Cu puțin înainte de ora 13.00, zeci de angajați au coborât la parterul institutției, întrerupând activitatea în special în zona de back-office.
În cursul zilei de miercuri sunt programate la București mai multe discuții între rerprezentanții sindicali ai finanțiștilor din toată țara, la discuții fiind prezenți atât reprezentanți din conducerea ANAF, cât și ministrul Finanțelor.
Finanțiștii de la Botoșani spun că gestul lor de a protesta este un semnal de alarmă transmis decidenților că nu tolerează inechitățile salariale din proiectul legii unice de salarizare ce ar urma să fie aplicată din vara acestui an. Un reprezentant al angajaților Fiscului de la Botoșani participă la discuțiile care au loc la nivel central.
"Colegii au hotărât să iasă să își susțină reprezentantul care a plecat la București, vicepreședintele pe Botoșani al SedLEX Finanțe, Marius Acatrinei. Deocamdată nu avem absolut nicio informație de la București, acum se derulează întâlnirea între reprezentanții naționali ai sindicatului, urmând ca de la ora 14.00 la ședintă să fie prezent și ministrul Finanțelor. Nemulțumirile sunt aceleași, grila de salarizare, legea unică a salarizării, ultimul loc pe care îl avem în grilă. Noi sperăm să se rezolve, de asta și colegii protestează. Prin protestele acestea spontane tragem un semnal de alarmă, și in spirit de solidaritate cu colegii noștri din țară care au declanșat proteste de vreo trei săptămâni", a precizat Cătălina Caba, liderul de sindicat Sed Lex Botoșsani.
Ca și în zilele anterioare, protestul spontan al finanțiștilor botoșăneni va dura aproximativ două ore.