Pe la jumătatea anilor 40, un tânăr aviator de la Baza Militară Boboc, întors de pe front, se îndrăgostește de o la fel de tânără și frumoasă femeie. Se căsătoresc și, la scurt timp, se pregătesc de venirea pe lume a pruncului lor, rod al iubirii niciodată stinse. Sunt invitați la o nuntă. Aici, tinerei soții îi vine sorocul, o apucă durerile facerii. Naște în căruța unor nuntași. Nuntă țărănească, într-un sat românesc, după război. Așa vine pe lume - în ziua de 28 iulie 1946 - Virginia, copila cu destin de învingător.
Peste aproape 20 de ani, un alt tânăr, din Gorjul lui Brâncuși, ajunge în Botoșani, ca soldat la unitatea militară. Descoperă fascinat acest loc al nordului pe care nu îl mai văzuse niciodată. Un oraș cu oameni frumoși, cu filarmonică și două teatre, care îl avea pe Eminescu, îl asculta pe Enescu... Pleacă acasă cu Botoșanii în suflet.
.jpg)
La Galați, ca student, o întâlnește pe fetița de odinioară, născută în căruța nuntașilor. Se îndrăgostesc, se căsătoresc. După absolvirea facultății își caută un loc. Tineri profesori, entuziaști, dornici să muncească și să împărtășească din știința lor. Nu găsesc nicăieri. Peste tot probleme, dificultăți, justificări. Uși închise. Atunci, tânărul profesor își amintește că undeva, în țara asta mare, există un oraș cu filarmonică și două teatre, cu cinema și oameni frumoși. Unde se citea Eminescu și se asculta Enescu. ”Hai să urcăm în nord”, i-a spus el frumoasei și delicatei soții. Așa avea să le devină Botoșaniul casă și acasă. Aici li s-au născut copiii…
Au trecut 55 de ani de când doi oameni au urcat sus, în departele nord. ”Pe 8 septembrie 1970, eu și soțul meu am pășit în acest colț de țară. În fiecare an îmi aduc aminte de acest eveniment din viața mea”, spune doamna Virginia. Profesori la Rădăuți-Prut mai întâi, apoi la Șendriceni, la Răchiți, pe la școlile știute și neștiute, cu copii care astăzi se întorc maturi în amintirile ce nu dispar niciodată.
Domnul Constantin Ionescu a plecat fără să ne spună că îl doare, într-un 15 aprilie din 2016. A plecat molcom și parcă tot povestind. Sporovăind și scotocind în demultul trăit pentru a ne mai dărui o întâmplare. A fost în multe rânduri colaborator al publicației noastre, vorbindu-ne cu pasiune și dăruire despre muzica mare și despre literatura adevărată.
Astăzi, doamna Virginia Ionescu colindă străzile orașului cu același aer ceremonios, de sărbătoare, cu o delicată cochetărie, într-o stare de bucurie îmbrăcată în nostalgia unei tinereți veșnice, cu parfumul de tei împrăștiat peste pașii a doi îndrăgostiți care, în urmă cu jumătate de secol, călcau pentru prima dată în nordul necunoscut și totuși atât de primitor.
”Cu ani în urmă, fuseserăm colege de cancelarie la Şcoala gimnazială numărul 17, a cărei clădire frumoasă se află în spatele Parcului Mihai Eminescu. Preda biologia. În cancelarie, doamna Virginia Ionescu mi-a fost model de eleganţă morală, îi admiram mereu felul de a fi, de a vorbi, de a privi omul drept în faţă când avea ceva de spus. Îi admiram farmecul discret, distins. Cultura vastă şi felul în care o etala, fără ostentaţie sau orgoliu. Îi invidiam călătoriile fascinante şi farmecul de a le povesti. Îi admiram bunătatea. Doamna Virginia Ionescu face parte dintr-o categorie aparte, care ştie să se bucure de reuşita aproapelui, ştie să ia pe umerii fragili o parte din durerea acestuia şi ştie să îi fie alături atunci când are cea mai mare nevoie de un cuvânt, de o poveste, de un zâmbet”, mărturisește astăzi prof. Mihaela Arhip.
Sunt oamenii pe lângă care ne perindăm zilnic. Nu le cunoaștem viața, nu le știm istoriile pitite sub zâmbetele discrete. Trebuie doar să ne oprim din iureșul timpului și să le ascultăm poveștile.
Astăzi, povestea noastră este despre doamna profesoară Virginia Ionescu.
”Rămânem doar cu ce adunăm în suflet: emoții, bucurii, amintiri”, sunt cuvintele unui om care a știut mereu că frumusețea vieții se află în noi înșine.
.JPG)
Doamna Virginia Ionescu, un destin de învingător! Care mărturisește, cu firescul omului care crede în forța propriei minți: ”Nu sunt puternică, dar îmi fac curaj!”. Care astăzi se plimbă prin orașul care a primit-o în urmă cu jumătate de secol, pentru ca mâine să urce în avionul care o poartă prin lumea mare. Fiică de aviator…
Are farmec, are eleganță, dar și o cochetărie care fascinează. Plus o jucăușenie a vârstei care ne face de fiecare dată să râdem în hohote.
Știm că, dincolo de bucurie, sunt și dureri. Știm că dorul se pitește deseori în amintiri, că absența omului drag se face și acum cărare de lacrimă. O durere discretă, o tristețe blândă când pasul se însingurează domol, ca o fulgurare de toamnă târzie. Când gândul se face rugăciune.
”Nu există perfectiune la oameni!”, ne spune Doamna Virginia, ”caută în ei sinceritatea, sensibilitatea cu un contur de umanitate. Este tot ce poate avea mai de preț un OM”.
Doamna Virginia ne învăță să îndrăznim, să avem curajul iubirii. Să nu calculăm ceea ce se cere trăit. Să nu așteptăm, ci să purcedem mereu în întâmpinarea vieții.
Astăzi îi urăm LA MULȚI ANI!
Și îi mulțumim pentru toată strădania în a educa zeci de generații. Îi mulțumim pentru bucurie, pentru eleganța împărtășirii frumosului și pentru nesfârșita lecție a viețuirii!
Invitatul de la Știri: Prof. Virginia IONESCU
Realizator: Florentina TONIȚĂ
Video/Montaj: Florin TIMOFTE
