Profesorul Teodor Epure s-a căsătorit, în urmă cu 65 de ani, cu învățătoarea Olga (Beleca) Epure. Au trăit și bune, și mai puțin bune, dar niciodată nu au uitat că cel mai important lucru care îi unește este dragostea.
În 1959, doi tineri dascăli pășeau împreună, cu încredere, pe drumul vieții lor.
”65 de ani împreună înseamnă mai mult decât o simplă trecere a timpului. Este o călătorie de-o viață, în care dragostea, respectul și încrederea au fost fundamentul unei familii adevărate. În acești ani, sufletele noastre s-au sprijinit reciproc, am împărtășit momente de bucurie și greutăți și am învățat să trecem împreună peste încercările vieții. Dragostea care ne-a unit de la început nu doar că a rezistat timpului, dar s-a transformat într-un sentiment mai profund, întemeiat pe respect, înțelegere, încredere și sacrificii comune”, spune astăzi Teodor Epure.
Acum, mărturisește fostul dascăl, ”e o bucurie și o mândrie să-i vezi pe copii realizați, la casele lor, pe nepoții care-și croiesc un drum frumos în viață, generații de elevi care au ajuns oameni respectați și cu o carieră de succes, e o mare fericire să lăsăm în urma noastră un exemplu de viață pentru generațiile viitoare”.
Și, chiar dacă bătrânețea a venit prea repede, ”mai păstrăm în suflet acea scânteie care să ne facă viața mai activă, mai interesantă și, în ciuda greutăților, găsim în fiecare zi motive pentru a zâmbi. Viața e frumoasă și trebuie trăită cu pasiune, recunoștință și curaj, savurând fiecare moment și transformând provocările în oportunități de creștere și învățare”.
”Cufundat în vis” este poemul pe care Teodor Epure îl dedică celei care îi este alături de peste jumătate de secol.
Cufundat în vis doar pe jumătate
Aveam gânduri și simțiri precipitate,
Dorința de a trăi mai departe,
În propria mea poveste de dragoste.
Erai o mireasă fermecătoare,
Scăldată în dimineți cu soare,
Cu gânduri ce zboară cu amintiri,
Cu lumini aprinse în loc de priviri.
Chipul luminat de flacăra iubirii
Arde în sufletul tău neîntrerupt,
Vorba ta caldă și blândă am simțit
Că iubești frumusețile vieții pân-la sfârșit.
Când ți-am auzit iarăși al tău glas
Credeam că stelele au făcut un popas,
Iubirea s-a oprit în inima mea
Căci iubirea și inima-s totuna.
Esența ființei mele cu tine s-a unit,
O vibrație catifelată a devenit,
Sufletele noastre încet s-au mărit,
Pentru a cuprinde iubirea pân-la infinit.
Mi se pare că totul n-a fost decât un vis,
Un vis teribil de faimos și de frumos,
Iar în nopțile fără somn voi revedea
Acele clipe fericite din viața mea.
Dar anii au trecut ca și norii,
Nu mai pot prinde cântecul privighetorii,
Privesc în oglindă chipul încărunțit
Și mă tot întreb de ce am îmbătrânit.