I se spune decanul de vârstă al jurnalismului românesc de calitate. Mircea Carp, care pe 28 ianuarie a împlinit 101 ani, a făcut istorie nu doar în România, ci și în America și Germania. Este omul care a lansat în eter celebra zicere ”Aici Mircea Carp, să auzim numai de bine!”. Cuvinte care îți dau fiorul unei libertăți pe care prea deseori o uităm.
Un om cu o istorie de un secol. O viață care a depășit granițele, care a dărâmat ziduri, a reclădit destine. Un om hâtru, un boier al minții, o energie pe care o transformă în cuvinte, dar într-un fel care farmecă și liniștește.
Prins între granițele unor țări încă amenințate de război și de ocupația sovietică, și când pericolul de a fi aruncat din nou în închisorile comuniste pândea la orice pas (avea abia 25 de ani și trecuse deja prin beciurile Securității), Mircea Carp s-a așezat în rugăciune: ”Singurul lucru pe care-l cer, Doamne, este să-mi dai liniște. Să pot gândi în liniște. Numai așa pot găsi o soluție ca să ies din această situație imposibilă”.
Copilărie în Botoșani!
Mircea Carp a fost și rămâne un om generos sufletește, dar mai ales un prieten al Botoșanilor.
Fiul ofițerului de cavalerie Constantin Carp și al Ecaterinei - descendentă din familia lui Lascăr Catargi (prim-ministru al României în patru rânduri), nepot al lui Garabet Ibrăileanu, a cărui bibliotecă a epuizat-o în vremea liceului -, Mircea Carp s-a născut la Gherla și a copilărit la Botoșani, unde a urmat și primele clase.
După Botoșani a plecat la Iași, la Liceul Militar, apoi la Mănăstirea Dealu din Târgoviște, mai târziu devenind ofițer.
A luptat în Al Doilea Război Mondial, însă în 1946, din motive politice, este exclus din Armata Română, iar în 1947 ajunge în închisoare. În ianuarie 1948, deși în domiciliu forțat, reușește să fugă din țară. Ajunge în Austria, apoi, în 1951, în Statele Unite ale Americii. Aici va activa la postul de radio Vocea Americii. Este mai întâi crainic, apoi redactor și șef al secției române. Revine în Europa 22 de ani mai târziu, iar până în anul 1995 activează la Europa Liberă, ca director-asistent. În prezent locuiește în München, Germania.
”Fotografia unică de la Botoșani”
Când a împlinit 101 ani, Mircea Carp a avut parte de o surpriză emoționantă: de la Botoșani a primit copia unei fotografii care îl reprezintă, ca elev în clasa I al Școlii nr. 4, când obținea onorantul Premiu I. Fotografia venea de la Alexandru Hriscu, cel care ne-a obișnuit, de mulți ani, cu interesantele evocări ale Botoșaniului de altădată.
Într-un mesaj de mulțumire, Mircea Carp vorbește despre orașul în care a copilărie, pe care îl numește ”Medelenii copilăriei mele, oraș ce rămâne adânc și de neînlocuit în inima mea bucurându-mă nespus atunci când cineva rostește sau scrie despre Botoșaniul nostru”.
”Îmi pare rău însă că, după război, am văzut orașul doar scurt, însă mă duc cu gândul adesea la Botoșaniul de altădată”, mărturisește astăzi jurnalistul Mircea Carp.
”Vă mulțumesc de asemenea foarte mult pentru fotografia unică, cu mine premiant în clasa a I la Școala nr. 4 din Botoșani, de care sunt legat nu numai prin locuri, dar și prin oamenii despre care am scris cu altă ocazie. De asemenea, mulțumesc și domnului Alexandru Hriscu, de la care provine fotografia, un tânăr inimos despre care am citit lucruri interesante legate de proiectul său, Botoșaniul de altădată”.
Generos și păstrând în inimă ”dulceața” târgului în care a copilărit, Mircea Carp ne trimite din München gânduri emoționante despre Botoșani:
”Îîmi vine în minte o amintire emoționantă când demult, acum foarte mulți ani, când eram mic, tatăl meu, colonelul Constantin Carp, m-a urcat prima oară pe un cal și astfel călăria avea să devină pe vremea cât am stat acolo cu părinții o pasiune importantă pentru mine în orașul în care a fost faimosul regiment 8 Roșiori, și nu în ultimul rând mândrii săi călăreți. Renumiții călăreți au participat la multe concursuri hipice și au câștigat cele mai importante medalii atât în România, cât și în Europa, sporind faima echitației românești nu numai în Botoșani -unde era la mare modă - dar și în lume”.
”Sunt atât de recunoscător ”școalei” din Botoșani!”
Mircea Carp vorbește, în cuvinte răscolitoare, și despre școala de la Botoșani, cea căreia îi este recunoscător și astăzi, dar și despre locuri care i-au rămas definitiv lipite de inimă, prrecum Biserica Uspenia din municipiul Botoșani sau Mănăstirea Agafton.
”Sunt atât de recunoscător ”școalei” din Botoșani, în care am început să învăț, și locurilor acelea pentru educația, cultura de care m-am bucurat eu și multe alte generații ale ,,leagănului de genii”, sunt bucuros de toate numele ilustre date de Botoșani țării și lumii. Sunt recunoscător pentru parcurile și grădinile frumoase cu flori îmbietoare, de străzile principale ca și de cele mărginașe care au existat acolo și noi, copiii, ne jucam umplându-le cu veselia și copilăria noastră curată. Sunt recunoscător pentru că am văzut cu ochii mei clădiri, conace, vile, adevărate bijuterii arhitectonice, din târgul acesta moldovenesc, și mă gândesc la oamenii și poveștile pe care le-am auzit acolo, la teatrul atât de iubit de locuitori, Biserica Uspenia, cât și Mănăstirea Agafton, unde mergeam adesea cu mama. Îmi amintesc cu nostalgie de serbările de Crăciun împreună cu tata, în mijlocul ostașilor. Mă gândesc că aș putea să mai adaug multe lucruri despre Botoșaniul nostru istoric, boieresc, cosmopolit, cultural, romantic, nostalgic de moldovenesc, prin prisma celor 101 ani ai mei! Acum însă, să auzim numai de bine!”, ne-a transmis, din München, Mircea Carp.
