Născută în Botoșani, fostă elevă a Colegiului Național ”Mihai Eminescu”, absolventă a Facultății de Biologie din cadrul Universității ”Al. Ioan Cuza” din Iași, fost muzeograf la Muzeul de Științele Naturii Dorohoi, ajungea în 1989 la Stațiunea de Cercetare Agricolă din Suceava, la Laboratorul de Resurse Genetice Vegetale, devenit apoi prima Bancă de Gene din România.
Din 2018, Banca de Gene poartă numele ilustrului cercetător Mihai Cristea, botoșăneanul născut în Cucorăni, cel care a pus bazele și a consolidat această instituție de importanță majoră pentru viitorul României.
Silvia Străjeru, actualul director al Băncii de Resurse Genetice Vegetale ”Mihai Cristea”, omul care se află în instituție de mai bine de 35 de ani, ne-a acordat un interviu în cadrul căruia a vorbit despre importanța acestui edificiu, dar și despre omul căruia România îi datorează enorm: dr.ing. Mihai Cristea” (1929-2022).
”Banca de Gene a apărut în primul rând datorită perseverenței acestui botoșănean deosebit!”
-Doamnă Silvia Străjeru, ne aflăm în Banca de Gene, mai exact în Banca de Resurse Genetice Vegetale ”Mihai Cristea” din Suceava. Cu îngăduința dumneavoastră, aș dori să așezăm acest interviu drept omagiu celui care a fost Mihai Cristea, botoșănean de-al nostru și de-al dumneavoastră, omul care și-a dedicat întreaga viață acestei instituții, și nu doar acestei instituții. L-ați cunoscut, îi continuați munca de o viață!
-Este o onoare și o datorie morală pentru mine să îl omagiem pe domnul doctor Cristea ori de câte ori avem ocazia. Și o facem de foarte multe ori în întrunirile noastre anuale. Întotdeauna ne amintim și îl prezentăm noilor colegi pe domnul domnul Mihai Cristea. Pentru că, datorită Domniei Sale, noi toți suntem astăzi aici, în acest edificiu atât de important pentru România. Și nu doar pentru România, pentru că resursele genetice nu au granițe. Colecția pe care o păstrăm noi aici a inițiat-o domnul domnul Cristea – așa cum am mai spus, noi am construit și am mărit an de an această colecție pe nucleul format și adunat de Domnia Sa din zona Bucovinei și nu numai. Și mă refer la populațiile locale de porumb la care a lucrat o viață Domnia Sa, specie la care a obținut niște rezultate deosebite. A fost un ameliorator la porumb recunoscut la nivel național, apreciat de toată lumea, apreciat de Academia de Științe Agricole și Silvice. El și-a continuat această muncă de ameliorare dându-și seama că un ameliorator nu poate face nimic fără resurse genetice. A adunat toate aceste forme din toată Bucovina și le-a dat spre păstrare. Primele probe introduse la noi au fost populațiile de porumb pe care domnul Cristea le-a dat la Bancă.
-Este prima Bancă de Gene din România. Înființată de un om plecat din Cucorănii Botoșanilor, îndrăgostit de pământ până în ultima zi din viață. A murit la Cucorăni, la începutul anului 2022. V-a mărturisit de unde a plecat această idee, această dorință de a păstra semințele? Știm că, chiar dacă banca s-a înființat în anii 90, aici avem semințe din anii 60, semințe pe care domnul Cristea le-a conservat. Care este povestea înființării acestei Bănci de Gene?
-Tocmai prin preocupările sale de ameliorare și-a dat seama că, pentru a scoate o varietate nouă, ai nevoie de un fond genetic variat pe care să îl utilizezi în selecțiile pe care le faci. Dacă nu ai din ce face selecție, conform obiectivelor științifice, nu ai de unde să faci ameliorare. Problema a plecat chiar de aici. În general, în toată lumea, băncile de gene au fost inițial colecții de ameliorare, iar scopul lor principal – rămas până în ziua de astăzi – este cel de a oferi material amelioratorilor, celor care creează noi varietăți de plante, în funcție de cerințele pieței, de evoluția exterioară, de evoluția agriculturii, a științei. Primele bănci de gene au fost pur și simplu colecții de ameliorare. Era foarte greu să îți păstrezi colecția vie și integră d.p.d.v. genetic. Era costisitor ca în fiecare an sau la fiecare doi ani să îți pui sămânța în câmp ca să poți păstra colecția, trebuie mereu cultivată și făcut sămânță proaspătă pe care să o păstrezi în continuare. Este și foarte costisitor, și foarte riscant, pentru că nu în fiecare an ai posibilitatea să faci acest lucru. Sunt limitări de personal și limitări financiare. Și atunci a venit ideea aceasta de a păstra în niște condiții care să confere longevitate acestor semințe, pentru ca amelioratorul să le folosească și peste cinci ani, peste zece ani, să revină la materialul pe care l-a lucrat cândva. Păstrat în condiții în care probele nu își pierd viabilitatea. Este un mare câștig.
În România a apărut târziu Banca de Gene. Și a apărut în primul rând datorită perseverenței acestui botoșănean deosebit, un om cu o tenacitate fantastică și cu o dorință de a realiza ceva în locul în care lucra. A venit aici, și-a păstrat acest loc de muncă, a lucrat peste 40 de ani la Stațiunea de Cercetări Agricole Suceava, dar cu acest gând – că trebuie să facă în România un astfel de edificiu.
Și a reușit! A reușit doar cu tenacitate foarte multă, cu multă muncă. Această instituție ar fi putut fi creată în Capitală, unde se concentrează aproape totul, mai ales că la vremea aceea – ca și acum – exista un Institut Național de Ameliorare la Fundulea, cu specialiști excepționali, cu amelioratori pe diferite domenii, și aceștia de prestigiu, care fac performanță, care ar fi dorit să se facă acolo Banca de Gene. De altfel, foarte mulți ani au fost nemulțumiți că această instituție este la Suceava. Noi i-o datorăm domnului Cristea în procent de 100%. De aceea colegii tineri trebuie să știe acest lucru!
Eu am lucrat cu domnul Cristea, ceea ce am preluat de la el este dorința de a face în fiecare zi ceva mai mult, de a face ceva mai bine, de a introduce ceva nou în această instituție.
-Spre onoarea instituției pe care o conduceți de foarte mulți ani, numele Băncii de Gene cuprinde și particua ”Mihai Cristea”, adaos ce a fost conferit în timpul vieții domnului Cristea… L-ați onorat, nu ați așteptat să nu mai fie…
-Da, l-a bucurat nespus lucrul acesta, dar este pe deplin meritoriu. Nu am făcut nimic deosebit, era un lucru firesc, care trebuia să se întâmple. Banca a parcurs niște reorganizări în istoria ei, ultima a fost în 2018, când a apărut o nouă Hotărâre de Guvern, cu denumirea aceasta completă: Banca de Resurse Genetice Vegetale ”Mihai Cristea”. Din 2018 noi suntem sub umbrela Academiei de Științe Agricole și Silvice, atât administrativ, cât și științific. Până în 2018, științific am fost întotdeauna la Academie, dar administrativ am fost în cea mai mare parte la Ministerul Agriculturii. Din 2018 parcurgem o perioadă fastă, pentru că am avut întotdeauna un sprijin deosebit de la Academie, domnul fost președinte al Academiei, regretatul profesor emerit Valeriu Tabără, aprecia foarte mult instituția aceasta și întotdeauna ne-a ajutat să ne dezvoltăm. Laboratorul de Biologie Moleculară i se datorează domnului profesor Tabără. O să îi păstrăm pentru totdeauna recunoștință pentru că a fost omul care punea foarte mare preț pe acest patrimoniu genetic gestionat de Banca de Gene din Suceava. A făcut întotdeauna pledoarie în favoarea condițiilor de păstrare care se găsesc la Suceava, încercând să convingă amelioratorii din România că ar trebui să își păstreze probele în siguranță la Suceava. Cu ajutorul Domniei Sale am reușit să aducem la Suceava peste 3000 de varietăți diferite din diferite stațiuni din țară. Acesta este rolul unei bănci de gene: să păstreze material genetic și să îl pună la dispoziția – în primul rând – celor care fac ameliorare, apoi celor din Educație, care fac cercetare, și abia apoi pentru utilizare directă, așa cum o facem și noi.
”Îmi place să muncesc, eu nu am ieșit la pensie niciodată!”
-Vă propun să mergem puțin mai în spate. Înainte de 1990, când aici, la Suceava, se afla un om cu o inimă mare și cu o forță uriașă de muncă, domnul Mihai Cristea, născut în Cucorăni. Tot aici ajungeați în urmă cu mai bine de 35 de ani și dumneavoastră. Născută în Ungureni, județul Botoșani, fostă elevă a Colegiului Național ”Mihai Eminescu”. Cum s-au întâlnit aici doi botoșăneni, cum s-a închegat această poveste aici, la Suceava? Pentru că două amprente importante există în prezent la Banca de Gene din Suceava: una se numește dr. Ing. Mihai Cristea, a doua amprentă importantă este a dvs., care vă aflați aici din 1989. Cum v-ați întâlnit cu dl. Cristea și, mai ales, cum ați rămas aici?
-Eu am terminat facultatea în 1079, am luat repartiție la Muzeul de Științele Naturii din Dorohoi, după care m-am căsătorit și am venit în Suceava. Evident, nu lucram în domeniul meu de activitate, Biologia, o facultate pe care am urmat-o din pasiune. Este un domeniu de viață fascinant, cel al formelor de viață. Când am venit în Suceava am lucrat la CET, pe post de chimist, patru ani. Apoi a apărut în ziar că se organizează concurs pentru ocuparea unui post de biolog aici, fiind o instituție nou înființată. Am luat acest concurs, m-am angajat la Bancă și am început să investighez ce înseamnă resurse genetice. Nu știam înainte de a veni aici ce sunt aceste resurse genetice vegetale. Din facultate veneam cu un fundament științific... Să știți ca pasiunea mea sunt insectele. Totdeauna au fost. La Muzeul de Științele Naturii din Dorohoi am organizat taxonomic colecția de insecte de acolo, în special de lepidoptere, deci de fluturi.
Când am venit aici m-am ocupat de plante, și anume de plante importante în agricultură. Primele informații le-am luat din cărțile domnului Cristea, pe care le-am studiat foarte serios. Am studiat foarte mult, am încercat să fac față la ceea ce exista aici. Am făcut de toate, de asta știu foarte bine ce se întâmplă în bancă, pentru că am executat eu mai întâi, am trecut prin toate etapele. Când am venit aici, domnul Cristea mi-a spus să mă ocup de cereale, de evaluare cereale, studiu cereale. Veneam și după-amiaza, scriam totul, aveam o mulțime de agende în care notam, nu aveam atunci acces la internet. Îmi place să muncesc, eu nu am ieșit la pensie niciodată, am vrut să lucrez în continuare. Nu a fost așa un lucru greu pentru mine, a intrat în zona firescului…
-Atunci, în 1989, când ați ajuns pentru prima dată aici, v-ați gândit că acesta va fi și locul din care veți ieși la pensie?
-Nu m-am gândit așa de departe, nu m-am gândit niciodată că voi urma poziția domnului Cristea. Mi-am dat la timp examenele, încurajată foarte mult de domnul Cristea. Spunea mereu că trebuie să ne dăm examenele de cercetători, până la cercetător grad 1, m-am înscris la doctorat, dar mereu susținută și încurajată de domnul Cristea, că pot să fac aceste lucruri.
Un eveniment fericit din evoluția mea în cariera profesională a fost anul 1994, când domnul doctor Cristea m-a trimis la o specializare, la o bursă de documentare de șase luni de zile, în Italia. Am acceptat, nu ieșisem niciodată undeva în afară, să învăț, eu începusem doctoratul, dădusem câteva referate, examenele le trecusem, eram în perioada de pregătire a tezei de doctorat. A fost o bursă FAO de trei luni de zile la Bari, unde este Banca de Gene din Italia, și alte trei luni de zile la un institut la Napoli. Eram neîncrezătoare…
-Ce vârstă aveați atunci?
-Aveam 38 de ani. Eu mai lucrasem 10 ani în altă parte, cum am spus. Dar am vrut să lucrez în domeniul meu de activitate și cred că am făcut foarte bine, dar asta a intrat în destinul meu, să am grijă de niște colecții. Pentru că și la Muzeul din Dorohoi am avut grijă de colecții, cea de insecte, lepidoptere, dar și de colecția de scoici și melci, le-am pus pe fundament științific. Aici am virat către regnul vegetal, pe plante, m-am îngrijit de o colecție, să fie în cele mai bune condiții și conform cerințelor de la nivel global. Mergeam la domnul Cristea și îi spuneam să trimită pe altcineva, că eu nu pot să merg, nu știu limba italiană. Deși știam engleza din liceu, traduceam mult și asta m-a ajutat foarte mult. Domnul Cristea nu știa engleză, știa franceză. Mi-a dat chiar de la început chestii legate de resurse genetice, am învățat mult traducând. În 1989 m-a trimis la un curs de perfecționare de limbă engleză la București. Revoluția m-a prins la București, speriată că nu voi mai ajunge niciodată acasă…
Bursa în Italia a fost o mare deschidere pentru mine și o perioadă în care am învățat extrem de multe lucruri. Am avut acces la o bibliotecă foarte dotată, am venit cu foarte multe cărți acasă. Am refăcut lucrarea de doctorat, am luat-o de la capăt cu informații noi. Și eu sunt foarte tenace și îmi place să fac lucrurile bine!
-Ați vorbit despre destin. Ați amintit de anul 1994, o bornă importantă, de cotitură, în cariera dumneavoastră. La puțin timp după acel 1994, destinul domnului Mihai Cristea avea să se schimbe definitiv. A suferit un accident cerebral. Ce efect a avut asupra carierei dvs. acest incident nefericit, știind că domnul Cristea din acel moment a început o recuperare foarte anevoioasă, s-a retras și a scris mai mult, rămânând conectat la Bancă? Ce a schimbat asta în destinul dvs.?
”Era un bun cunoscător de oameni, probabil știa că nu o să îmi bat joc de munca lui!”
-A schimbat totul! Pentru că dumnealui, imediat după accident, după ce și-a mai revenit, a transmis să îi țin eu locul până vine. Cumva, până în 1998, când am dat concurs, eu am sperat că va veni înapoi. Îi spuneam mereu: fac eu ce trebuie, numai să veniți înapoi, avem nevoie de dvs. Din păcate, nu s-a putut. Recuperările pe care le-a urmat nu au dat rezultatele pe care le-ar fi dorit. Nefiind fizic în deplinătatea forțelor sale, nu a vrut să mai vină la Bancă…
-În schimb a păstrat, a salvat o minte lucidă…
-…lucidă până când a dispărut! A fost în contact cu noi, a știut ce facem. A făcut cercetare, a scris în continuare foarte mult, colaboram cu Domnia Sa… Noi am așteptat doi ani, eu ținându-i locul după care a spus că nu mai vine. Atunci postul a devenit vacant, la Ministerul Agriculturii s-a organizat concurs, am participat, am avut o recomandare de la domnul Cristea, este adevărat.
Era un bun cunoscător de oameni, probabil știa că nu o să îmi bat joc de munca lui, că nu voi ignora ce a făcut înainte, că o să dezvolt ceva aici… La 82 de ani, când a acceptat să vină aici, împreună cu Academia, cu profesori universitari de la Iași, București, cu colegi, cu prieteni, l-am sărbătorit frumos aici, a fost foarte încântat de tot ce a găsit aici, era mulțumit, ceea ce ne bucura și pe noi, era o confirmare că am făcut ceva bine. Probabil și Domnia Sa era mulțumit pentru faptul că ceea ce hotărâse cândva s-a dovedit a fi valid și benefic pentru instituție. Într-o instituție lucrează oameni care își pun amprenta asupra a orice.
”Asta înseamnă patriotism: să ții la instituția pentru care lucrezi, să îți faci treaba conform calităților pe care le ai!”
-Am vorbit despre relația dintre dumneavoastră și domnul Mihai Cristea. O relație de ucenic-maestru, i-am spune. Mergând astăzi cu dvs. în interiorul Băncii, vizitând laboratoare, depozite, nu am putut să nu observăm și latura cealaltă a dvs., a atitudinii pe care o manifestați față de colegii mai tineri. Așa cum ați mărturisit că domnul Cristea v-a încurajat, v-a susținut, am observat astăzi strălucirea din ochii dvs. atunci când ne-ați prezentat colegii tineri, modul în care le-ați apreciat munca. În societatea actuală avem tendința de a descalifica deseori generația tânără, despre care spunem că nu mai are răbdare, că nu mare are profunzime. Am văzut aici niște tineri extrem de motivați. Cred că o mare parte din inspirație și din motivație sunteți chiar dvs. Cum priviți către viitor?
-Mă flatați prin ceea ce spuneți! Dar este adevărat că îi sprijin foarte mult, am foarte mare încredere în ei. Viitorul îl văd roz, optimist, cu echipa de acum nu se poate să nu fie unul bun pentru instituția aceasta, pentru că oamenii știu ce au de făcut. Mereu le spun că trebuie să fie mândri că lucrează într-o asemenea instituție și cred că chiar sunt, își fac treaba foarte bine. Asta înseamnă patriotism: să ții la instituția pentru care lucrezi, să îți faci treaba conform calităților pe care le ai, să le pui în practică. Dacă am venit să lucrăm în cercetare, eu cred că suntem dotați cu nevoia de cunoaștere, cu curiozitate, altfel nu rămâi în acest domeniu. Iar tinerii care sunt astăzi în bancă sunt cu adevărat foarte buni. Sunt foarte mândră de ei. Au făcut deja performanță. Sunt foarte tineri, și-au dat doctoratul, au făcut lucrări foarte bune, de care am fost foarte mândră. La noi în bancă există această cultură a obținerii de performanță și a-ți construi o carieră prin muncă serioasă, prin studiu foarte mult, prin colaborare.
Nu putem face de unii singuri performanță. Lucrările sunt complexe, nu putem publica o lucrare științifică dacă ea nu conține și elemente de fiziologie, elemente de genetică, de biologie moleculară. Sau le publici, dar nu într-o revistă de impact global. Or important este să fie niște reviste vizibile. Dacă lucrăm fiecare în bucățica lui nu obținem niciodată performanță. E nevoie de echipe. Eu încerc să le induc acest lucru, să fie buni prieteni, colegi. În cercetare, în general, oamenii sunt individualiști. Nu se poate să obții doar tu, cu niște observații morfologice în câmp. Sunt foarte importante și acestea, îți iau timp. Dar dacă nu le pui alături de alte observații… Și plantele, la fel ca organismul uman, reprezintă un întreg. Cu funcții, morfologie, structură genetică, biochimie. Toate trebuie puse la un loc. Noi dacă nu colaborăm, nu obținem nimic. Le recomand lucrul acesta. Eu am mare încredere în echipa care există acum în Bancă. Foarte mare încredere!
”După părerea mea, omul este fundamental”
-Banca de Gene este una de interes vital, mai ales pentru viitorul omenirii. În România s-a vorbit mult despre cercetare și despre cercetători. Cum vedeți statutul cercetătorului în societatea de astăzi? Este posibilă o finanțare fără oameni pregătiți, dedicați? De partea cealaltă, știm că salariul este ultima motivație pentru cercetători, nefiind plătiți la nivelul muncii lor. Problema cea mai mare este subfinanțarea sau resursa umană?
-Ele sunt interconectate, să fim corecți. Eu pun foarte mare accent pe resursa umană. Foarte mare accent! Resursă umană care însă trebuie susținută și financiar. Ca să păstrezi un om bun aici, în instituție, un cercetător ar trebui să își recapete locul onorant în societate în primul rând. Pentru că acum el nu face doi bani. Se știe că nu sunt bine finanțați, fiind lăsați la coada societății. Din păcate, criteriul prin care se evaluează un om este cel financiar, ceea ce este total anormal.
-Este un cerc vicios?
-Da, este un cerc vicios. După părerea mea, omul este fundamental. Dar ar trebui reținut faptul că trebuie finanțare, oamenilor care vin cu capacități deosebite și cu dorința de a face ceva trebuie să li se creeze condiții, să aibă aparatură, să aibă unde să se formeze. Un cercetător nu se formează într-o zi, două. Este foarte important să fidelizăm oamenii într-un anumit loc. Amelioratorul este un cercetător care creează ceva ce nu există în natură, o formă de viață, până la urmă.
-Există și un lanț al informațiilor. Dacă lipsește o sigură verigă, munca unui cercetător nu mai are finalitate.
-Și rezultatul nu este cel dorit. Trebuie să pregătim resursa umană, această resursă umană să aibă condiții să își pună în valoare capacitatea și toate cunoștințele. Am trăit pe pielea mea, de nenumărate ori de când lucrez în bancă, frustrarea atunci când te întorci din străinătate. Am fost la acea bursă în Italia, aici aproape nimic nu aveam. Noi nu aveam bani să cumpărăm niște reactivi, nu aveam bani să cumpărăm o cameră de uscare, care este vitală într-o Bancă de Gene. Este atât de frustrant să vrei să faci o mulțime de lucruri și să nu reușești!
Și până în 2018 am făcut multe lucruri, dar din 2018 s-a cunoscut faptul că Academia a știut ce înseamnă patrimoniu genetic și ne-a susținut. Au venit, au văzut ce avem aici, că există oameni, potențial, oameni doritori de a face ceva și am fost sprijiniți. E frustrant să vrei să faci ceva și să nu poți. Vezi la ce nivel se studiază în lume, la ce nivel este cercetarea, și să nu poți să o aplici la tine acasă. De asta pleacă tinerii! Eu sunt foarte fericită că am reușit să aducem aici tineri – și cred că rămân aici doar pentru confortul lor psihic, pentru că sunt apreciați, au condiții bune de lucru. Încerc să îi ajut pe toți. Lucrurile acestea contează și pentru ei. Dacă nu le oferi nimic, ei având salarii foarte mici… Să știți că sunt curtați de Universitatea de aici, din Suceava, să lucreze acolo, cu investiți uriașe și salarii mult mai mari. Au preferat să rămână aici. Cred că aici, pentru psihicul omului, este mult mai bine. Pui în balanță ce pierzi și ce câștigi. Eu văd viitorul foarte frumos aici, chiar dacă lumea este atât de îngrijorată!
În ceea ce privește această instituție, eu cred că nu își va pierde rolul său esențial în orice țară, în orice națiune, atâta timp cât omul trebuie să mănânce de trei ori pe zi sau măcar o dată. O astfel de instituție își are rostul esențial. Un rol de bază îl are instituția în care vă aflați dvs. acum, făcându-mi onoarea să vedeți, să ne ascultați, să cunoașteți colegii.
Și eu trebuie să vă mulțumesc, mai ales că veniți din Botoșani, pentru care eu am o slăbiciune, fiind și eu de acolo. Mereu am spus că Botoșaniul e mai frumos decât Suceava, are oameni mai primitori, mai ospitalieri, e mult mai multă cultură, cu un teatru de tradiție, filarmonică…
-Vă așteptăm acasă! Vă mulțumim și pentru finalul acesta optimist. Într-o lume atât de bulversată, de speriată chiar, cu vești de tot felul, de la războaie la dezastre economice, dvs. sunteți omul care aduce liniștea și ne spune că totul depinde de noi, de fapt. Destinul este în mâinile noastre și viitorul este tot în mâinile noastre. Vă mulțumim foarte mult pentru răbdare, dar și pentru onoarea pe care ne-ați făcut-o de a ne primi aici, la dvs. acasă.
INVITATUL DE LA ȘTIRI: SILVIA STRĂJERU
Realizator: Florentina Toniță
Video/Montaj: Florin Timofte