Michail Lichiardopol s-a născut la Satu Mare, fiindcă acolo ajunseseră atunci părinții lui cu ”jucăriile”, cum le spun, cu dragoste, cei din branșa aparatelor și instalațiilor de divertisment. S-a născut el la Satu Mare, dar familia venea din Brăila, iar peste niște ani s-a stabilit la Botoșani. Părinții lui Michail au fost, o vreme, angajați ai Circului Kratel, cel mai mare din Europa la începutul anilor ’50, aflăm din mesagerulneamt.ro.
De origine greci, cei din familiile Lichiardopol se trag din Kefalonia și s-au stabilit în România pe la 1880. Michail ține să sublinieze că înaintașii lui sunt aici din secolul al XIX-lea: ”Strămoșii noștri erau de mulți ani în România, când a fost valul acela de imigranți greci, din anul 1956, care au fost comuniști. Este o vorbă la noi: unde este o apă, trebuie să fie și un grec. Toți înaintașii mei au fost legați cumva de apă: buncii, unchii, toți au lucrat în marină. Bunicul meu a fost comandant de navă vreo treizeci și ceva de ani”.
Frații bunicii lui au fost patronii șantierelor navale de la Brăila, prin anii ’20-’30. Aveau aproape 5.000 de angajați, unii rude. Bunicii au avut șapte copii și toți au lucrat în șantierele navalele, învățând felurite meserii. Tatăl lui Michail a învățat și el vreo trei; dar, într-o zi, când a venit circul în Brăila, a lăsat baltă totul și s-a angajat la circ. A avansat repede, fiindcă era talentat, avea idei inovatoare și era un bun organizator. Directorul Kratel l-a pus administratorul circului. ”Circul a plecat la București, unde se oprea pe timp de iarnă. Deci, vara cutreiera țara, însă iarna se oprea, știți unde? Exact unde este acum Hotelul Intercontinental. Și avea, practic, o stagiune de aproape șase luni în capitală. Kratel aducea mereu numere noi în spectacole, avea respectul pentru public, organiza și gale de box, de lupte, și altele. Adică ei lucrau și iarna”.
Vizavi de Circul Kratel, peste bulevard, funcționa pe vremea aceea o cofetărie selectă. Într-o zi, a scăpat un urs de la circ și, atras de arome, s-a oprit drept în cofetărie. A spart vreo două vitrine, dar s-a și înfruptat din dulciuri. Fiind crescut în captivitate, ursul nu era agresiv, numai că lumea se speriase îngrozitor. George Lichiardopol, tatăl lui Michail, s-a dus să recupereze ursul și s-a trezit față în față cu o fată, pe cât de frumoasă, pe atât de îndârjită, care se pregătea să lovească ursul cu o tavă. Grecul a fost cucerit pe loc și, după ceva timp, s-au căsătorit și a luat-o cu el. Nu au rămas la circ, și-au început propria afacere.
După ziua Sfintei Parascheva, Michail se retrage la Botoșani, cu soția lui, Corina, cu copiii și nepoții. Păstrează, totuși, tradiția și ei sunt cei care montează echipamente în Parcul Eminescu pentru sărbătorile de iarnă, apoi pentru Paște, după care… pleacă prin țară. ”E o viață ciclică”, spune Michail, ”șase luni prin țară, șase luni acasă. Apoi de la capăt! Și asta din anul 1955, sunt peste 60 de ani! Și era bâlci aproape în orice oraș mai măricel. Acum au rămas doar Fălticeni, Roman, Tecuci, Bârlad, Vaslui din Moldova… În rest, sunt doar festivaluri ori zilele orașului… E vreun spectacol, vine și unul cu vată de zahăr și, gata, e festivalul… florilor de câmp… Nu sunt neapărat nostalgic, dar, atunci, mai demult, era frumos, era liniște, nu ca acum, în jungla asta”.
Michail are angajați, unii din ei de ani de zile în branșă. Au rulotele lor și au de tras mai ales la montarea și la demontarea echipamentelor. Cât stau într-un oraș, sunt mai liberi, se plimbă, se distrează. Iarna, lucrează la mentenanță, la reparații și revizii la aparate. Michail are autorizații ISCIR pentru fiecare echipament: pistă cu mașinuțe, carusel cu excentric ”Taiphoon”, sky-lift, trenuleț electric italian, patru carusele mici pentru copii și un echipament din categoria ”Extrem”. Este și producător de astfel de aparate, fiindcă pe piața internațională ele sunt foarte scumpe, de la 50.000 de euro la sute de mii de euro.
Michail Lichiardopol a făcut ochi în lumea bâlciului, a muncit de mic și și-a asumat că acesta îi e destinul. Fiindcă nu degeaba se pune că, ”dacă ai băut apă din bâlci, în bâlci rămâi”, ne mai spune Mesagerul de Neamț.