Un studiu recent al Fundaţiei World Vision România arată că 71% dintre elevi au fost martori sau victime ale violenţei fie în drumul spre şcoală, fie în timpul pauzelor sau chiar în timpul orelor.
Datele sunt întărite de cel mai recent raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, care plasează România pe locul 3 în Europa în clasamentul celor 42 de ţări în care a fost investigat fenomenul de bullying.
Potrivit specialiştilor care au realizat studiul, fenomenul se manifestă prin comportamente agresive verbale sau fizice asupra copiilor, cu intenţia de a-i supăra, a-i intimida sau de a le provoca teamă.
De cele mai multe ori agresorii sunt alţi copii, de aceeaşi vârstă sau mai mari, iar cauzele sunt multiple. Printre ele se numără chiar abuzurile din familie sau actele de violenţă la care aceştia sunt martori sau victime.
O altă formă de agresiune din ce în ce mai răspândită este cyberbullying-ul, care are loc prin intermediul canalelor digitale şi poate avea efecte negative semnificative asupra victimelor din punct de vedere psihologic.
Agresorii care folosesc mediul digital intimidează, umilesc sau ameninţă, folosind mesaje, fotografii sau răspândirea unor zvonuri mincinoase se mai arată în studiul realizat de Fundaţia World Vision România.