Teatrul "Mihai Eminescu" din Botoșani și-a adăugat în repertoriu încă un spectacol prin care își asigură succesul la public și, probabil, un parcurs festivalier în viitoarele stagiuni. "Îmbătați de dragoste" este o adaptare după "Jocul dragostei şi al întâmplării", de Pierre de Marivaux, considerată a fi cea mai bună comedie a celebrului dramaturg, jucată în premieră la începutul anului 1730, în Italia. Teatrul botoșănean reușește să aducă în fața publicului un spectacol antrenant, cu un limbaj adaptat și actual, fără a se extrage, însă, din atmosfera marivauxiană atât de specifică secolului al XVIII-lea.
Jocul pornește din temeri. Temerea că cel ales nu este persoana hărăzită. Temerea că iubirea nu va fi împărtășită sau că, primită cu atâta ușurință, o căsătorie nu poate avea și sorți de izbândă. Temerea face jocul până aproape de final, dar pare să fie, până la urmă, și liantul care echilibrează spectacolul. Totul se petrece sub semnul dragostei și al întâmplării, dar sub o mască dincolo de care fiecare gest, fiecare cuvânt capătă alt înțeles. Nimeni nu vrea să renunțe la văl, la mască, la… cel ce nu este. Și totuși, vălul se ridică. Surpriză! Pentru că, precum spune regizorul Philippe Faure, “vălul ar trebui ridicat pentru a vedea fața celuilalt. Atunci? Acesta este momentul în care începe teatrul”.
Spectacolul regizat de Alexandru Vasilache este, în fapt, un dublu joc: unul teatral, actoricesc, și altul al cuvintelor. Jocul actorilor a îmbrăcat atât de bine textul încât nu știi cine pe cine a servit mai bine actului artistic. Dar rezultatul s-a dovedit a fi unul pe măsură: o comedie care s-a bucurat de aplauzele publicului.
Scenografia este semnată de Mihai Pastramagiu, coregrafia de Victoria Bucun, având drept asistent de regie pe Sorin Ciofu. În distribuție îi regăsim pe Cezar Amitroaei, Petruţ Butuman, Silvia Răileanu, Sorin Ciofu, Lidia Uja şi Răzvan Amitroaei.
Nimeni până la Marivaux nu mai dăduse atâta importanță, în teatru, iubirii, scrie Pușa Roth. Fără a fi un autor facil, un bufon al moravurilor, fără a duce în derizoriu jocul de situații, Marivaux știe să rafineze comedia și să echilibreze sarcasmul atât cât să transmit publicului mesajul potrivit.
În producția botoșăneană publicul remarcă, însă, o contribuție fericită pe care regizorul Alexandru Vasilache o adaugă textului, conturând astfel un spectacol actual, în care publicul regăsește comportamente, gesturi, expresii, aluzii care îi sunt familiare. Iar interpretarea actoricească vine cu o remarcabilă contribuție în reușita spectacolului, regizorul așezând personajele în confruntare directă, în raporturi de forțe egale, atât cât să avantajeze și să pună în valoare actorul.
Alexandru Vasilache acționează minuțios, construiește fiecare scenă cu o mână precisă, adăugând acolo unde este cazul un plus de forță sau, dimpotrivă, momente sensibile care echilibrează și cumințesc povestea. Un spectacol antrenant, în care nu abundă momentele coregrafice, Victoria Bucun punctând mai degrabă scene care în economia spectacolului devin de referință. Într-o scenografie elegantă, ingenioasă (marca Mihai Pastramagiu), mișcarea scenică se integrează unui spațiu în care povestea capătă credibilitate.
Distribuția la care a apelat Alexandru Vasilache se dovedește a fi cea mai potrivită, regizorul mizând pe calități artistice pe care alți regizori nu le-au exploatat. Astfel avem de a face cu o dezlănțuire scenică a Lidiei Uja, actrița reușind un personaj complex, cu un joc de situații și cu un apetit ludic ieșit din comun. Alături de Răzvan Amitroaei, Lidia Uja jonglează pur și simplu într-un joc interpretativ care stăpânește linia dintre comedie și o cvasicoregrafie menintă să îi pună în valoare personajul.
Răzvan Amitroaei înscrie în repertoriul personal încă un regal artistic. Un actor care, în ciuda tinereții, dovedește o experiență interpretativă uimitoare. Surprinzător, energic fără să piardă esența, comic fără să dăuneze limbajului, expresiv cât să umple de înțeles fiecare replică. Îndrăzneț, talentat, fără vulnerabilități interpretative care să lase loc îndoielii, Răzvan își construiește cu acribie personajul. Se simte în fiecare gest studiul și siguranța cu care actorul se manifestă în fața publicului. Un adevărat creator în arta spectacolului.
Un alt actor pe care Alexandru Vasilache a știut să îl dezvăluie este Petruț Butuman, într-un rol menit parcă să provoace și să dezvolte povestea, dar nu spre a o face mai facilă, ci spre a argumenta artistic jocul celorlalte personaje. Petruț Butuman este un scotocitor în ceilalți, este actorul-liant dincolo de care întâmplările iau întorsături neașteptate.
De remarcat maturitatea interpretativă spre care merge de la un spectacol la altul Sorin Ciofu, actorul care a trecut de la manierismul prețios la jocul rafinat, conectat afectiv și bine dozat scenic. Sorin Ciofu nu folosește teatralizarea de dragul teatralizării, ci își transpune în limbaj firesc povestea. Alături de Silvia Răileanu, Sorin Ciofu formează un cuplu pe marginea căruia se construiește intriga, publicul asistând la un joc al iubirii clasice. Forțând situațiile, cu răsturnări spectaculoase și un dramatism ludic specific poveștilor de dragoste de secol XVIII, cuplul Sorin Ciofu - Silvia Răileanu rotește întâmplări pline de haz, cu soluții regizoriale care fac deliciul spectatorilor.
Nu putem trece peste evoluția lui Cezar Amitroaei, cel care adaugă rolului și îndelungata experiență scenică probată în teatrul botoșănean. Cu un umor reținut, Cezar Amitroaei gestionează situațiile cu aerul unui maestru de ceremonii, pentru ca la final tot el să fie cel care scoate la iveală jocurile de culise ce au să ducă spre un final fericit.