Pianistul
În urmă cu 100 de ani, pe 14 septembrie 1924, se năștea la Botoșani marele pianist Corneliu Gheorghiu, plecat la cele veșnice în locuința sa din Bruxelles, pe 8 octombrie 2019.
Pianistul care avea să străbată veacul cu muzica sa și-a făurit o carieră internațională pornind chiar de pe scena de la Botoșani. Avea doar 6 ani când acest "copil-minune" susținea primul concert pe scena Teatrului "Mihai Eminescu" din Botoșani. Un an mai târziu îi cânta lui Enescu. La 9 ani este admis la Conservatorul bucureștean, ca elev al Floricăi Musicescu. Prieten cu Dinu Lipatti, artist al clapelor și magician al portativului, marele pianist a dus mereu dorul Botoșanilor natali: "Apusurile de soare din grădina copilăriei mele nu le-am regăsit nicăieri pe lume!", ne mărturisea artistul într-un interviu realizat cu puțină vreme înainte de a se stinge.
”...Se cântă din ce în ce mai repede. Nu mai e loc pentru MUZICĂ! Cum să avem timp pentru a o gusta? A beneficia de farmecul, de vraja ei?”, se întreba și ne întreba Corneliu Gheorghiu.
Pictorul
Tot într-o zi de 14 septembrie se năștea la Cracalia, ca fiu al lui Costache Enescu și frate al lui George Enescu, cel care avea să scrie istorie în arta românească: Dumitru Bâșcu. Un artist de excepție, care și-a făurit o existență aproape clandestină, într-o discreție aproape ermetică. Fără să se folosească vreodată de numele tatălui său, nici de renumele fratelui genial, Dumitru Bâșcu a pictat, a slujit arta până la sfârșitul vieții pământești. A creat ca un vulcan, a suferit ca un arhanghel, de la sacrificiul supraviețuirii prin culoare, până la zidurile pușcăriilor comuniste.
Și asta întrucât, deși frate de tată cu George Enescu, Dumitru a refuzat întotdeauna să își construiască o carieră în umbra marelui nume, chiar dacă i-a păstrat Maestrului o reală recunoștință și o sinceră admirație.
Botoșanii îi sunt datori lui Dumitru Bâșcu nu doar pentru uriașa artă pe care a lăsat-o moștenire, cât mai ales pentru felul în care artistul s-a raportat întotdeauna la personalitatea și opera marelui George Enescu, antologic fiind – în acest sens – episodul de la Paris, când Maestrul a fost la un pas de a distruge geniala operă Oedip.
Un spirit liber, nu departe de ceea ce fusese George Enescu în muzică. Un om al culorii, dar de inspirație sănătoasă, chiar dacă se situa într-o anume naivitate, ”în raport cu conștiința amară de astăzi”.
A venit pe lume la Cracalia, în zi sfântă pentru creștinătate, de ziua Crucii, pe 14 septembrie 1902, din relația lui Costache Enescu (54 de ani la acea vreme) cu poloneza Maria Ferdinand Suschi (18 ani). La 41 de ani, Dumitru Bâșcu s-a căsătorit cu Margareta Arvay (Kutis). Împreună au avut o fiică, Ana-Maria Sandi, născută în 1945. La rândul său, nepoata lui George Enescu – Ana Maria Sandi – are o fiică, Ioana Bendixson.
Chiar dacă între cei doi frați a existat o mare diferență de vârstă (21 de ani), legătură dintre ei a fost strânsă și presărată cu momente emoționante.
Pictorul Dumitru Bâșcu a murit la București pe data de 18 noiembrie 1983, fiind înmormântat în București, la Cimitirul Andronache.
Actorul
Pe 14 septembrie 2020 pleca la cele veșnice Alexandru Brumă. Născut în ziua Schimbării la Față a Domnului (6 august 1937), se stingea tot într-o zi cu mare semnificație creștină: Ziua Crucii.
A fost creștinat în capela familiei Callimachi, fiind botezat de prințul Callimachi. Miluță Dumitriu, directorul școlii din Stâncești (ctitorită de Callimachi) și soția lui, Sofia Dumitriu, l-au ținut în brațe la Sfântul Botez, pe ”cheltuiala” prințului. A trăit războiul, a cuoscut tranșeele, și-a pierdut ambii părinți într-o singură săptămână. Educat la regiment, viață la preventoriu. Cu toate acestea, Nenea Bică a trăit fără patimă, fără ură, chiar fără urme de durere.
A fost ”copilul de la palat”, o perioadă de care și-a amintit mereu cu o bucurie nedisimulată. ”Mama mă purta cu cizme roșii. Dar eu vedeam copiii, care se dădeau pe gheață, că aveau opinci. Și am venit la tata și am spus, dacă nu îmi faci opincuțe… Și am plâns… A stat tata o noapte și mi-a făcut opincuțe din piele de porc. Vai, ce bucuros eram! Cine mai era ca mine?”.
A interpretat zeci de roluri pe scena Teatrului de Păpuși ”Vasilache” din Botoșani. A strâns ropote de aplauze, a făcut turnee în țară și în străinătate, iar criticii i-au remarcat nu doar munca, ci și harul și zâmbetul cald, sincer. A iubit copiii, a iubit scena mai presus de toate. A fost membru UNITER și Societar de Onoare al Teatrului pentru Copii și Tineret ”Vasilache” Botoșani.