Potrivit declarațiilor ministrului Finanțelor, noua formă de impozitare ar avea nevoie de circa 35.000 de consultanți fiscali. Un consultant ar putea să asiste în medie 200 de gospodării. Vor avea și un onorariu tentant (…). Vor putea ajunge la venituri de 10.000 de lei în funcție de numărul de gospodării cu care lucrează. Va fi tot ca la medicul de familie. Ceea ce înseamnă că suma de 10.000 de lei lunar va fi achitată în principal de stat, după modelul remunerării medicilor de familie, în funcție de numărul de dosare, respectiv gospodării.
Acest lucru echivalează cu o suportare indirectă a costului tot de către contribuabili. Aceștia însă vor suporta și direct respectivul cost, prin achitarea comisioanelor percepute de consultanții fiscali în funcție de nivelul plăților efectuate la buget în numele gospodăriilor, dar și a comisionanelor percepute de la aceștia de la firmele de utilități care vor prefera să apeleze la ei pentru a încasa facturile.
Costul introducerii noi forme de plată a impozitelor ar fi de 50 de lei lunar pe gospodărie, costul total urmând a se ridica undeva la un miliard de euro, dacă cifrele prezentate de oficiali sunt corecte. Potrivit ultimelor date ale Institutului Național de Statistică (INS), veniturile unei gospodării au fost în trimestrul al patrulea al anului trecut în valoare de 3.085 de lei, din care numai 54,5% reprezintă venituri salariale și alte venituri asociate salariilor. Cu alte cuvinte, costul cu plata consultanților fiscali va echivala cu 1,62% din veniturile unei gospodării medii și cu aproximativ 3% din veniturile salariale ale unei gospodării medii.
Marea necunoscută: definiția fiscală a unei gospodării... Citește continuarea pe Profit.ro...
Haos fiscal: Cum va împovăra noul sistem de impozitare costurile gospodăriilor
Saturday, 15 April 2017 EconomieSpune-ne opinia ta
Articole similare
Hățișul gospodăresc, între haos și revoluție. Ce spun experții
Impozitul pe gospodărie pe înțelesul tuturor
Consultanţii fiscali vor plăti TOATE taxele pentru gospodării, inclusiv pe cele locale!
Cine va plati impozitul pe venitul global si cine va fi scutit
Salariile mai mici de 2000 de lei nu vor fi impozitate!
Vezi alte știri
Restricții de apă în sute de localități din țară, printre care șapte orașe, inclusv Dorohoi. Oficialii Apelor Române fac apel la populaţie
„În prezent, coeficientul de umplere în cele 40 de lacuri de acumulare este de 78,59% (în scădere faţă de săptămâna trecută când era de 79,77%). Menţinem &ic...
Cerbul de Aur: 71 de artişti din 21 de ţări s-au înscris în concursul de interpretare
Organizatorii, televiziunea publică, au închis sâmbătă sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediţia 2019. ...
„Spider-Man: Far From Home”, al doilea film cu cele mai mari încasări de Ziua Independenţei
Pe 4 iulie, filmul regizat de Jon Watts, al şaptelea al francizei, a generat încasări de 25,2 milioane de dolari, potrivit Variety. Sursa: News.ro Citeste mai mult AICI
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2024 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.96 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici