Prorocul Daniel face parte dintre profeţii mari ai Vechiului Testament, el arătând precis timpul când S-a născut Mântuitorul, cu aproape 600 de ani înainte de venirea Acestuia. Era din neamul lui David şi a fost dus în robie în Babilon, împreună cu alţi tineri din neamul său, din porunca lui Nabucodonosor al 2-lea (605-562 î.Hr.). Pentru faptele lor bune, Daniel împreună cu Anania, Azaria şi Misail au fost luaţi la curtea lui Nabucodonosor şi au fost puşi în înalte dregătorii. La curtea împăratului, Prorocul Daniel şi-a dovedit înţelepciunea pe care o avea de la Domnul: a salvat de la moarte pe nevinovata Susana, care era defăimată pe nedrept de doi bătrâni desfrânaţi; a descoperit şi tălmăcit împăratului un vis cu o statuie alcătuită din mai multe părţi, care fiind lovită de o piatră mică s-a prăbuşit, arătând că piatra aceea preînchipuia pe Mesia (Daniel 2, 31-47). Sfântul Proroc Daniel a fost cinstit şi de alţi împăraţi din Babilon precum Belşaţar, Darius I şi Cirus al 2-lea cel Mare. În timpul lui Cirus a avut visul celor şapte săptămâni de ani ce despart vremea sa de vremea venirii lui Mesia (Daniel 9, 2-27). Astfel, a vestit popoarelor păgâne, cu aproape 600 de ani mai înainte, timpul Înomenirii Mântuitorului lumii. Profetul Daniel se referă la împărăţia dreptăţii şi a păcii adusă de Fiul lui Dumnezeu: „Am privit în vedenia de noapte, şi, iată, pe norii cerului venea Cineva ca Fiul Omului şi El a înaintat până la Cel vechi de zile, şi a fost dus în faţa Lui. Şi Lui I s-au dat stăpânirea, slava şi Împărăţia, şi toate popoarele, neamurile şi limbile Îi slujeau Lui. Stăpânirea Lui este veşnică, stăpânire care nu va trece, iar Împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată” (Daniel 7, 13-14).