Tânăra doctorandă care a murit la doar 28 de ani! ”Nu toți îngerii au aripi, unii au stetoscop!”

Tânăra doctorandă care a murit la doar 28 de ani! ”Nu toți îngerii au aripi, unii au stetoscop!”

 Stefania Hreniuc  

A muncit ani și ani pentru a deveni un medic bun în slujba animalelor care au nevoie de ajutor. S-a specializat, a luptat cu toate greutățile și începea să se bucure de rezultatele strădaniei ei.

Într-o clipă, viața Ștefaniei s-a frânt. La 28 de ani, vârstă la care visele începeau să prindă contur. Era doctorandă, implicată în salvarea animalelor bolnave de cancer și nu numai.

Ștefania Hreniuc și-a pierdut viața într-un accident rutier violent, în urma coliziunii cu un copac de pe marginea drumului. Originară din Suceava, Ștefania era doctorandă la Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV Iași) și făcea parte din Echipa Compartimentului de Urgențe, unde activa în domeniul imagisticii și medicinei de urgență. De asemenea, colabora cu o clinică importantă din București, specializată în tratamentul cancerului.

 

Potrivit primelor date ale anchetei, Ștefania ar fi pierdut controlul volanului în timp ce se deplasa pe DN2 (E85), pe raza județului Bacău. Mașina în care se afla a ieșit de pe carosabil și s-a izbit într-un copac. Echipajele de intervenție ajunse la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața, decesul a fost constatat pe loc.

”Nu toți îngerii au aripi, unii au stetoscop!”

Zeci de mesaje de condoleanțe au fost transmise odată ce vestea morții Ștefaniei și-a făcut loc în spațiul public. Rude, cunoștințe, prieteni, medici veterinari. Mulți dintre ei din Botoșani.

”Luptăm zilnic cu cancerul. Îl privim în ochi, îl diagnosticăm, îl tratăm, îl însoțim. Știm că este imprevizibil, nemilos, uneori tăcut, alteori galopant. Ne obișnuim cu ideea fragilității vieții - dar în același timp, trăim cu speranța că mai e timp. Că știm ce urmează.

Dar sunt momente în care realitatea se rupe în două. În care nu e vorba de o boală ci de o clipă, pentru a ni se tăia răsuflarea.

Colega noastră, Dr. Stefania Hreniuc, a plecat dintre noi pe neașteptate. Și lasă în urmă o liniște grea. Ne simțim copleșiți și știm că nu doar noi ii vom simți lipsa - mulți colegi și prieteni o vor plânge.

Ce rămâne cu noi e felul în care a fost Ștef, exact așa cum am cunoscut-o fiecare: cu râsul ei inconfundabil, cu replicile directe, cu privirea pătrunzătoare, cu iubire nemărginită pentru prietenii noștri necuvântători. Ne-a atins viețile în feluri diferite, dar în toate a lăsat ceva bun. Pentru Ștef, cu recunoștință, și cu inimile puțin mai obosite azi”, au scris medicii de la Oncovet București.

Dumnezeu să o odihnească în pace!

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

PS Nectarie de Bogdania va sluji la hramul de vară al Mănăstirii Coșula!

astăzi, 17:16

Mănăstirea „Sfântul Nicolae” Coșula din județul Botoșani se pregătește pentru unul dintre cele mai importante momente duhovnicești ale anului – hramul de vară în...

Acuzații în direct: ”Va fi un blat la baraj între FCSB și Botoșani!”

astăzi, 14:55

O nouă ediție a SuperLigii este aproape de final, iar sfârșitul de sezon este unul încins, atât în play-off, cât și în play-out. În fruntea clasamentului,...

VIDEO - Acțiune a polițiștilor de frontieră împotriva braconajului pe râul Prut!

astăzi, 14:48

În data de 11 mai 2026, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Stânca, aflați în exercitarea unei misiuni de supraveghere cu ambarcațiunea din dot...

-->