Revoluția fiscală propusă de Finanțe ar putea crea un haos atât în finanțele gospodăriilor, cât și în cele ale statului, în condițiile în care este incert în acest moment care sunt beneficiile noului sistem de impozitare a veniturilor analizat de Guvern.
După ce în presă au apărut tot mai multe informații legate de o regândire a impozitului pe venit, Ministerul Finanțelor a publicat, într-un gest prea rar de transparență, documentul de lucru. „Un nou concept de administrare a impozitului pe venit, prin globalizare, este în analiza unui grup de experți“, se arată în mesajul transmis de Finanțe.
Proiectul a ridicat însă și mai multe semne de întrebare în rândul experților, care nu înțeleg care este obiectivul schimbărilor, cine câștigă de pe urma lor și cum anume are de gând Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) să implementeze noul sistem, unul extrem de complicat și de birocratic.
MULTE ÎNTREBĂRI, PUȚINE RĂSPUNSURI. Întâi, câteva explicații. Dacă proiectul devine lege, impozitul pe venit de 16%, așa-numita cotă unică, va fi înlocuit din 2018 cu impozitul pe venitul gospodăriei. Toate veniturile unei familii urmează să fie adunate (de la salarii la chirii sau dividende), iar din total se vor putea deduce anumite cheltuieli (educația copiilor, asigurările private de sănătate, abonamentele la sală). Diferența va fi impozitată cu 10% pentru cei cu venituri lunare de peste 2.000 de lei. Cei sub acest prag vor scăpa de impozit.
Evident, se va ține cont și de numărul de membri din gospodăria fiscală (din care pot face parte membri cu adrese diferite în buletin), iar dacă veniturile sunt mai mici decât cheltuielile, familia care are în întreținere copii minori va primi „sprijin financiar în sumă de 1.600 de lei pe an pentru fiecare copil“.
„Nu am văzut o explicație logică, articulată, în care să se spună care este obiectivul inițiativei. Care este scopul modificării de filosofie?“, este nelămurirea lui Ionuț Dumitru, președintele Consiliului Fiscal. De altfel, la multe dintre întrebările NewMoney, comentariile și răspunsurile experților s-au conturat tot sub forma unor întrebări, fie ele și retorice.
Impozitarea gospodăriilor ar fi fost inspirată din modelul american. Paradoxul este că, în timp ce Finanțele își doresc o preluare a acestuia, americanii discută de trecerea la cota unică. De mai bine de un deceniu, bătălia se duce pe scena politică, în condițiile în care calculele economiștilor sunt clare. „Dacă în America a reieșit că ar fi mai bine pentru majoritatea contribuabililor și pentru stat, noi de ce să ne întoarcem la un sistem care presupune foarte multă birocrație, foarte multă muncă și care, la sfârșit, după părerea mea, nu are un câștigător?“, se întreabă – cum altfel decât retoric? – și Gabriel Sincu, director executiv al departamentului de asistență fiscală și juridică în cadrul E&Y. Sursa: newmoney.ro