Sfânta Hristina a trăit în cetatea Tir, în timpul împăratului Septimiu Sever (193-211).

A fost fiica unui mare demnitar, Urban, care a crescut-o înconjurată de slujitori bine aleşi, într-un palat cu ziduri înalte, unde i-a dus zeii săi cei de aur şi de argint. Hristina primise de la tatăl său hotărârea să se închine acestora şi în toate zilele să le aducă jertfe.

Celor care au cerut-o în căsătorie, Urban le răspundea: "Nu o voi da nimănui pe fiica mea, ci o voi dărui zeilor mei, pentru că mult au iubit-o milostivii; deci, fecioara va petrece pentru dânşii, slujindu-le totdeauna".

Crescând cu vârsta şi înţelegerea, Hristina a început să vină la cunoştinţa adevărului. Privind pe fereastră la cer, ziua şi noaptea, l-a cunoscut pe Ziditorul său şi, nesocotind statuile zeilor aduse de tatăl său pentru a fi cinstite, nu putea să li se închine.

Astfel gândind, a început a se închina adevăratului Dumnezeu, a sfărâmat idolii din aur şi argint puşi în număr mare în jurul său şi i-a împărţit săracilor. Pedeapsa pentru o astfel de faptă a fost cumplită.

După mărturisirea credinţei în Hristos a suferit multe chinuri, chiar dincolo de puterea firii omeneşti, şi de fiecare dată după torturile care îi erau aplicate public, îngerul Domnului îi vindeca trupul său ars sau sfâşiat în bucăţi.

Pătimirile tinerei Hristina nu erau însă fără de roade, căci oamenii, văzând nişte minuni atât de mari, încât cei întunecaţi cu totul cu mintea credeau că erau vrăji, slăveau pe Unul Dumnezeu, Iisus Hristos. Au crezut atunci în El ca la trei mii de suflete.

Sfânta Mare Mucenică Hristina a fost în cele din urmă condamnată la moarte, fiind ucisă cu suliţe de către soldaţi.