Incendiu la o casă din Botoșani: Pompierii au intervenit cu două autospeciale!

Alarma a fost dată de vecini!

Un incendiu s-a produs, în această după-amiază, într-o casă de pe strada Nucului din municipiul Botoșani. Bunurile dintr-o cameră au fost cuprinse de flăcări, iar alarma a fost dată de vecini.

La fața locului s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.

Aceștia au constatat că ardeau bunurile dintr-o cameră și au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la întreaga casă. Au ars un pat, un fotoliu, un dulap, un televizor și articole textile. Bunurile din alte trei încăperi s-au degradat în urma incendiului.

 

Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit.

Pentru înlăturarea riscului de incendiu, ISU Botoșani recomandă:

▪ verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat. Orice modificare a acesteia poate fi făcută doar cu avizul distribuitorului de energie şil numai de specialiști în domeniu;

▪ nu folosiţi instalaţii electrice improvizate. Fie că este vorba de reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de repararea unei siguranţe, improvizaţiile pot conduce la un incendiu. Orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent;

▪ la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;

▪ verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;

▪ nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite. În cazul în care observaţi că priza se mişcă sau că în jurul întrerupătorului există orificii libere, cereţi ajutorul unui specialist pentru schimbarea prizei/întrerupătorului şi pentru izolarea zonei respective. De asemenea, acordaţi atenţie modului în care introduceţi sau extrageţi cablurile de alimentare din priză;

▪ nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent. Avertismentul vizează alimentarea mai multor electrocasnice de putere electrică mare (frigider, maşină de spălat etc.) de la aceeași priză. Alocaţi, pe cât posibil, fiecărui aparat câte o priză. În cazul în care folosiți mai multe aparate la o singură sursă, aceasta se poate încălzi și provoca un incendiu;

▪ instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului din prospectul produsului. În cazul în care sesizaţi că produsul respectiv şi-a schimbat parametri de funcţionare, se încălzește foarte repede sau emană un miros de ars, scoateţi-l imediat din funcţiune şi adresaţi-vă unui specialist. În cazul aparatelor mari, asigurați un spaţiu de aerisire pentru a se putea emana căldura acumulată în timpul funcţionării;

▪ amplasaţi şi utilizaţi aparatele electrice departe de mediile umede. Unele accidente de natură electrică se produc din cauza folosirii curentului electric în apropierea sau la contactul cu apa.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Doi botoșăneni reținuți în prag de Crăciun: Au plecat la vânătoare pe un fond cinegetic, percheziții la ei acasă!

astăzi, 18:45

La data de 20 decembrie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele a doi bărbați, de 38, respect...

Clipe grele în prag de Crăciun pentru o familie din Ștefănești, locuința le-a fost cuprinsă de flăcări! (Foto)

astăzi, 17:39

O familie din localitatea Stânca, orașul Ștefănești, trece prin clipe grele după ce un incendiu a izbucnit în locuința acesteia. Evenimentul s-a produs în această după-amiaz...

Pompierii din Dorohoi – din nou mesageri ai speranței în prag de sărbători! (Foto)

astăzi, 17:25

Spiritul solidarității și al omeniei a prins din nou viață prin faptele pompierilor din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, care, în pragul Sărbătorilor de Iarnă, au ales să fie...