Andronescu: Temele pentru acasă nu se decid în cabinetul ministrului, să decidă profesorii!

Temele pentru acasă nu se decid în cabinetul ministrului, spune ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, potrivit căreia decizia în acest sens aparţine profesorilor, care ştiu ce are nevoie un copil. Ministrul a recunoscut şi că programele şcolare sunt extrem de încărcate.

Ecaterina Andronescu a declarat, joi, într-o conferinţă de presă la Bistriţa, că temele pentru acasă nu se pot rezolva din cabinetul ministrului, relateaza Mediafax.

„Eu cred că toate generaţiile făceau teme pentru acasă şi nu cred că temele pentru acasă trebuie să se decidă la cabinetul ministrului. (...) Eu aş da autonomie profesorului, el ştie ce trebuie pentru acel copil. Ce putem să facem noi, la nivel naţional, este să încercăm să lămurim pe toată lumea că astăzi şcoala nu este singura sursă de formare pentru acel copil, că acest copil aflat acum în şcoală are nenumărate surse de informare de la telefon şi televizor şi atunci trebuie să esenţializăm programele şcolare", spune Ecaterina Andronescu.

 

În opinia ministrului, trebuie înţeles faptul că elevul trebuie „să mai facă ceva şi acasă”, iar instruirea lui sau formarea lui prin şcoală nu se face numai în cele patru ore de şcoală pe zi pentru învăţământul primar şi şase-şapte ore pentru învăţământul gimnazial.

Pe de altă parte, Ecaterina Andronescu a recunoscut că programele şcolare sunt prea încărcate şi că trebuie modificate, ţinându-se cont şi de vârsta elevilor.

„Sunt absolut de acord ca asta trebuie să facem şi, recunosc acest lucru, din păcate... M-am uitat peste programele care sunt acum în vigoare şi de multe ori am avut senzaţia, citind aceste programe, că cei care au elaborat programele au încercat să pună în programe cam cât ştiu domniile lor, la experienţa de profesori pe care o au, uitând uneori că elevul căruia îi e dedicată acea programă are o altă vârstă. Faptul că trebuie să revizuim programele rezultă şi din următoarea constatare: dacă un copil pleacă din şcoala românească dintr-o anumită clasă la o şcoală din Occident, saltă una sau chiar două clase, ceea ce este încă o dovadă a ceea ce spuneam: că programele noastre sunt excesiv de condensate, o să facem această esenţializare”, a spus ministrul Educaţiei, conform sursei citate.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Marius Budăi, atac la Ilie Bolojan: „Ați scumpit viața românilor!”

astăzi, 18:03

Deputatul PSD și fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, a lansat sâmbătă, 10 octombrie, un atac la adresa premierului interimar Ilie Bolojan, pe care îl acuză că a majorat taxele È...

Cu câteva zile înainte de ziua lui: Vlad Pamfil urcă pe podiumul Campionatului Mondial de Karate din India!

astăzi, 16:37

La doar câteva luni de la participarea la Campionatul Mondial de Karate Shito Ryu din Ungaria, unde câștiga titlul de campion mondial cu Medalia de Aur, Vlad Pamfil reușește o nouă per...

Doliu în Educație: A plecat spre eternitate o profesoară ”cu nume de floare, un suflet de o bunătate rară”!

astăzi, 15:17

Cu profundă tristețe și durere în suflet, comunitatea profesorilor anunță trecerea la cele veșnice a celei care a fost Violeta Manole, fost profesor de chimie la Scoala Generală nr 1 Săv...