Ziua României. Steguleţe, baloane, paradă, arme, ostaşi, discursuri, costumul scrobit şi, ca să ne simţim bine în ale noastre, fasole cu cârnaţi. Vin fiert, mândrie naţională, fotografii pe facebook, emisiuni răstite, discuţii goale, vorbitori fără cuvânt. Şi din nou steguleţe, onoruri, ostaşi, discursuri microfonate.
Suntem invadaţi de o lume nouă, pentru care credem că suntem pregătiţi. Dar ne-am întrebat vreodată care este preţul ce ni se va cere? Şti-vom ce să facem cu aceste noi "cuceriri", ne vor împlini ele sufletele, vom rămâne întregi şi împăcaţi în propriul gând?
Sună cunoscut?
Cum e România dincolo de toate acestea? Ce a rămas din România de la 1918? Anul pe care îl încheiem - 2015 - a fost marcat de câteva evenimente ce vor rămâne consemnate în paginile viitoarelor istorii. Disputa privind ora de religie în şcoală, cu dezbateri ample în toate mediile sociale, adoptarea şi promulgarea, de către preşedintele României, a Legii 217 din 2015, supranumită şi Legea antilegionară, cea care ni-i interzice pe Ţuţea, pe Nae Ionescu, pe Eliade sau Radu Gyr. Tragedia din Clubul Colectiv, în urma căreia au murit 60 de tineri şi care a răscolit cenuşa revoltaţilor împotriva Bisericii. O tragedie care a condus la schimbarea Guvernului, un guvern a cărui preocupare, la doar câteva zile de la instalare, este... educaţia sexuală a copiilor în şcoli.
Nu ne-am fi oprit asupra acestor aspecte, mai ales la ceas de sărbătoare, dacă nu am fi regăsit cele de mai sus într-o serie de reglementări ce par desprinse din cele ce trăim şi auzim în fiecare zi. Şi greu ne-am decis să pornim materialul dedicat Zilei României de la aceste "recomandări" extrem de actuale, de care ne lovim în spaţiul românesc mai mult decât oricând astăzi, la aproape 100 de ani de la Marea Unire.
Iată:
1. Crearea infracţiunii de "rasism".
2. Continua schimbare pentru a crea confuzie generală.
3. Informarea copiilor, în sistemul educaţional, asupra aspectelor ce ţin de sex şi homosexualitate.
4. Subminarea autorităţii şcolilor şi a profesorilor.
5. Imigraţia intensă cu scopul de a distruge identitatea naţională.
6. Promovarea consumului excesiv de alcool.
7. Golirea bisericilor.
8. Un sistem juridic nesigur, duplicitar fatţă de victimele infracţiunilor.
9. Dependenţa de stat şi de alocaţiile de stat.
10. Controlul şi tăcerea mass-media.
11. Încurajarea distrugerii familiei.
Să recitim cu luciditate, cu proprie măsură şi judecată. Pentru că aceste recomandări, parcă decupate din realitatea prezentului nostru, au fost trasate în anii 20 ai secolului trecut şi aparţin Şcolii de la Frankfurt, în fond o grupare formată din câţiva intelectuali ai vremii al căror unic scop era instaurarea marxismului cultural. Toate aceste recomandări sunt, în fapt, componente ale viitoarei "corectitudini politice", o formă de ideologie perversă, dar prezentă în discursurile anumitor categorii sociale, cele cu tendinţe hegemonice clare.
În spaţiul românesc, însă, punctele enumerate mai sus nu creează niciun fel de panică, nu determină reacţii opozante, iar acolo unde criticile sunt prezente ele sunt imediat anihilate prin atacuri la credinţă, la tradiţie, la valori considerate distructive şi perimate.
Corupere pentru a corupe!
Am început, aşadar, acest material cu ceea ce este esenţial în teoria Şcolii de la Frankfurt, sintetizată de Timothy Matthews, în studiul său "The Frankfurt School: Conspiracy to corrupt" (Şcoala de la Frankfurt: Corupere pentru a corupe), realizat în 2009 şi publicat de Catholic Insight.
Cât de potrivit, veţi spune, cât de riscant, ne spunem, este să aducem acest subiect în actualitate chiar în aceste zile, în care România şi românii sărbătoresc ce au mai frumos, mai demn, mai curat?
Să recitim cele 11 "recomandări". Fac parte din realitatea românească. Enunţate în urmă cu un secol, ele sunt astăzi mai aproape ca niciodată. Sunt, în mare parte, prezente în societatea în care trăim, în familia noastră, în şcolile noastre, în bisericile, în instituţiile noastre, la locul de muncă, pe reţelele de socializare.
România devine, pe zi ce trece, un stat "politic corect". De ce atât de uşor îşi face loc această ideologie în spaţiul românesc? De ce atât de puţine voci reuşesc să acopere corul susţinătorilor noului marxism cultural? Să fie oare o continuare a liniei obediente trasate timp de 45 de ani de comunism? Să fim oare atât de incapabili de a ne rupe de vechile tare comunistoid-schizofrenice încât să primim astăzi fără revoltă o atât de perversă nouă şi revoluţionară "realitate"?
Ideologiile, în vremurile de demult sau de aproape, s-au bazat în primul rând pe manipularea maselor, în special a celor de jos. Am trăit un tip de ideologie, cea a marxismului economic, tradus decenii la rând prin noţiunea de comunism răsăritean, "varianta hard a revoluţionalismului marxism", după cum îl numeşte Răzvan Codrescu (foto). Un sistem care a făcut 100 de milioane de victime în întreg spaţiul comunist, "faţă de cele şase milioane din Holocaust", mai adaugă scriitorul Răzvan Codrescu.
De ce este important să vorbim astăzi, chiar în zi de mare sărbătoare naţională, despre corectitudinea politică?
De ce este grabnic necesar să identificăm sursele şi resursele acestor noi ideologii care îşi fac loc şi ocupă tot mai spaţiu în realitatea românească? Pentru că ele nu sunt întâmplătoare, pentru că nu sunt emanaţii fireşti ale tradiţiei şi valorilor româneşti. Pentru că provin dintr-o ideologie menită să distrugă, să anihileze, să producă anarhie şi o nouă formă de stăpânire, mult mai perfidă şi mult mai periculoasă decât comunismul.
Lipsa unei legi a lustraţiei, sărăcirea continuă a populaţiei, bulversarea sistemului educaţional şi degradarea stării de sănătate a populaţiei au făcut ca românii să poarte în spate, la un sfert de secol de la căderea lui Nicolae Ceauşescu, sechele ale comunismului, forme absconse ale ideologiilor de până în 1989. Aici îşi fac loc noile teorii bazate, în special, pe ateism şi toate consecinţele sale agresive.
Ce urmăreau corifeii şcolii de la Frankfurt, ce vor continuarii lor astăzi?
Răsturnarea lumii vechi, distrugerea tradiţiei, instaurarea unei forme de manipulare lipsită de violenţă, chiar blândă, dar cu repercusiuni mult mai vizibile şi mai rapide decât cele reuşite de comunism. Şi asta pentru că, de cele mai multe ori, lipseşte opoziţia la schimbarea care ni se impune, o schimbare care implică, de fapt, modificarea întregii mentalităţi. "E o formă de manipulare cu alte mijloace, mai blânde, dar la fel de dizolvante, poate mai primejdioase. Prin formele dure, ştiai să te fereşti de comunism. În această nouă formă ajungi să gândeşti în virtutea lor aproape fără să îţi dai seama. Uniformizare la nivelul de jos. Egal de săraci, egal de proşti", spune cât se poate de categoric Răzvan Codrescu.
Să nu uităm că Georg Lukacs (foto), fiul unui bancher evreu ungur (şi cel care a pregătit Şcoala de la Frankfurt şi termenii corectitudinii politice), a promovat în Ungaria, în anii 20, un program radical de educaţie sexuală în şcoli, componentele acestuia fiind iubirea liberă, natura arhaică a codului familiei, caracterul demodat al monogamiei, irelevanţa religiei. Ceea ce s-a numit, şi termenul a ajuns până astăzi, drept "terorism cultural".
Din nou: sună cunoscut?
Aceste principii au stat la baza formării, în anii ce au urmat, Şcolii de la Frankfurt, o grupare fără personallitate juridică, instituţională, dar care a marcat puternic întreg secolul trecut şi pare să îşi atingă pe deplin apogeul în acest secol, prin ceea ce se numeşte "corectitudine politică", cu tot ceea ce acest termen a târât după el: libertinajul sexual, explozia mişcărilor feministe, a minorităţilor sexuale etc., cu cea mai gravă consecinţă, cea a distrugerii credinţei şi a familiei creştine, care devine astfel incorectă politic şi sursa tuturor impedimentelor care stau în calea dezvoltării omului nou, a adevăratei modernizări socio-culturale, cu adversarul ei direct şi declarat: biserica.
De aici până la suprimarea libertăţii de opinie nu mai este decât un pas, de aici până la controlul gândului mai este foarte puţin. De fapt, se şi întâmplă... O carte a scriitorului Radu Portocală (considerată a fi "incorectă politic"), a fost retrasă de pe standul editurii care îşi asumase iniţial (responsabil şi entuziast chiar) publicarea ei. Cartea a fost vândută, la Gaudeamus, de sub... tejghea.
"În România oarecum eliberată, tehnica subtilă a controlului ideilor a fost deprinsă cu o viteză uimitoare. Nu-i e îngăduit oricui să creadă ce vrea – şi, cu atît mai puţin, să spună ce crede. Te supără lucrul ăsta? N-ai ce face. Oricum, nu poţi să te revolţi. Ar fi de prost gust. N-o fac decît inconştienţii – puţini la număr, de altfel. Revolta e începutul sfîrşitului. Bagă-ţi minţile-n cap! Lasă-te dus de mînă şi nu deschide ochii decît cînd ţi se spune! Trăieşti un vis frumos pe care tu însuţi l-ai vrut şi l-ai plămădit. Vremurile s-au schimbat. Atunci te anchetau, apoi te aruncau în puşcărie. Şi era rău. Acum, dacă faci ce nu trebuie, dacă spui ce nu trebuie, dacă eşti prieten cu cine nu trebuie, nu te mai anchetează nimeni. Condamnarea e pronunţată de tribunalul secret al gîndirii corecte. Nu primeşti nici o convocare, nici un anunţ. Nu te plictiseşte nimeni cu astfel de mizerii. Descoperi doar, într-o zi, că lumea te priveşte ca pe un vierme dezgustător. Abia atunci înţelegi că ai fost osîndit la surghiun social, la uitare. Şi e bine", scria în urmă cu câteva zile Radu Portocală, într-un excelent eseu "Între atunci şi acum".
Strigătul scriitorului Radu Portocală este dovada clară că noua ideologie a "corectitudinii politice", noua poliţie a gândirii funcţionează şi are adepţi fermi, puternici, în spaţiul românesc, mai ales cel cultural.
Care este soluţia? Una ar fi cea a reacţiilor, a rezistenţelor personale, cum se dovedeşte a fi cea de mai sus. Dar mai ales trezirea opiniei publice, păstrarea valorilor tari, a educaţiei sănătoase. "Trezirea opiniei publice de jos în sus, dacă nu se va petrece, omenirea nu mai are nicio şansă. Şcoala are un rol important. Germenii ideologiei se aruncă în spaţiul şcolii, se promovează ideea de educaţie sexuală la copii foarte mici, se vorbeşte doar despre respectul de sine, despre venerarea sinelui, nu şi despre rafinarea sinelui. Vedem şi acţiunea antireligie în şcoli, iar agresiunile vor continua, există riscul ca schimbările să se impună cu forţa într-un final", atrage atenţia scriitorul Răzvan Codrescu într-un interviu.
Cât de potrivite sunt aceste cuvinte în în ziua în care ar trebui să vorbim despre România, despre mândrie, patriotism, despre istoria şi viitorul poporului român, veţi decide fiecare în parte. Dar să nu pierdem din vedere că, rămânând în amorţire, peste un timp nu vom mai avea nici istorie, nici mândrie, nu vom mai fi un popor, ci o populaţie de indivizi. Tot mai multe voci atrag atenţia asupra a ceea ce se petrece astăzi în lume. Una este cea a lui Raymond V. Raehn, dar să privim şi spre William S. Lind sau, la noi, Andrei Dîrlău, Irina Bazon, Răzvan Codrescu.
"Cel puţin, marxismul economic nu promova perversiunea sexuală şi nu a încercat să impună modelul matriarhal, aşa cum s-au străduit să facă membrii Şcolii de la Frankfurt şi descendenţii lor. Cu certitudine, acţiunea Şcolii de la Frankfurt nu se încheie în anii ’60, ea continuă şi în prezent, cu precădere în domeniul educaţional", rosteşte foarte edificator Raymond V. Raehn.
Este de ajuns să privim în jur, să urmărim programele TV şi ziarele de tot felul. Astăzi vedem spectacole gay, mâine o nuntă între doi taţi având alături un copil care va avea dreptul să aleagă singur dacă este băieţel sau fetiţă. Nu avem voie să ne cinstim sfinţii, nu mai ştim să ne alegem oameni destoinici pentru a ne conduce. Să scoatem icoanele din şcoli, bătrânii din biserici, mamele de lângă prunci. Să umplem crâşmele, să mâncăm chimicale, să otrăvim câmpurile, să pustiim grădinile. Şi nu, nu este alegerea noastră, sunt planurile lor. Vechi şi iarăşi noi.
Unde este România? Dar tu, române, unde eşti?
A venit vremea să ne privim ţara de aproape... şi să ne întoarcem la ale noastre.
LA MULŢI ANI, România! La mulţi ani, Botoşani!
La mulţi ani, România! LA mulţi ani, Botoşani!
Florentina Tonita Tuesday, 1 December 2015 EvenimentSpune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita
Citește AICI noul număr al revistei de cultură Hyperion. ”Un an cu de toate!”
Revista ”Hyperion”, aflată în cel de-al 42-lea an al apariției, revine în atenția iubitorilor de literatură cu cel mai recent număr, ediția de iarnă a acestui an. Pagini...
”Amicul țăranilor” din Botoșani: Boierul care i-a iubit pe țărani, despre care Kogălniceanu vorbea cu admirație! (Foto)
S-a stins într-o zi de 21 noiembrie, fiind înmormântat în Cimitirul Eternitatea, din municipiul Botoșani. Pe piatra funerară se poate citi și astăzi: ”Aici doarme ami...
Doliu în Teatru: A plecat la cele veșnice un actor botoșănean care a cunoscut magia scenei, dar și pușcăria politică!
Un actor cu o poveste de viață tulburătoare! Înainte de 1989, după ce a încercat să plece ilegal din România, a fost condamnat la o pedeapsă de 20 de ani închisoare. &Ici...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2024 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.34 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici