"Scrisoarea deschisă pe care v-o trimitem are importanță în măsura în care a reușit să creeze coeziune într-o lume literară cel mai adesea dezbinată și cariată de orgolii mărunte. Faptul că 33 de scriitori români (de la poeți de 20 și ceva de ani la câțiva excepționali autori ai generației 80) au semnat această scrisoare este un semn că adeziunea la un principiu este încă posibilă. Această solidarizare ne dă încredere că nu e încă totul pierdut", se arată în apelul adresat redacţiei noastre şi semnat de poeţii Claudiu Komartin şi Radu Vancu. "Stupoarea în fața unei asemenea decizii lipsite de onestitate (în condițiile în care printre nominalizați se numărau Mircea Cărtărescu, Marta Petreu, Aurel Pantea sau Liviu Ioan Stoiciu, ca să-i numesc doar pe câțiva dintre poeții de primă mână care ar fi fost îndreptățiți să primească acest premiu) e cu atât mai mare cu cât firesc ar fi fost ca un înalt funcționar al Uniunii, mâna dreaptă a președintelui juriului, să se recuze din start, evitând o situație penibilă, imposibil de trecut cu vederea", se arată în apelul adresat redacţiei noastre.
Redăm integral apelul:
"O modestă propunere CĂTRE JURIUL PREMIULUI MIHAI EMINESCU – OPERA OMNIA
Domnilor Nicolae Manolescu, Mircea Martin, Ion Pop, Cornel Ungureanu, Al. Cistelecan, Ioan Holban, Mircea A. Diaconu
Dragi Profesori și membri ai juriului de la Botoșani,
Sunteți cei de la care am învățat, în deceniile din urmă, poezie.
Am învățat cum să o recunoaștem; și am învățat cum să vorbim despre ea.
Și, mai ales, am învățat că adevărul poeziei nu se negociază. Ați vorbit liber despre poezie în cele mai puțin libere vremuri.
Tocmai în numele acestei lecții bine predate și bine învățate, o să vă vorbim și noi liberi în rândurile de mai jos.
Prin ce s-a întâmplat la Botoșani, când un premiu de prestigiu superlativ a revenit unui poet cel mult onorabil, în dauna unor poeți într-adevăr superlativi, ați făcut un lucru grav: ați încălcat adevărul poeziei.
Credem și simțim că v-ați îndepărtat în anii din urmă de spiritul acestui premiu, care ar trebui să impună respectul contemporanilor noștri. Să nu uităm cine a fost premiat și celebrat la Botoșani din 1991 încoace: e o listă deja lungă care face onoare poeziei românești din secolul XX, de la Mihai Ursachi și Gellu Naum la Mircea Ivănescu, Emil Brumaru și Angela Marinescu.
În ciuda oricărei relativizări critice prin care am putea justifica premierea unui poet ajuns la deplina maturitate artistică în detrimentul altuia, un cititor înfocat și un bun cunoscător al literaturii române din ultimele decenii nu poate comite astfel de erori fără a fi bănuit de malversație.
Sau de dezertare de la misiunea care v-a fost încredințată.
Sau de servirea unor interese de grup care nu au legătură cu răsplătirea și celebrarea vocilor poetice care ne-au marcat epoca și răsună cu cea mai mare claritate în literatura noastră de azi.
Ceea ce s-a întâmplat în 2015, prin premierea lui Gabriel Chifu, după decizia aproape la fel de flagrantă din 2013, când laureat a fost Nicolae Prelipceanu, adică răsplătirea unor literatori și funcționari conștiincioși, și nu a unor poeți care sunt repere, stele fixe pentru cei de azi, arată că nu vă mai pasă.
Aceasta este eroarea despre care vorbeam, la un sfert de secol de la impunerea unui premiu în care ne încăpăţânăm să credem în continuare. Ea aduce atingere tuturor: și nominalizaților nedreptățiți, și reputației membrilor juriului, și prestigiului premiului în cauză. Ba chiar și premiatului, în fond.
Vă propunem ceea ce ni se pare a fi singura posibilitate de reparație morală după o asemenea eroare: demisia de onoare din juriu, în bloc.
Ați servit cu profesionalism exemplar acest premiu; dacă el înseamnă astăzi atât de mult, acest lucru vi se datorează. Lista premiaților, cel puțin până la un punct, vorbește elocvent despre aceasta. Ați reușit să instituiți drept normal superlativul într-un sistem literar al aproximativului.
Însă la fel de adevărat este că, în anii din urmă, poeții laureați n-au mai fost de același nivel. Sincopele sunt tot mai evidente de la an la an. Am sperat cu toții că sunt doar erori inerente, accidente de parcurs, după care lucrurile se vor întoarce la acea normalitate a excelenței. Am răsuflat ușurați anul trecut, când desemnarea lui Ion Mureșan a reușit aceasta.
Anul acesta, însă, ștacheta a coborât nepermis de jos. Am zice că, de fapt, s-a prăbușit. Mai jos de atât, o vom spune cu fermitate, e greu de ajuns.
Pot exista explicații pentru aceasta. Cea mai plauzibilă ar fi că e dificil pentru un critic să evalueze anvergura reală a unui poet din generații subsecvente lui. Or, prin forța naturală a lucrurilor, toți poeții laureați vor fi, în anii care urmează, optzeciști. Ba chiar nouăzeciști. Dumneavoastră îi vedeți, probabil, drept încă tineri. Noi îi vedem aproape clasicizați.
Poeți esențiali ai ultimelor trei decenii, ca Alexandru Mușina sau Traian T. Coșovei, dispăruți recent, nu vor mai putea primi acest premiu. E o inechitate pentru care nu se poate să nu simțiți o strângere de inimă. Ei ar fi fost îndreptățiți, la deplina maturitate creatoare, să fie laureați pentru întreaga lor operă la Botoșani. Ați fi luat, astfel, decizii legitime, greu de pus sub semnul îndoielii.
De aceea, credem că un nou juriu, compus din scriitori mai tineri decât cei care urmează să fie premiați, ar vedea poate relieful valoric în linii mai juste.
Vă rugăm, prin urmare, să acceptați propunerea noastră: aceea a demisiei de onoare.
E radicală, poate. Dar vine din acel radicalism al poeziei despre care ne-ați vorbit, atât de frumos, atât de convingător, în cărțile pe care le-ați scris. Cu unele dintre acestea am crescut și le păstrăm pe primul raft al criticii românești postbelice.
Cărților dumneavoastră, exemplare, li se va adăuga un gest exemplar. Care va repara nedreptatea prezentă – și le va împiedica pe cele viitoare. Veți arăta astfel că, de fapt, iubiți poezia la fel de mult ca noi – cei care, de dragul ei, riscăm să vă mâhnim și să vă pierdem, acolo unde ea există, prietenia. Pe care o prețuim așa cum se cuvine.
S-ar putea ca această scrisoare deschisă să ne despartă. Sau, dimpotrivă, s-ar putea să arate că, așa cum spuneam, și dumneavoastră, și noi iubim suficient de mult poezia pentru a face, de dragul ei, gesturi riscate: noi, acela de a primejdui o relație de firească prețuire și gratitudine; dumneavoastră, acela de a proceda la o demisie de onoare.
Dați, vă rugăm, acestei scrisori deschise șansa să arate că suntem, și noi, și dumneavoastră, membri ai acestei stranii specii a celor nebuni după poezie".
Cu speranță,
Claudiu Komartin
Radu Vancu
Rita Chirian
Octavian Soviany
Florin Iaru
Emilian Galaicu-Păun
Dumitru Crudu
Paul Cernat
Dan Coman
Marin Mălaicu-Hondrari
Svetlana Cârstean
Andrei Terian
Mihail Vakulovski
Bianca Burța-Cernat
Ștefan Manasia
Alex Goldiș
Bogdan-Alexandru Stănescu
Liviu Antonesei
Ionel Ciupureanu
Nicolae Avram
Elena Vlădăreanu
Alexandru Vakulovski
Cosmin Perța
Ion Buzera
Paul Vinicius
Anca Mizumschi
Dan Iancu
Ciprian Măceșaru
Andrei Dósa
Aleksandar Stoicovici
Sorin Despot
Radu Nițescu
Laurenţiu Ion
P.S. Cei care vor să-și exprime adeziunea la Apel o pot face trimițând un mesaj pe adresa: apel.pentru.poezie@gmail.com
UPDATE: Reactia lui Nicolae Manolescu la Scrisoarea deschisa a celor 33 de scriitori, la Radio Iasi: "Premiul a fost cel pe care îl ştie toată lumea, acordat de astfel unui poet foarte bun, cu un ultim volum apărut acum doi ani, foarte bun. Nu e nimic de comentat aici. Mă miră foarte tare această scrisoare a 30 de poeţi, nu ştiu ce treabă au ei cu premiul şi cu Gabriel Chifu. Ce pot să vă spun este că a fost acordat de un juriu conform regulamentului, fără nicio abatere de la el. Este foarte simplu, este un protest după părerea mea neavenit şi necolegial. Este prima dată când nişte poeţi se solidarizează împotriva unui confrate de al lor. Pe mine personal, un asemenea proces ma scandalizează".
