ...covid! (MAX OPAIŢ)

 

 UNUI AVENTURIER

 Era de mult preocupat,

 Având atâtea aventuri,

 De ce măcar, n-a observat ,

Că şi nevasta-i în ... ,,călduri "!(MAX OPAIŢ)

 

UNEI AMANTE

Sfătuită de-o bătrâna,

După ce s-a măritat,

A făcut ,,partidă " bună

Cu bărbatul...însurat! (MAX OPAIŢ)

 

PROMISIUNEA ALIAŢILOR 

Să scăpaţi de toţi duşmanii,

Să goniţi orice păgân,

Vor lupta şi-americanii

(Pân’la ultimul român). (GHEORGHE I. GHEORGHE)

 

ANOMALIE (1)  

Suntem oare azi normali?

Pe drept cuvânt ne cred netoţi,

Vrem un stat fără penali,

Dar îi votăm pe mafioţi. (GHEORGHE I. GHEORGHE)

 

GUVERNANȚI IGNORANȚI
Alo, Cîțu și Vîlceanu,
Câte pâini luați dintr-o leafă?
Miștocari sus - puși  prin gafă;
Oare îi apucă anul? (DUMITRU BUJDOIU)

BECALI : “SUNT  NEBUN !” (Presa sportivă)
A fost și el sincer-odat’ ;
De minciuni ne-am saturat,
Pe ecran nu mai apare;
 L-o fi dus la…izolare. (DUMITRU BUJDOIU)

REPROȘURI CONJUGALE
Mă face prost și bezmetic,
Și handicapat estetic;
Îi răspund cum se cuvine:
“Ca estet, te luam pe tine?” (DUMITRU BUJDOIU)

ULTIMA DORINȚĂ A SOȚULUI MURIBUND
 - Să nu umbli creanga-n sat,
 Ia-l pe Mișu de bărbat!
- De ce el, v-ați tot certat?
- Vreau ca să fiu răzbunat. (DUMITRU BUJDOIU)

EXPLICAȚIE-N TRAMVAI
- Te-am văzut râzând și-mi vine
Să te chem mâine la mine;
- Ce-ai dom’le, ești trombonist?
 - Nu, duduie, sunt…dentist. (DUMITRU BUJDOIU)

ÎNCEPUTUL SFÂRȘITULUI?

Tricolorul nu mai are loc

Nici pe actul de identitate.

Nu cumva UE îi spune ioc

Brumei (sic!) de suveranitate? (LERU CICOARE)

 

NICI O REACȚIE

Cum să iei tu apă-n gură,

Când vecinul te jignește?

Nu devii o secătură,

Șterpelind-o englezește? (LERU CICOARE)

 

EROU ÎN COR ȘI LAȘ CÂND CÂNTĂ SOLO

Ce-njosire să-ți dosești frameea,

Ce torpoare, ce talâm sinistru

Să condamni c-au ocupat Crimeea

Și să uiți că sunt stăpâni la Nistru! (LERU CICOARE)

 

DE CE N-A FOST ACCEPTATĂ LUSTRAȚIA

La lefuri mari doar pui de securiști,

De mari baroni, capíi sau paralitici

Se tot perindă ca monopoliști,

Însă nicicând de   ... deținuți politici. (LERU CICOARE).

 

SCHIMB DE EXPERIENȚĂ CU MUNCITORII NEPALEZI

Muncitor român, ștrengar de clasă,

Și-nvăța colegii să manglească

Benzinică-nea din motocoasă.

Pus la zdup fu. -'Nvețe să   ... cosească! (LERU CICOARE)

 

TRISTĂ ANALOGIE

A pretinde Școlii doctorale

Propriul plagiat să și-l anunțe?

Parc-un jude ar lovi la gioale

Criminalul - crima să-și denunțe. (NICOLAE CRIHĂNEANU)

 

CINE RĂSPUNDE DE RARISIMELE

CONSECINȚE NEFASTE ALE VACCINĂRII OBLIGATORII?

Consecințele-și asumă

Tot persoana mea, infirma?

Cum mai vor să mă afume

Statul, doctorii și firma! (NICOLAE CRIHĂNEANU)

 

MIRACULOASA RETENȚIE A VALULUI PATRU

Ce deștept e valul patru:

Vine doar   ... după congres!

S-a găsi vreun psihiatru

Să explice-acest eres? (NICOLAE CRIHĂNEANU)

 

INVENȚIE BREVETATĂ DE FOSTUL PSD

Șefilor de filiale -

Sarabandă de parale.

Nu știați că ei decid

Cine-i lider de partid? (NICOLAE CRIHĂNEANU)

 

LAUDA DE SINE

NU MIROASE-A BINE

Glorificarea propriei persoane:

„Eu am făcut. Am dres. Am hotărât” -

A generat, cum știm, nu doar frisoane.

Pe nimeni n-a urcat. A coborât. (NICOLAE CRIHĂNEANU)

 

PREȚURI CA-N UE, DA SALARII CA-N RM

Prețurile la gaz și energie

Au crescut c-așa e-n Europa.

Leafa din UE care regie

Ne-o va crește și plăti ca popa?! (NICOLAE MĂTCAȘ)

 

PRILEJ DE-A SE-NDULCI CU CHILIPIRURI

ANRE*-ul, liberalizând,

Dar făr'-a ține-n frâu prețul la gaze,

Își dau la lefi babane-avizii rând,

Chiar asumându-și rol de kamikaze. (NICOLAE MĂTCAȘ)

 

NICIUN PIC DE EMPATIE, DOMNULE MINISTRU-AL MUNCII?

Hipogalactíi. Supți, pruncii.

Vin scumpiri incrementale...

Parc-ar fi-al stoarcerii muncii,

Nu și-al grijii speciale. (NICOLAE MĂTCAȘ)

 

DEGRINGOLADĂ LA-NCEPUT DE AN ȘCOLAR

Profésorii nevaccinați sunt obligați

Din contul personal să se testeze

Ca purtători de boală-nveterați.

Dar vaccinații virusați - pe care speze? (NICOLAE MĂTCAȘ)

 

PENTRU VÂRSTNICI ÎNCĂ-S BUNE?

Erau, de doi ani de zile,

Bune măștile textile.

Pentru tinerii din școale

Azi - doar cele   ... medicale. (NICOLAE MĂTCAȘ)

 

CU LEFURI NICI LA O CALE

SĂ-ȚI IEI CUM MĂȘTI MEDICALE?

Minim două măști pe zi

Pentr-un singur doar școlar.

Unde-s doi, cum i-o cârpi?

Pișcă greu la buzunar! (NICOLAE MĂTCAȘ)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Mai puțini nervi și timp scutit pentru șoferi: Rută ocolitoare la Dumbrăveni! (video)

astăzi, 15:29
211

Șoferii care circulă de la Botoșani la Suceava sau de la Suceava la Botoșani și trec prin Dumbrăveni ar putea să fie scutiți de nervi, dar și să economisească timp.Asta după ce Ioan Pa...

Un corp al Spitalului „Mavromati” intră în reabilitare. Unde va fi mutată activitatea?

astăzi, 14:41
294

De săptămâna viitoare încep lucrările de reabilitare a corpului de clădire care găzduiește bucătăria, dar și spălătoria Spitalului Județean „Mavromati” din Botoșan...

Posturi scoase la concurs într-o instituție din Botoșani!

astăzi, 14:22
417

Agenția pentru Protecția Mediului (APM) din Botoșani anunță faptul că în luna martie s-au vacantat în cadrul instituției două locuri de muncă. Este vorba despre două posturi de c...