Femeie acroșată de mașină în fața bisericii. Autorul încă nu este identificat

O femeie în vârstă de 51 de ani, din localitatea Durnești, a ajuns la spital, marți, după ce a fost acroșată de o mașină în fața bisericii. Autorul este căutat de către oamenii legii, fiind demarată o anchetă in rem, confirmă Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani.

Incidentul s-a petrecut în jurul orei 10:00. Localnica se angajase regulamentar în traversarea părții carosabile, pentru a accede în curtea bisericii, moment în care a fost lovită de un autoturism și proiectată pe asfalt. Martorii au declarat că din autovehicul au coborât două persoane, care au ridicat-o pe femeie și au transportat-o spre domiciliu. Ulterior, aceștia au plecat, fără să anunțe organele de competență cu privire la eveniment.

Starea victimei s-a agravat după-amiază. Și-a sunat sora care locuiește în Iași și i-a povestit întâmplarea, precizând că resimțea o durere tot mai accentuată de spate. Ruda sa a solicitat o ambulanță, fiind anunțată simultan și Poliția.

„Se efectuează cercetări în vederea identificării autorului și tragerii acestuia la răspundere penală. S-a deschis dosar sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului”, a declarat reprezentanta IPJ Botoșani.

Polițiștii vor face uz de camerele de supraveghere din zonă, care ar putea dovedi identitatea făptașului, având în vedere că martorii nu își amintesc decât că mașina era neagră.

Femeia este internată în prezent cu fractură de coloană și mai multe contuzii, starea sa fiind stabilă.

 

Spune-ne opinia ta