Profesor doctor, istoric, specialist turcolog-osmanist, Mihai Maxim a murit, miercuri, la vârsta de 74 de ani. Anunțul a fost făcut de Conferențiarul universitar Armand Goșu.
"A murit prof. Mihai Maxim (09.11.1943-02.08.2017). Un mare turcolog, poate cel mai mare și mai harnic. Fondase în anii oribili ai lui Ceaușescu Laboratorul de Studii Otomane, din Facultatea de Istorie, unul dintre puținele refugii în acei ani din calea propagandei comuniste și ideologizării istoriei, pentru ca, în timp, să devină chiar el o adevărată instituție. A înființat și a fost directorul (timp de 10 ani) Institutului Cultural Român de la Istanbul. Cunoștea în detaliu diplomatică și paleografie osmană, era apreciat și respectat de comunitatea internațională a turcologilor, un club mic, dar foarte select. Am fost martor la Bașbakanlik Arșivi, de la Istanbul, când profesori americani și japonezi veneau la masa lui, strategic poziționată în sala de studiu, să-l consulte asupra citirii unor documente.
Îmi amintesc cu nostalgie cum prof. Maxim, care preda la Istanbul Universitesi în acei ani, m-a plimbat ore și zile în șir prin Istanbulul vechi, făcând inventarul mormintelor sultanilor și înalților demnitari otomani. Cum oferea gratis turiștilor străini erudiția sa, sărind de la explicații în turcă, la engleză, rusă sau franceză.
A făcut parte din generația celor care au avut șansa studiilor în străinătate, sfârșitul lui Dej și primii ani ai lui Ceaușescu. Mai întâi la Moscova, apoi la Baku, în Azerbaidjanul sovietic, apoi din nou la Moscova, fiind unul dintre cei câțiva studenți care au fost lăsați să-și continuie școala în URSS și după aprilie 1964. După asta studii doctorale la Istanbul, de unde a fost rechemat la București de Ministerul Educației, din cauza loviturii de stat din Turcia. Prof. Halil Inalcik, cu care lucra Mihai Maxim atunci, a trebuit în acele împrejurări, în 1972, să se refugieze în SUA, la Univ. of Chicago. Au reluat legătura în 1990, când Mihai Maxim a devenit visiting professor la Columbia University, NY. Prin anul 1995, Halil Inalcik și Mihai Maxim au trecut pe la mine, pe la Câmpina, vizitând și Castelul Iulia Hașdeu. Le-a plăcut și barajul de la Paltinu. Făcusem și niște poze, nu le mai găsesc din păcate.
Prof. Maxim a avut o contribuție decisivă la formarea intelectuală a multor istorici de astăzi, ne-a pus - cum se spune - cartea în mână și ne-a învățat să redactăm un text. Până astăzi, eu scriu cu creionul, pe o coală A4, îndoită în stânga, cu guma de șters lângă mine, cu fișele în partea stângă, scoase din plicuri albe și înșirate pe masă, exact așa cum m-a învățat prof. Maxim prin anii 1987-1989. Unii dintre noi ne-am construit carierele pe fundațiile solide ridicate de prof. Maxim, în acei ani. Ne dădea liste de cărți de citit, pe lună. După care ne cerea să comentăm pe marginea lor. La fel am lucrat, tot în timpul facultății cu prof. Radu Manolescu (în special cărți în lb engleză, despre evul mediu occidental), apoi, după facultate cu prof. Papacostea (în special cărți în lb franceză). În ultimul caz, nu era listă, ci doar o carte pe săptămână.... Pot să confirme și alți colegi, nu eram singurul.
După 1990, Mihai Maxim a predat mai mult în străinătate, întâlnirile s-au rărit, relațiile s-au răcit. Unii, de pildă eu, au trădat turcologia. Nu ne-a iertat niciodată. Eu m-am dedicat studiilor rusești. Chiar și așa, am găsit în prof. Maxim un interlocutor super documentat în istoria medievală a Rusiei, mai ales în stăpânirea mongolă și Cnezatul Moscovia. Ultima dată l-am întâlnit prin 2013, însă abia astăzi odată cu trista veste a morții sale, am aflat de la doamna Maxim că suferea de câțiva ani de o boală cumplită.
În urma sa rămân multe cărți de documente osmane traduse, câteva foarte importante cărți și studii de interpretare și o școală de turcologie care păstrează vie o tradiție a orientalisticii de mare clasă din cultura română, tradiție inaugurată de Dimitrie Cantemir și care, în a doua jumătate a sec. XX-a, a fost strălucit reprezentată de Aurel Decei, Mihail Guboglu și Mihai Maxim. Și lista poate contiua", a scris Goșu pe Facebook.
"Datorez totul acestui popor si acestei tari"
Mihai Maxim s-a nascut pe 9 noiembrie 1943, in comuna Vorniceni, judetul Botosani. "Datorez totul acestui popor si acestei tari. Nu sunt vorbe mari, ci este porunca marilor personalitati nascute in acelasi colt de tara - nordul Moldovei, in care m-am nascut si crescut: Eminescu, Enescu, Iorga, Luchian...", marturiseste botosaneanul Mihai Maxim.
Este un eminent turcolog, director al Institutului Cultural Roman "Dimitrie Cantemir" din Istambul, Turcia. A urmat cursurile Liceului Internat "C.Negruzzi" din Iasi, apoi Facultatea de Istorie a Universitatii "Al.I.Cuza" din Iasi, in perioada 1961-1963.
In anul 1963, prorectorul universitatii iesene, istoricul Dumitru Berlescu, ii propune o specializare in Imperiul Otoman, intamplare pe care Mihai Maxim o marturiseste cu umor intr-un interviu la Radio Romania: "In 1962, regretatul profesor Berlescu m-a chemat la el sa ma intrebe daca nu vreau sa plec la o specializare in strainatate, in Imperiul Roman. Eu, la sfarsitul anului doi de facultate, ma specializam in civilizatii geto-dacice. Mi se parea normal sa fiu trimis in Imperiul Roman. Nu, draga, a spus profesorul Berlescu, nu e vorba de Imperiul Roman, ci Otoman. Brusc, m-am pomenit cu o alta perspectiva".
Este trimis la Moscova unde, insa, nu exista an de limba turca. In urma unor solicitari din partea universitatii moscovite, s-a transmis ca la Baku este an de turca. Se inscrie astfel la Facultatea de orientalistica a Universitatii de stat din Baku, Azerbaigean (1963-1964), dupa care se intoarce la Moscova unde finalizeaza, in 1968 (magna cum laude) Institutul de limbi orientale, sectia istoria Turciei, Universitatea "Lomonosov".
Urmeaza o cariera universitara prodigioasa, de la asistent (1968-1978), lector (1978-1989), conferentiar (1990-1993) si profesor (din 1993) la Facultatea de Istorie a Universitatii din Bucuresti.
Este numit director al Centrului de studii turce al Universitatii din Bucuresti, institutie pe care a fondat-o in anul 1985. Conduce doctorate in turcologie, cu doctoranzi din Romania, Italia, Japonia, Turcia etc.
Activeaza ca visiting professor la Columbia University (1990-1991), Universitatea din Istanbul (1995-2001), Universitatea din Venetia (2002-2003) etc.
Este director al publicatiei Romano-Turcica, iar din ianuarie 2005 director al Institutului Cultural Roman "Dimitrie Cantemir" din Istanbul. Preda cursuri de Istoria Imperiului otoman si a Sud-Estului Europei, Limba si paleografia turco-osmana. Publica peste 100 de titluri, intre care volumele Culegere de texte otomane, Bucuresti, 1974, Limba turco-osmana.Curs practic, Bucuresti, 1984, 1993, 2004, Tarile Romane si İnalta Poarta.Cadrul juridic al relatiilor romano-otomane in Evul Mediu.Cu o Prefata de Prof.Halil İnalcık, Bucuresti, 1993, L’Empire ottoman au nord du Danube et l’autonomie des Principautés Roumaines au XVIe siècle.Ėtudes et documents, İstanbul, 1999, Noi documente turcesti privind Tarile Romane si Inalta Poarta (1526-1602), Edit. Istros, Braila, 2009, Dimitrie Cantemir la Istanbul, Edit.Istros, 2009 (sub tipar), Dimitrie Cantemir in Istanbul, Edit. Isis,Istanbul, 2009 (sub tipar), Istanbul`da Dimitrie Cantemir(Kantemiroğlu), Edit.Yapı ve Kredi, Istanbul, 2009.
Membru al unor colegii redactionale ale unor publicatii internationale si al unor comitete de conducere ale unor Asociatii İnternationale de turcologie. De asemenea, este Presedinte al Asociatiei İnternationale pentru Studiul Civilizatiei İslamice din Balcani.
Ii place sa spuna despre sine ca este profesor. "Cer colaboratorilor mei sa nu imi spuna domnul director, ci domnul profesor, pentru ca asta este ceea ce am iubit cel mai mult, ce ramane stabil si ceea ce conteaza". "Daca as putea, as schimba clasa politica, invatamantul, in special cel superior, dar si mentalitatile. Din pacate, nici una dintre aceste schimbari nu se poate face peste noapte, mai ales aceea privind mentalitatile, iar concursul celorlalti in acest demers este capital".
O viata plina de fabulos, de descoperiri si de prefaceri de la an la an. O aventura a unui om plecat din Vornicenii Botosanilor si care, de decenii, scoate la lumina istoria unui popor care nu este al sau, dar pe care il respecta si il iubeste.
"Daca ar fi sa-mi reiau viata de la capat, as alege fara cea mai mica ezitare acelasi drum, adica aceeasi aventura pasionanta, dureros de frumoasa, a cercetarii stiintifice (a Adevarului, a arhivelor in primul rand) si a Catedrei universitare... Nimic nu se compara cu bucuria unei noi descoperiri, fie in domeniul ideilor, fie al documentelor, fie al sufletelor tinere, doritoare de nou, de puritate, de perfectiune. Crampei din aceste descoperiri mi-a fost dat sa traiesc si in acest an de viata. La care trebuie sa adaug si un moment recent, cand, revenit in tara, dupa un an de absenta, m-am putut bucura de frumusetea frunzelor toamnei, intr-o frumoasa zi de octombrie, alaturi de sotia mea si de nepotelul meu, Vladut. Pe langa atatea deceptii, soarta ne mai ofera totusi si asemenea margeluse de fericire...", povestea cu farmec botosaneanul Mihai Maxim, pentru Jurnalul.ro, in noiembrie 2010, la implinirea a 67 de ani de viata.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!