Înălţarea Sfintei Cruci, adevărat izvor de putere spirituală în evlavia creştinilor ortodocşi, se serbează cu post pentru că ne aduce aminte de Pătimirile şi Moartea Mântuitorului Iisus Hristos. În această zi sărbătorim amintirea a două evenimente deosebite din istoria lemnului Sfintei Cruci.

Primul este descoperirea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul Hristos şi înălţarea ei solemnă în văzul poporului de către Episcopul Macarie al Ierusalimului, în ziua de 14 septembrie. Acest fapt minunat se datorează Sfintei Împărătese Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare. Trebuie să amintim că înainte de a descoperi Împărăteasa Elena lemnul Sfintei Cruci la Ierusalim, fiul ei, Împăratul Constantin cel Mare, (306-337) a văzut pe cer în chip minunat semnul Sfintei Cruci, alcătuit din stele şi cu îndemnul: „In hoc signo vinces” - „În acest semn vei învinge”. Văzând în aceasta un semn dumnezeiesc, împăratul a poruncit meşterilor să facă o cruce mare din aur şi din pietre scumpe care să fie purtată înaintea oştirilor sale. Deci, lovindu-se de oastea lui Maxenţiu, marele Constantin l-a biruit pe acela la Pons Milvius (Podul Vulturului) şi a intrat biruitor în Roma, în anul 312. Un an mai târziu, Constantin cel Mare a emis celebrul Edict de la Mediolanum, prin care le era acordată creştinilor libertatea deplină.

Cel de-al doilea eveniment din istoria Sfintei Cruci sărbătorit astăzi este aducerea sau întoarcerea Crucii de la perşii păgâni, în anul 629, pe timpul împăratului bizantin Heraclius (610-641), care a depus-o cu mare cinste în Biserica Sfântului Mormânt (a Sfintei Cruci) din Ierusalim, după ce Patriarhul Zaharia a înălţat-o în văzul credincioşilor, tot într-o zi de 14 septembrie.