la loc de cinste. În ce constă cinstea naşului şi, mai ales, ce trebuie să facă naşul la Botez? Încercăm un răspuns teologic.
Ce trebuie să facă naşii la Botez. Ce înseamnă a fi naş La prima vedere, ţi-ar veni să zici că "naşul" este cel care plăteşte sau căruia i se plăteşte. Şi într-un caz şi în altul, naşul pare o autoritate financiară. Eronat. . .
Termenul "naş" vie din slavonă şi înseamnă "al nostru". Funcţia lui este aceea de a desemna un părinte spiritual, un garant, un martor. De aceea, naşii se numesc uneori şi martori.
Năşia apare în cultul creştin în jurul anului 235, în lucrarea "Tradiţia Apostolică". Iniţial, creştinul se boteza fără a avea nevoie de un martor, doar pe baza mărturiei proprii. Extinzându-se creştinismul, cei botezaţi treceau printr-o etapă de pregătire, în care erau iniţiaţi în învăţăturile creştine. Această educaţie se făcea sub autoritatea spirituală a unui garant, care, la momentul botezului, dădea mărturie.
În acest fel, în Biserică, apare o relaţie deosebită de rudenie spirituală, între naş şi fin, relaţie care este socotită ca fiind de importanţă mult mai mare decât relaţia trupească dintre părinte şi copil. Astfel, naşii sunt "părinţi spirituali" ai finilor, o autoritate spirituală în domeniul creştinismului pentru fin, nicidecum simpli sponsori ai unor evenimente.
Autoritatea naşului se regăseşte şi în cadrul unor proverbe populare: "ţi-ai găsit naşul", "orice naş îşi are naşul" etc.
Această legătură spirituală însă tinde astăzi să se deformeze, sub influenţa secularizării, în două mari direcţii: finanţele şi cumetriile. Înlăturarea spiritualului din relaţia naş-fin lasă lor unor deviaţii de tip materialist. Astfel, se crede că naşul este dator să aibă grijă de fin doar pe linia vieţii lumeşti, sponsorizându-l sau ajutându-l sub diverse forme ale nepotismului.
Cine poate fi naş
Evident, nu oricine poate fi naş. Singurul criteriu valabil la alegerea unui naş este competenţa sa spirituală. Nu portofelul sau puterea de influenţă în societate. De ce? Pentru că, devenind părinte spiritual, naşul îşi asumă o responsabilitate la fel de mare ca şi aceea faţă de copii săi trupeşti. El este călăuza spirituală a micului creştin, pe drumul întortocheat şi plin de ispite al vieţii. Dacă însă naşul nu este pregătit suficient, atunci ajungem la constatarea tragică "orb pe orb călăuzind, amândoi vor cădea în groapă".
Aşadar, nu alergaţi după naşi cu portofele grase sau cu puteri de decizie, ci după naşi cu inimă mare şi minte înţeleaptă. În fond naşul parafrazează imaginea sfinţeniei. Orice naş ar trebui să fie sfânt pentru finul său, cum orice fin ar trebui să fie lipit de inima naşului său.
Ce trebuie să facă naşii la Botez
1. Să-şi cunoască bine credinţa. Altfel se poate face de râs. E ca şi cum, la şcoală, un profesor ar veni în faţa elevilor fără a-şi cunoaşte lecţia. Este penibil atunci când, vrând să călăuzească un suflet crud pe calea desăvârşirii creştine, naşul nu ştie nici măcar "Tatăl nostru" sau "Crezul". Situaţia este perfect similară cu oficialii care, folosindu-se de autoritatea lor lumească, habar n-au ce să facă în posturile în care sunt puşi.
2. Să-şi iubească sincer şi dezinteresat finul. Să nu accepte a fi naş doar din formalism sau din oarecare interese lumeşti al adresa finului sau a rudelor acestuia. Viitorul creştin nu trebuie să fie doar o trambulină pentru construirea unor relaţii de cumetrie în interes lumesc. Naşul are rostul de a-şi învăţa finul la practicarea virtuţilor creştine, nu la săvârşirea faptelor rele. Creştinismul trebuie să desăvârşească lumea, nu să gireze clanurile lumeşti.
3. Să se preocupe constant de finul său. Nu e suficient să botezi şi gata. Botezul, ca "naştere de Sus", este doar începerea unei relaţii educaţionale intre naş şi fin, cum tot aşa naşterea trupească este începutul vieţii. Abandonarea finului, dezinteresul faţă de el este un avort spiritual.
4. Preocuparea să fie mai mult spirituală decât materială. Este drept că preocuparea faţă de cineva drag include şi o latură materială, câtă vreme noi suntem suflet şi trup. Dar nu trebuie exagerat. Sf. Pavel învaţă că "nu copiii sunt datori să agonisească pentru părinţi, ci părinţii pentru copii". Dar fiecare pe linia sa specifică.
De aceea, este o tradiţie ca naşii să procure cele necesare copilului pentru botez (lumânare, hăinuţe etc) dar acestea sunt doar transpunerea materială a pregătirii spirituale a finului. În cazul botezului pruncilor, rolul de martor şi garant este mai accentuat Creştinul matur, ştiind că Hristos este Calea, Adevărul şi Viaţa, îşi asumă intrarea în creştinism a fragedului prunc, tocmai pentru a-l face părtaş comunităţii de creştini şi comuniunii cu Dumnezeu.
5. Să fie pregătit el însuşi pentru momentul botezului. Preocuparea pentru botez tinde, în materialismul postmodern de astăzi, să semen mai mult cu o alergătură după te miri ce, plus unele tradiţii nu-ştiu-de-unde venite. De aceea, în calitate de autoritate spirituală a familiei, naşul trebuie să ştie bine ce presupune un botez. Altfel, părerile venite din jur se vor amesteca cu ignoranţa proprie şi vor crea un eveniment haotic, în care fiecare face ceva, dar mai nimeni nu ştie de ce şi pentru ce. Din păcate aceste chestiuni nu se rezolvă de pe o zi pe alta, ele fiind efectul preocupării sau lipsei de preocupare pentru cele spirituale. Pentru o rezolvare cât de cât eficientă, este bine ca familia să se sfătuiască cu preotul înainte de botez.
6. Să nu fie de acord cu eventualele tradiţii necreştine solicitate de cei din jur. Formalismul duhovnicesc generează multe răspunsuri aberante la unele întrebări asupra unor obiceiuri. "Aşa se face", "aşa e bine", "aşa zice nu ştiu cine" sunt doar câteva răspunsuri care trădează multă ignoranţă duhovnicească. Din păcate, sunt şi obiceiuri care, în loc să sporească sufleteşte, mai mult păgubesc, cultivând superstiţii şi practici nesănătoase. De aceea, trebuie ca naşul să cunoască ce se face şi ce nu se face la un botez, funcţie de specificul zonei în care locuieşte sau botează.
Care este rânduiala botezului creştin
Viitorul creştin (matur sau copil), însoţit de părinţii trupeşti, de naş, rude, cunoscuţi şi fraţi creştini, cu toţii vin la sfântul locaş îmbrăcaţi frumos şi decent. Atenţie. Botezul nu este o expoziţie de papagali în toatele multicolore. Mai de folos este să ne îmbrăcăm în rugăciune, înţelepciune şi fapte bune. Nu putem suplini aceasta cu toalete care să ne determine la ifose, mofturi, slavă deşartă şi alte prăpăstii duhovniceşti.
Slujba Botezului (în rit ortodox) are două mari părţi: Exorcismul (numit şi lepădare) şi Botezul propriu-zis.
Exorcismul este acea parte a slujbei în care preotul invocă puterea lui Dumnezeu, pentru a ocroti şi a scoate sufletul viitorului creştin de influenţa duhurilor rele (numite diavoleşti, căci "diavol" în greacă înseamnă "separare în două prin aruncare", desemnând duhul rău care atacă pe om, vrând să-l separe pe om de Binele divin). În acest context, preotul întreabă pe cel ce vine la botez dacă se leapădă de Satan (împotrivitorul) şi se uneşte cu Hristos. Tot acum, cel ce se va boteza îşi mărturiseşte credinţa creştină, rostind "Crezul", pentru a se sublinia că Botezul se asumă de bunăvoie. În cazul pruncilor, răspunsurile sunt oferite de către naş, cu pruncul în braţe, tocmai în virtutea autorităţii spirituale pe care o are.
După Exorcism, are loc Botezul propriu zis, în care naşul (naşa) are de făcut câteva gesturi liturgice semnificative. Mai întâi, dezbracă pruncul (sau ajută pe cel matur) de scutecele (hainele obişnuite), ceea ce semnifică dezbrăcarea creştinului de omul cel vechi. "Să vă dezbrăcaţi de vieţuirea voastră de mai înainte, de omul cel vechi, care se strică prin poftele amăgitoare, Şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre, Şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, cel după Dumnezeu, zidit întru dreptate şi în sfinţenia adevărului". Aşa se explică şi procurarea unor hăinuţe noi de către naş.
În momentul Botezului, naşul îmbracă pe fin într-un scutec alb, numit popular "crâşnă", (nu "crâşmă" cum greşit spun unii), cuvânt ce provine din slavonescul "crasnă" care înseamnă frumuseţe). Acesta simbolizează Învierea, haina lui Hristos, cu care ne îmbrăcăm, de aceea se şi cântă un verset biblic "câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat".
Urmează apoi un moment în care naşul va fi martor al pecetluirii celui botezat cu pecetea Sfântului Duh, prin mirungerea cu Sfântul şi Marele Mir, o substanţă aromată ce simbolizează mulţimea virtuţilor Duhului Sfânt. Această pecetluire se face de către preot, naşul răspunzând "Amin" (în ebraică înseamnă "aşa să fie", "adevărat").
Apoi naşul va îmbrăca pe creştin în noile hăinuţe, simbol al îmbrăcării cu omul cel nou, cum am spus mai sus. Urmează apoi înconjurarea de trei ori a Sfintei Evanghelii de către fin şi naş, simbol al faptului că un creştin gravitează în jurul Cuvântului lui Dumnezeu, care-i susţine viaţa spirituală, precum Pământul în jurul Soarelui, care îi menţine viaţa biologică.
Un alt gest important făcut de naş este primirea pruncului nou botezat. Preotul aşează pruncul în faţa Uşilor Împărăteşti, care simbolizează Uşile Raiului, iar naşul se închină de trei ori, în numele Sf. Treimi şi ridică pe prunc, simbolizare a faptului că naşul va creşte pe fin pe calea vieţii celei bune, care duce către Rai. În cazul unui adult nou botezat, naşul doar însoţeşte pe fin în faţa Catapetesmei, atunci când se închină, ţinându-l de mână, simbol al ocrotirii părinteşti în noua viaţă creştină.
La sfârşitul slujbei există obiceiul ca naşul să facă o donaţie Bisericii, ca simbol al recunoştinţei spirituale şi materiale. Din nefericire, acest subiect este insuficient înţeles de către unii sau practicat în mod necuviincios de către anumiţi clerici, ceea ce generează critici uneori justificate, alteori nu. Recunoştinţa n-ar trebui să ajungă motiv de bătaie de joc, privind atât dintr-o parte cât şi din cealaltă.
Se obişnuieşte ca, după Botez, toată lumea să participe la o agapă, o masă a bucuriei şi comuniunii. Mulţi cred că acest moment este cel mai important din tot evenimentul, ceea ce este eronat. Nu trebuie să idolatrizăm pântecele, mâncarea sau băutura.
De aceea, Botezul se poate săvârşi oricând în cursul anului, dar în perioade de post această agapă trebuie să fie organizată în sensul postirii.
Solemnitatea momentului ar trebui bine însuşită de către participanţi, căci este vorba de chestiuni definitorii în vioaţă, până la urmă. Din păcate, formalismul şi ignoranţa unora.
Parintele Eugen Tanasescu