Recital NICU ZOTA, vineri, la Conac!

Veşti bune pentru iubitorii de folk. Nicolae Zota, cunoscut pentru talentul vocal şi compoziţiile originale, ajunge în Botoşani vinerea aceasta, când va susţine un recital deosebit la Conacul Zaicesti, începând cu ora 20:00.  

Nicu Zota are la activ circa 20 de premii naţionale, obţinute la cele mai mari festivaluri de folk din ţară. Artistul a debutat pe scenă în anul 1983, în cadrul grupului folk Hyperion, remarcându-se de-a lungul anilor prin emoţia si dăruirea cu care interpretează, prin modul în care cucereşte publicul de orice vârstă.

Restaurantul organizează în fiecare vineri evenimente indoor cu muzică live, invitaţi speciali şi seri tematice.

Informaţii şi rezervări se pot obţine la numărul de telefon 0755 400 207.

Intrarea este liberă.
 

(Comunicat de presa)

 

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Este hram în biserica ridicată de un fost președinte de Tribunal, cunoscută pentru cele 22 de turnulețe! – GALERIE FOTO

Saturday, 7 November 2026

Este albă, impunătoare, de o frumusețe care îți taie răsuflarea. Biserica ”Sfinții Voievozi” din municipiul Botoșani se zărește de departe, în albul maiestuos al zidur...

Nu a stat departe de concubină și a fost plasat sub control judiciar!

Saturday, 7 November 2026

La data de 06 noiembrie 2026, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare din cadrul Poliției Municipiului Botoșani și a dispus măsura controlului judiciar pentru o ...

O locuință și un depozit de cereale protejate de flăcări, incendiu izbucnit la Știubieni! (Foto)

Saturday, 7 November 2026

Un incendiu s-a produs astăzi, în jurul prânzului, într-o casă din localitatea Știubieni. Bunurile din două camere au fost cuprinse de flăcări. În momentul producerii eve...