Orașul Botoșani se mândrește deseori cu brandul cultural, aici fiind incluse nu doar personalitățile marcante care și-au legat numele de urbea noastră, ci și arhitectura aparte care s-a păstrat de peste un secol, de la ansamblurile din Centrul Vechi până la clădirile care fac obiectul Listei Monumentelor Istorice, o listă care ar trebui să le ofere ”privilegii” legate de restaurare și conservare. Din păcate, puține dintre aceste clădiri au reintrat în circuitul cultural.
Bijuteria de pe Pietonalul orașului
Cunoscută botoșănenilor drept Casa Pisoski, în Lista monumentelor istorice ea poartă numele de Casa Isăcescu, după Vasile Isăcescu, o figură proeminentă a Botoșanilor. În prezent, clădirea se află în proprietatea Ministerul Administrației și Internelor, în timp ea găzduind însă și alte instituții, precum Aociația Veteranilor de Război sau Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor.
De îndelungă vreme, casa zace nefolosită, trecând printr-un vizibil proces de degradare. Aspectul exterior, dar și cel interior, duc mai degrabă către imaginea unui spațiu abandonat, în ciuda faptului că este situată într-o zonă centrală și poate cea mai aglomerată a orașului Botoșani. O clădire monument istoric, un loc de o importanță culturală și de o simbolistică aparte nu doar pentru nordul României, ci și pentru istoria țării.
Viitor Muzeu de Artă!
Din fericire, suflul nou din amdinistrația botoșăneană ar putea produce surprize plăcute pentru iubitorii de cultură: conducerea Consiliului Județean Botoșani a început demersurile pentru preluarea Casei Pisoski.
Informația a fost confirmată de Aurel Melniciuc, managerul Muzeului Județean Botoșani, care spune că a revenit din concediu mai devreme special pentru a se ocupa de acest demers.
”Am început demersurile pentru a prelua Casa Pisoski. Chiar acum mi-am întrerupt concediul și merg la serviciu. Domnul Valeriu Iftime ne-a cerut urgent să facem o adresă în acest sens către Consiliul Județean prin care să cerem preluarea acestei clădiri”, ne-a declarat Aurel Melniciuc, managerul Muzeului Județean.
Procedura este una bine stabilită: de la Ministerul Afacerilor Interne, Casa Pisoski va fi preluată de Consiliul Județean Botoșani, pentru ca apoi să fie transferată către Muzeul Județean.
În perspectivă, aici va funcționa un muzeu de artă, ”pe care îl gândim de peste 10 ani”.
”Ar fi cea mai potrivită clădire pentru un muzeu de artă: în fața Muzeului de Istorie, o zonă de promenadă pentru cultura botoșăneană. Noi am mai purtat o dată discuții, dar a fost o delăsare. Domnul Iftime ne-a promis că se va ocupa personal și s-ar părea că a și făcut-o, la București. Ni s-a cerut să facem cât mai urgent adresa către Consiliul Județean”, a completat managerul Muzeului Județean Botoșani.
Este adevărat că, din momentul în care Casa Pisoski va intra în patrimoniul Consiliului Județea Botoșani, vor fi necesare ample acțiuni de renovare, starea clădirii fiind una destul de fragilă în aceste momente.
Istoria locului: Oameni și fapte istorice
Casa din capătul Pietonalului Unirii (Bulevardul Mihai Eminescu nr. 57) se leagă de numele lui Nicolae Pisoski. Născut în 1812, în orașul Botoșani, Nicolae era al șaselea dintre cei opt copii ai stolnicului Costache Pisoski. Nicolae a urmat primii ani de școală în Botoșani, continuând apoi în școli particulare din Iași. A activat ca revizor pe lângă Departamentul de Interne al Moldovei, dar a fost și delegat al guvernului din Iași, în comisia de delimitare a fruntariilor dintre Moldova și Transilvania.
Viața politică și socială a țării se precipită în jurul anului 1844, când Nicolae Pisoski este implicat în acțiuni revoluționare. Nu durează mult și va fi surghiunit, alături de Mihail Kogălniceanu, la o mănăstire. În anul 1848 va semna ”Petiția proclamației”, elaborată de un grup restrâns de revoluționari participanți la adunarea de la Hotel Peterscburg, petiție redactată de Vasile Alecsandri. După înăbușirea revoluției, Pisoski ajunge la Viena, unde are o întâlnire cu Alexandru I. Cuza. Revine în țară și, în 1849, este ridicat la rangul de postelnic, pentru ca în doar câțiva ani să devină ispravnic al ținutului Botoșani.
Face parte din grupul celor 12 care la 25 mai 1856 au înfiinţat Societatea Unirii, în actul de constituire fiind menţionată necesitatea unui ”principe străin afară de dinastiile statelor megieșe”.
Încuiați în Sala Elefant
Încep discuțiile cu privire la persoana care să fie susținută pentru a ocupa funcția supremă a statului. În seara zilei de 3 spre 4 ianuarie 1859, într-o sală a Muzeului de Științe Naturale din Iaşi, susținătorii unioniști s-au întrunit la Costache Rolla. Către miezul nopții adunarea era pe cale să se spargă fără ca cei prezenți să înainteze o concluzie. Atunci unul dintre participanți a încuiat ușa, spunând că nimeni nu va ieși de acolo până când nu se vor înțelege asupra unui candidat. Se pare că în încăperea în care a avut loc întrunirea se afla scheletul unui elefant, de unde și denumirea de Sala Elefant.
”De aici nimeni nu iese nebetegit”
Poveștile merg și mai departe. Se spune că o persoană a amenințat că își pune capăt zilelor dacă nu se va ajunge la alegerea unui candidat chiar acolo, în acea noapte. Alexandru D. Xenopol menționează, în ”Istoria românilor în Dacia Traiană”, că cel care a împiedicat ieșirea deputaților din Sala Elefant, obligându-i să reia discuțiile, era Nicolae Pisoski. Și Frédéric Damé, în lucrarea ”Istoria României contemporane de la reîntronarea domnilor pământeni până în zilele noastre”, întărește ipoteza conform căreia Nicolae Pisoski s-ar fi postat în ușă, spunând că ”își zboară creierii dacă nu se ia o decizie în acea ședință”.
”Dacă în legătură cu persoana care a reușit să impulsioneze desemnarea candidatului există opinii diferite, toți care s-au aplecat asupra istoriei acestei epoci recunosc faptul că Nicolae Pisoski a făcut propunerea salvatoare. Într-adevăr, reluându-se dezbaterile, Nicolae Pisoski l-a propus pe Alexandru Ioan Cuza”, aflăm din revista Hierasus din 1989.
Istoricul botoșănean Ionel Bejenariu scrie chiar că Pisoski a făcut liniște, iar apoi a băgat frica-n toți cei prezenţi spunând că “...dacă nu îl alegeți pe Cuza, vă tai pe toți! […]. De aici nimeni nu iese nebetegit dacă n-alege cum spun eu!”.
Cert este că, două zile mai târziu, Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domn al Moldovei. Nicolae Pisoski a plecat călare către București, pentru a-i convinge și pe cei de acolo.
În februarie 1866, când Cuza a fost silit să abdice, Nicolae Pisoski l-a urmat în exil. Mai târziu a revenit în țară, însă a trăit retras și din viața politică, și din armată. S-a ocupat, în schimb, de problemele fostului domnitor, inclusiv cea de a întreprinde demersurile necesare pentru recunoașterea celor doi fii pe care Cuza îi avusese cu Maria Obrenovici.
Spre sfârșitul vieții a trăit în Botoșani, locuind în cocheta casă de pe Pietonalul Unirii. A murit în 14 martie 1888, în Botoșani, fiind înmormântat cu ”cu mare pompă militară”.
Despre colonelul Nicolae Pisoschi, istoricul Nicolae Iorga scrie în lucrarea autobiografică „O viaţă de om aşa cum a fost”. Marele istoric botoșănean își amintește că, în copilărie, trecea adesea pe lângă „casa cochetă a colonelului Pisoschi, fostul adjutant al lui Vodă Cuza”, care era zărit „răsărind arare cu maestosul lui barbişon alb pe terasă”.
Casa ajunge la Vasile Isăcescu
Potrivit celor menționate de istoricul Gheorghe Median, ”în condiții care nu pot fi cunoscute, casa colonelului Nicolae Pisoschi şi terenul din jurul acesteia au intrat în posesia lui Vasile Isăcescu (1863 – 1942), mare proprietar funciar şi fruntaş al organizaţiei judeţene a Partidului Conservator”.
