Vorbim despre Valentin H., fost C., condamnat în ianuarie 2012 la 14 ani de închisoare cu executare pentru că şi-a ucis soţia infectând-o voluntar cu virusul HIV.
Aflat în detenţie în Penitenciarul Giurgiu, condamnatul a înregistrat la Judecătoria Botoşani o cerere referitoare la revizuirea pedepsei aplicate, pe motiv că instanţele care l-au judecat se contrazic în privinţa motivării pedepsei. Mai mult, condamnatul susţine că s-a adresat tuturor instituţiilor, printre care Avocatul Poporului şi CEDO, în încercarea de a-şi face dreptate. Urmează ca dosarul să fie analizat de instanţă, dacă până la primul termen bărbatul îşi va menţine cererea.
Nu este prima oară când deţinutul încearcă să scape mai uşor de pedeapsă. Mai exact, în 2014, după modificarea Codului penal, Valentin H. a cerut, tot în instanţă, aplicarea legii favorabile. Prima cerere de contestaţie la executare, deschisă în aprilie 2014, la Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, a fost respinsă ca nefondată, iar acţiunile deschise ulterior, la Tribunalul Bucureşti, şi care aveau aceeaşi cerere au sfârşit la fel. Greu de crezut că noua cerere îl va ajuta în vreun fel, dar cu siguranţă îi va oferi posibilitatea să se mai "plimbe" până la Botoşani.
Valentin C. a intrat în atenţia anchetatorilor din Botoşani în 2004, imediat după ce a fost reclamat de prima lui soţie că a desfigurat-o cu acid. În septembrie 2010, însă, şi părinţii Irinei H., cea de-a doua soţie, au făcut plângere împotriva lui pentru că, deşi ştia că este bolnav, a infectat-o şi pe fiica lor, care a decedat, la sfârşitul lunii august, din cauza virusului. Cu câteva luni înainte, femeia născuse o fetiţă despre care medicii au afirmat, în urma analizelor, că este sănătoasă.
Aflat în puşcărie pentru că şi-a ucis soţia, un botoşănean îşi caută scăparea
Stiri Botosani Tuesday, 21 February 2017 JustițieA fost condamnat pentru o faptă inimaginabilă până atunci, iar acum cere reducerea pedepsei, pe motiv că nu există o unitate în deciziile instanţelor.
Spune-ne opinia ta
Articole similare
Noi acuzatii la adresa lui Valentin Codau!
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Alteța Sa Regală, Principesa Sofia, în vizită la Liceul de Artă din Botoșani! (Foto)
Joi, 15 octombrie 2026, Liceul de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani a avut onoarea de a primi vizita Alteței Sale Regale, Principesa Sofia, în calitate de reprezentantă a Casei Reg...
Un bărbat din Todireni a rămas fără acoperiș deasupra capului din cauza unui incendiu! (Foto)
Un bărbat de 77 de ani, din localitatea Todireni, a rămas fără un acoperiș deasupra capului, după ce un incendiu puternic i-a distrus locuința. Evenimentul s-a produs în această după-am...
Polițiștii au depistat doar o cerșetoare dezorientată în cazul panicii legate de „microbuzul cu ucraineni care supraveghează case” în Suceava!
Polițiștii suceveni au demarat cercetări în regim de urgență, la Cajvana, Milișăuți, Solca și nu numai, după ce pe rețelele sociale s-a propagat o informație legată de un ”mic...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.75 secunde