Familia Alexandrei cere daune de șapte milioane de euro de la spital și medici

Daune morale de șapte milioane de euro, este suma cerută de familia Alexandrei Ivanov, tânăra de 26 de ani care a fost ignorată de medici și a murit luna trecută, la Maternitatea din Botoșani.

Avocatul familiei Alexandrei solicită în instanță daune morale pentru toți membrii familiei: câte un milion de euro pentru fiecare din cei trei copii ai Alexandrei, câte 500.000 de euro pentru soțul, fratele și cei trei bunici ai săi. La aceștia se adaugă câte 700.000 de euro pentru părinții victimei și încă 150.000 pentru alte două rude, informează ProTV.

Suma este cerută spitalului și medicilor care au fost de gardă în noaptea în care a murit tânăra gravidă.

 

Pe parcursul procesului, judecătorii pot aproba în totalitate pretențiile financiare sau parțial.

Alexandra și-a dat ultima suflare pe patul de spital pe 18 august, după ce a fost internată cu sarcină oprită din evoluție. Deși starea ei s-a agravat treptat, ea nu a primit ajutor din partea medicilor timp de șapte ore, pe tot pracursul nopții, au stabilit anchetatorii.

Deocamdată întregul caz este cercetat într-un dosar penal IN REM pentru ucidere din culpă. Suspect în dosar este medicul de gardă care a fost de serviciu în acea noapte, scrie sursa citată.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Este hram în biserica ridicată de un fost președinte de Tribunal, cunoscută pentru cele 22 de turnulețe! – GALERIE FOTO

Saturday, 7 November 2026

Este albă, impunătoare, de o frumusețe care îți taie răsuflarea. Biserica ”Sfinții Voievozi” din municipiul Botoșani se zărește de departe, în albul maiestuos al zidur...

Nu a stat departe de concubină și a fost plasat sub control judiciar!

Saturday, 7 November 2026

La data de 06 noiembrie 2026, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare din cadrul Poliției Municipiului Botoșani și a dispus măsura controlului judiciar pentru o ...

O locuință și un depozit de cereale protejate de flăcări, incendiu izbucnit la Știubieni! (Foto)

Saturday, 7 November 2026

Un incendiu s-a produs astăzi, în jurul prânzului, într-o casă din localitatea Știubieni. Bunurile din două camere au fost cuprinse de flăcări. În momentul producerii eve...