Sesiune de examene Cambridge English, susținută astăzi la Cambridge Star Botoșani! (Foto)

Este ultima sesiune de examene Cambridge organizată în acest an școlar de centrul botoșănean, care și-a încheiat astfel calendarul de examinări 2024–2025. Această sesiune încheie un an în care 789 de copii și adolescenți au susținut examene Cambridge la Botoșani.

Vineri, 25 iulie 2025, Botoșani – 73 de copii cu vârste între 7 și 12 ani au susținut astăzi, la Cambridge Star Botoșani, examenele Cambridge English din seria Young Learners English (YLE), corespunzătoare nivelurilor Pre A1 Starters, A1 Movers și A2 Flyers.

Este ultima sesiune de examene Cambridge organizată în acest an școlar de centrul botoșănean, care și-a încheiat astfel calendarul de examinări 2024–2025.

Examenele YLE sunt concepute pentru a evalua progresul în limba engleză într-un mod pozitiv și motivant, fiind structurate astfel încât să reducă presiunea testărilor tradiționale. Candidații primesc un raport individualizat de performanță, fără note sau calificative de tip „admis” sau „respins”, ceea ce le permite să înțeleagă clar nivelul actual și pașii următori în dezvoltarea competențelor lingvistice.

 

Această sesiune încheie un an în care 789 de copii și adolescenți au susținut examene Cambridge la Botoșani, la toate nivelurile – de la YLE până la C1 Advanced și C2 Proficiency. Examinările au inclus atât cursanți ai centrului Cambridge Star, cât și candidați din afara instituției, provenind din școli publice și private din județ. În paralel, profesorii centrului au susținut examenele internaționale TKT (Teaching Knowledge Test), consolidându-și competențele de predare a limbii engleze și menținând un standard ridicat de profesionalism în activitatea educațională.

„Ne bucură numărul mare de copii și adolescenți care au ales să-și evalueze nivelul de engleză printr-un examen internațional. Este un semn clar că familiile și profesorii din Botoșani apreciază învățarea temeinică și orientată spre rezultate reale. Pentru copii, aceste examene sunt și o sursă importantă de motivație și încredere în sine”, a declarat Elisabeta Maxim, director general Cambridge Star.

Certificările Cambridge English pot facilita accesul în clase cu predare intensivă sau bilingvă și pot înlocui proba de competențe la bacalaureat pentru nivelurile B1–C2. În cazul copiilor de vârstă mică, evaluările Cambridge contribuie la dezvoltarea unei atitudini pozitive față de limba engleză și oferă un cadru clar și obiectiv pentru urmărirea progresului.

Toți candidații care au susținut un examen Cambridge English în anul școlar 2024–2025 la Cambridge Star Botoșani sunt invitați să sărbătorească rezultatele obținute în cadrul Festivității de Premiere Cambridge English, care va avea loc în data de 5 septembrie, la Sala Eminescu a Hotelului Rapsodia. Evenimentul va reuni elevii, părinții și profesorii care i-au pregătit, într-un moment festiv dedicat efortului și reușitei fiecărui participant.

Activitate continuă, chiar și în vacanță

Deși majoritatea instituțiilor de învățământ sunt în vacanță, Cambridge Star Botoșani își continuă activitatea educațională într-un ritm susținut. Centrul derulează în această perioadă:

· activități interactive și tematice în cadrul școlii de vară de limba engleză,

cursuri de consolidare și recuperare pentru elevii care doresc să înceapă noul an școlar cu mai multă încredere,

· module dedicate educatorilor și învățătorilor din sistemul public care vizează participarea în proiecte Erasmus sau alte programe internaționale,

· precum și testări inițiale pentru viitorii cursanți, adresate familiilor care caută un cadru educațional structurat și cu rezultate demonstrate în pregătirea pentru examene Cambridge.

În paralel, echipa Cambridge Star desfășoară activități de planificare academică și logistică pentru anul școlar 2025–2026: revizuirea materialelor didactice, reamenajarea sălilor de curs, actualizarea programelor și calendarului de activități.

Cu un program care continuă și în vacanță, o rată ridicată de participare la examene internaționale și o ofertă educațională diversificată, Cambridge Star Botoșani rămâne unul dintre cele mai active centre lingvistice din nord-estul țării.



 



 




 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

„Pinocchio” vine din nou la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache” Botoșani!

Tuesday, 25 November 2025

La Teatrul pentru Copii şi Tineret "Vasilache" botoșănenii pot viziona în această săptămână, în zilele de joi, 27 noiembrie 2025, de la ora 18:00 şi duminică, 30 n...

AJPIS Botoșani a alimentat peste 27.000 de conturi pentru plata facturilor la energie!

Tuesday, 25 November 2025

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani a efectuat o nouă tranșă de plăți pentru 27.646 de beneficiari ai tichetului de energie, reprezentând sprijin a...

Colocviu comemorativ la Botoșani: „Nicolae Iorga – 85 de ani de la trecerea în eternitate”

Tuesday, 25 November 2025

Muzeul Judeţean Botoşani organizează joi, 27 noiembrie 2025, ora 13.00, în amfiteatrul Colegiului Național „A.T. Laurian”, colocviul comemorativ „Nicolae Iorga – 85 d...