Încă un PROTEST la Finanţe! Angajaţii întrerup joi lucrul şi cer demisia preşedintelui ANAF

Angajaţii din Direcţiile de Finanţe şi finanţiştii din primării întrerup, joi, lucrul între orele 11.00 şi 14.00, acuzând un comportament abuziv al preşedintelui ANAF, Gelu Ştefan Diaconu, şi cerând demisia acestuia.

Alianţa Naţională a Sindicatelor Bugetarilor Sed Lex anunţă o acţiune de protest în faţa Ministerului Finanţelor şi ANAF, ce va avea loc joi, între orele 11.00 - 14.00. Pe perioada acţiunii desfăşurate în Bucureşti, finanţiştii din toată ţara vor întrerupe lucrul cu publicul şi vor protesta în faţa administraţiilor judeţene ale finanţelor publice.

Acţiunea, denumită "Marşul Demnităţii", este menită "să atragă atenţia asupra consecinţelor grave ale comportamentului abuziv al preşedintelui ANAF, având ca solicitare demiterea domnului Gelu Ştefan Diaconu", se arată în comunicatul Sed Lex.

Reprezentanţii alianţei susţin că preşedintele ANAF se răzbună pe angajaţii care, în 3 noiembrie, au oprit lucrul, cerând majorarea salariilor şi reclamând că salariile celor din Ministerul de Finanţe şi ANAF au crescut printr-o Ordonanţă a Guvernului adoptată "pe ascuns".

Mai mult, reprezentanţii Sed Lex au mai arătat că preşedintele ANAF a dispus, chiar în timpul organizării examenelor de promovare a funcţionarilor publici din cadrul direcţiilor regionale ale finanţelor publice, schimbarea locurilor de desfăşurare şi a membrilor comisiei constituite cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici şi crearea unei comisii centralizate la nivel regional, încălcând flagrant prevederile HG nr. 611/2008 privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici.

Săptămâna trecută, funcţionarii Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice au întrerupt lucrul în semn de protest faţă de majorarea salariilor celor din Ministerul de Finanţe şi ANAF.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Avertizare RO-Alert (și) pentru județul Botoșani!

Saturday, 31 October 2026

În urma notificării transmise de către Statul Major al Fortelor Aeriene / MApN despre posibilitatea pătrunderii unei drone în spațiul aerian național, Inspectoratul General pentru Sit...

Alertă de drone la Iași, a fost emis mesaj RO-ALERT!

Saturday, 31 October 2026

O alertă aeriană privind o posibilă incursiune de drone a fost transmisă prin sistemul RO-ALERT pentru județul Iași. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) le recomandă oame...

Mesajul unei profesoare, după ce a aflat că mii de minori se uită la „Insula iubirii”: „Părinți, să ne trezim la realitate!”

Saturday, 31 October 2026

Reality-show-ul a fost sancționat recent de CNA pentru conținut nepotrivit orei de difuzare. Pentru Marina Ștefania Manea, profesoară și mamă a doi copii, această cifră ridică o problemă ...