Procurorii nu au confirmat deocamdată faptul că Ioan Beșa s-ar fi sinucis. Aceștia au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă - moarte suspectă, așteptând în continuare rezultatul necropsiei
Ioan Beșa, individul care l-a omorât cu 40 de lovituri de cuțit pe polițistul Sorin Vezeteu, a fost găsit mort în celula sa din Penitenciarul Botoșani. Beșa s-ar fi sinucis în celula sa din Penitenciarul Botoșani, în care se afla în arest preventiv. El a fost descoperit de către gardienii închisorii marți, 26 septembrie, în jurul orei 19.25, în momentul schimbului de tură. Aceștia au alertat cadrele medicale ale unității, însă acestea nu au mai putut decât să constate decesul criminalului.
Beșa se afla singur în celulă și se pare că s-ar fi sinucis cu un ștreang improvizat cu care și-a legat picioarele, iar apoi l-a înfășurat în jurul gâtului, asfixiindu-se. Cercetările au fost preluate de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani pentru a se stabili cu exactitate circumstanțele în care a murit Ioan Beșa.Zilele trecute, Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava l-au trimis în judecată pe inculpatul Ioan Beșa, de 23 de ani, din comuna Valea Moldovei, cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj cu referire la infracțiunea de omor calificat. Citeste mai departe...