Accident cu două victime la Flămânzi! O maşină a intrat într-un cap de pod! FOTO

Două persoane au fost rănite în urma unui accident petrecut, luni seara, în zona oraşului Flămânzi. Ambele victime au fost preluate şi transportate la spital. 

Un bărbat în vârstă de 43 de ani, aflat la volanul unui autoturism Hyundai, ce mergea dinspre Iaşi spre Botoşani, a pierdut controlul volanului şi s-a izbit într-un cap de pod. În urma impactului, atât el, cât şi un pasager, de 34 de ani, au fost răniţi. 

Pasagerul a rămas încarcerat şi a fost nevoie de intervenţia pompierilor pentru a fi scos din maşină. 

Ambele victime au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Poliţiştii sosiţi la faţa locului nu au putut testa cu etilotestul şoferul, dar urmează să îi recolteze probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier. 


 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO

Thursday, 5 November 2026

Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...

Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!

Thursday, 5 November 2026

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...

Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!

Thursday, 5 November 2026

După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...