A venit pe lume într-o zi de 18 iulie 1927, în satul Bosânceni, comuna Uriceni, plasa Frumușica, devenit apoi Nicolae Bălcescu – astăzi localitate componentă a orașului Flămânzi. La botez a primit numele Mihai. S-a stins pe 15 iunie 1995, la 68 de ani.

Părintele Mitrofan Băltuță a intrat în mănăstire la 12 ani. Mai întâi la Cozancea, unde i-a cunoscut pe Sfinții Paisie Olaru și Ilie Cleopa. A rămas aici între anii 1939 și 1943. În 1947 (la 20 de ani), îl regăsim sub ascultare la Mănăstirea Neamț. În 1949 (22 de ani) este tuns în monahism, primind numele de Mitrofan. A slujit până în ultima clipă a vieții la Mănăstirea Cetățuia, din Iași.

”Monahul cel frumos”, așa cum l-a denuit părintele Mihail Daniliuc, a fost ultimul exarh din perioada comunistă la Mitropolia Moldovei și Bucovinei. Ucenic al Mitropolitului Visarion Puiu, a rămas în memoria creștinilor drept un om bun la suflet, milos, dar și răzbătător și neobosit în iubire.

Mare cititor de Eminescu, Părintele Mitrofan s-a stins pe 15 iunie 1995, înainte de a împlini 68 de ani, fiind înmormântat în umbra Mănăstirii Cetățuia, pe care a iubit-o atât de mult. ”Fulgerul a lovit un copac aflat în plenitudinea forțelor sale”. Cel care l-a iubit nespus pe Eminescu, ne spune Aurel Leon, ”s-a stins în seara zilei de 15 iunie, seara deniei eminesciene”.

La împlinirea a 98 de ani de la nașterea Arhimandritului Mitrofan, aducem aproape cuvintele unor monahi care l-au cunoscut pe ”Monahul cel frumos”, adunate în urmă cu un deceniu de către IPS Calinic, actualul Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, în volumul ”Arhimandritul Mitrofan Băltuță – un nume nepieritor”.

Arhim. Clement Haralamb (născut la 23 iulie 1955, în Zlătunoaia): ”Părintele vizita familii cu numeroși copii și posibilități materiale reduse!”

”…am poposit câteva clipe și la Zlătunoaia, în casa părinților mei, impresionați de asemenea oameni importanți. Eram patru preoți, între care marele eclesiarh a Catedralei mitropolitane, arhimandritul Partenie și Exarhul Mitrofan. Mai era cu noi și prietenul lor, protosinghelul Firmilian. Părintele Exarh era conducător auto.

Mănăstirea Cozancea era unul dintre lăcașurile reînființate de Părintele Mitrofan. Așa am rămas apropiat de el, care, de altfel, nu mă prea cunoștea, dar îl știa foarte bine pe starețul meu de la Putna, din vremea aceea, arhimandritul Iachint. Mănăstirea Cozancea era o sihăstrie adevărată. Nu avea drum modernizat, nici electricitate ori apă curentă. Cei câțiva monahi viețuiau și se rugau într-o adevărată pustnicie.

Pe 4 iunie, de Sfântul Ierarh Mitrofan, am decis să îi facem o vizită exarhului nostru. Neavând pregătit vreun cadou deosebit și trecând prin crângul de la poalele Cetățuii, am hotărât să îi facem un buchet de flori de pădure și o coroniță din mlădițe de stejar cu frunze verzi. Însă cel mai mult s-a bucurat Părintele Mitrofan când ne-a văzut cu cântarea ”La mulți ani cu sănătate…”. În acea zi, de mai mulți ani, Părintele vizita câte o familie cu numeroși copii și posibilități materiale reduse, pentru a le dărui alimente și articole de îmbrăcăminte”.  

Arhim. Teofil Timișag (Mănăstirea Gorovei): ”Toată bogăția sa consta în cărțile-i numeroase, foarte prețioase!”

”Nenumărate și frumoase lucruri m-au impresionat la destoinicul Arhimandrit Mitrofan. În primul rând dragostea pentru cărți. Toată bogăția sa consta în cărțile-i numeroase, foarte prețioase. L-am găsit de câteva ori cu un maldăr de tomuri pe masă, pierzându-se prin paginile lor pline de istorie și teologie. Deși un om cult, mereu dornic de cunoaștere, nu uita să acorde prioritate ”știrilor” despre Cetatea cea veșnică a Împărăției lui Dumnezeu fiind un pravilist convins. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat să cunosc un asemenea Om, care va rămâne pentru totdeauna în inima și în sufletul meu”.

Arhim. Ghedeon Huțanașu (Sihăstria Voronei): ”Un adevărat model de smerenie!”

”În 1984, Arhimandritul Mitrofan a vrut să viziteze peștera din preajma Sihăstriei Vorona. Atunci i-am cunoscut bunătatea și prietenia, dorul nestins după liniștea pustiei, venind adesea la Vorona pentru a se liniști preț de câteva ore. Îmi amintesc cum, la plecare, a făcut milostenie cu fratele Gheorghiță de atunci. Mi-a zis: ”să ai răbdare cu bătrânii de aici, să fii pașnic și statornic în mănăstire”.

La slujbe era tăcut și se ruga, iar foarte adesea stătea în spatele bisericii ca cel din urmă frate, devenind pentru mine un adevărat model de smerenie.

Pentru mine, acest părinte a însemnat mai mult decât părinții mei trupești, căci ceea ce sunt astăzi i se datorează în cea mai mare măsură, căci a știut cum să-mi călăuzească pașii, așa încât să nu rătăcesc drumul pe care am pornit în viață. Pentru tot ceea ce a făcut pentru mine nu-l pot uita niciodată, nici în viața aceasta și nici în cea viitoare și, drept dovadă, stă pomelnicul meu personal, în care primul dintre arhimandriții adormiți întru Domnul este părintele Mitrofan Băltuță”.

Protos. Isidor Bucatariu (Schitul Balș): ”Îi remarcam vorba blajină!”

”Cuvintele calde mă făceau să văd în Sfinția Sa un om duhovnicesc, atent la nevoile și cerințele de moment ale celor care îi călcau pragul în diversele momente. De câte ori îl revedeam, îi remarcam vorba blajină, sfaturile și cuvintele de îmbărbătare, care te ajutau să depășești cu bine toate ispitele călugăriei.

Părintele Mitrofan s-a legat sufletește și de mănăstirile din județul Botoșani, avându-și rădăcinile în satul Nicolae Bălcescu și viețuind pentru scurt timp la Mănăstirea Cozancea, unde l-a cunoscut pe vrednicul de pomenire Ieroschimonahul Paisie Olaru. Printre mănăstirile îndrăgite se număra și Schitul Balș, față de care a manifestat o grijă deosebită.

În 1990, odată cu căderea comunismului și cu redeschiderea multor așezăminte monahale, părintele Mitrofan a dorit ca printre vechile oaze de spiritualitate care își vor redeschide porțile pentru viața de obște să se numere și Schitul Balș, din comuna Frumușica, aflat în vecinătatea satului natal.   

Aproape în fiecare an, cu ocazia hramului ”Sfânta Treime”, Părintele Exarh Mitrofan a slujit alături de noi, ultima dată în anul 1995, cu câteva zile înainte de plecarea la cele veșnice”.

Stavrofora Teofana Scântei (Mănăstirea Vorona): ”Așa a fost el: toată viața a trăit pentru alții!”

”Nu avea niciun ajutor, cunoștea toate problemele amănunțit și le trata părintește, cu bunătate. Era bun îndrumător și sfătuitor și radia din inima sa pace, dragoste și milă. Muncea noapte și zi, se ostenea foarte mult, începând toate zilele de lucru cu Sfânta Liturghie. A fost ”neadormit”, noi ne miram de atâta putere și energie! Nu se enerva niciodată. Niciodată nu spunea: ”nu pot sau nu am timp”; pentru toate găsea soluții, căci le făcea din dragoste și cu responsabilitate, chiar dacă eforturile erau atât de mari. Așa a fost el: toată viața a trăit pentru alții!”.

Grigore Diaconu (Biserica ”Sf. Cuvioasa Parascheva” din municipiul Botoșani): ”A făcut parte din elita monahismului moldav!”

”Nu l-a părăsit niciodată surâsul binevoitor cu care întâmpina pe oricine venea la el. Se citea pe chipul lui deschiderea spre comuniune, jovialitatea specifică moldovenilor, bucuria de a ajuta, un fascinant amestec de noblețe și simplitate. Vedea în toate acestea firescul monahului: a fi mereu binevoitor, blând, nepricinuind nimănui suferință. Datorită acestor virtuți, Părintele Mitrofan avea foarte mulți prieteni pe care îi ajuta cu toată dăruirea.

Părintele Mitrofan nu a fost un călugăr oarecare, ci a făcut parte din elita monahismului moldav. Bun gospodar, cu suflet mare, avea o minte deschisă către bunătate și frumusețe. Toată viața s-a mulțumit pentru sine cu puțin. Chilia lui era plină de cărți și icoane.

Se spune că stelele luminează și după ce le-a secat izvorul luminilor. La fel luminează și oamenii aleși după topirea ființei lor pământești, prin exemplul ziditor lăsat urmașilor. Viața duhovnicească a Arhimandritului Mitrofan ne poate fi și nouă un exemplu, mai ales în aceste vremuri tulburi”.

Acad. Alexandru Zub: ”De Sus, unde se află, el ne mai asistă cu aceeași afecțiune”

”Pașii noștri s-au intersectat în spațiul eclezial, dat fiind că aparținea cinului monahicesc, cu ”ascultări” decise la Mitropolia Moldovei și Sucevei.

La stăreția părintelui Mitrofan se găsea mereu ceva care să bucure un străin sensibil la realitățile noastre. Am încă în memorie „foișorul” sculptat cu meșteșug din lemn, de unde se putea urmări, până departe, Iașul cu multiplele și poeticele lui coline.

Părintele Mitrofan a plecat dintre noi prematur, la 15 iunie 1995, puțin înainte de solstițiul estival, cu discreția ce l-a caracterizat întotdeauna și lăsând în inimile celor care i-au pășit pragul un gol de neumplut. Să ne mângâiem cu gândul că de Sus, unde se află, el ne mai asistă cu aceeași afecțiune”.