Nu de mult, sub semnătura profesorului Dumitru Ivan, a apărut o nouă carte, cu titlul "Sub aura legendei: Țara Zimbrului". Spun dintru început, interesantă, evidențiind maturitatea valorică a talentului de scriitor, deplin format și afirmat, fapt demonstrat de mulțimea cititorilor lui fideli, de cele 10 cărți publicate, precum și de analizele și aprecierile critice făcute de domnia-sa unui număr mare de scrieri, publicate în Editura pe care o conduce, Quadrat.
Multe dintre aceste analize și aprecieri sunt apărute și în diferite reviste de profil, altele se găsesc în prefețele, sau cuvâtul-introductiv, făcut unor cărți, conținutul acestora având un evantai bogat de teme abordate: de la monografii, romane, istorie, volume de poezii, critică și istorie literară, jurnale de călătorie, ajungând la lucrări tehnice și didactice.
Luna octombrie a anului 2016 a avut, pentru profesorul Dumitru Ivan, ca și pentru noi toți, colegi și prieteni, o valoare deosebită, pentru faptul că domnia-sa a împlinit frumoasa vârstă de 80 de ani, ani de importante realizări și împliniri, de satisfacții totodată, suportând, în continuare, cu stoicism, o dramă greu de înțeles, aceea a pierderii singurului vlăstar, moștenitor pe care Dumnezeu i l-a dăruit.
Profesorul Dumitru Ivan s-a născut în satul cu supranumele, statuat de-acum, "Constelația Tomești", comuna Gorbănești, la data de 24 octombrie 1936, îmbogățind și punând la maturitate, în valoare prin scris, cu determinare documentată, geografia și istoria satului său, înregistrat în Dicționarul Statistic al României (Recensămâtul populației din 1912) și în Marele Dicționar Geografic, vol. II, 1900.
În mai multe cărți publicate până acum, a fost relevată istoria legendară și viața perenă, fabuloasă a acestor locuri moldave. Personal am văzut aceste locuri, prin anii 1960, când, inspector școlar fiind, am inspectat Școala primară din Tomești și pe învățătorul ei, Gheorghe Bercea, acesta, în spirit haretian, pe lângă alte lucruri, mai ales culturale, făcute cu elevii, dar și cu părinții acestora, scria mereu articole la ziarul „Clopotul” despre activitatea școlară, dar pezentând și fapte ale oamenilor gospodari ai acestor locuri, el fiind corespondent voluntar.
Nu știam atunci pe ce istorie și mari tradiții mă aflam, dar aveam să le cunosc, mai apoi citind cărțile profesorului Dumitru Ivan. Am cunoscut parțial acest sat, prin luna ianuarie a anului 1963, când m-am deplasat aici, fiind o lună cu o iarnă geroasă, grea, cum erau mai toate pe atunci și, datorită ninsorii abundente, ce a durat mai multe zile, am fost izolat, practic înzăpezit o săptămână, nemaiputând circula nici o cursă de călători. A fost o ocazie favorabilă să pot cunoaște și mai bine oamenii tuturor școlilor de pe raza localității Socrujeni. Aprecierile inspectorului de atunci se găsesc în procesele verbale din condicile unităților respective.
Dumitru Ivan a făcut școala primară în satul natal Tomești (azi George Coşbuc), apoi gimnaziul în orașul Botoșani. A dat admiterea la Liceul "A.T.Laurian", dar și la Liceul Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza”, din Galați, pe care l-a absolvit în anul 1954. Urmează Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, din Constanța, între anii 1954-1957 (fiind atras, poate și de Zeul Neptun!). A urmat, apoi, Facultatea de Limbă și Literatură Română, a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, pe care o absolvă în anul 1970, având ca temă, la lucrarea de diplomă, „Toponimia pe teritoriul comunelor Flămânzi și Nicolae Bălcescu” din județul Botoșani. A mai urmat și un curs postuniversitar de ziaristică, la București. Așa s-a format deplin, cu studii temeinice, viitorul profesor, ziarist, omul de cultură, apoi prozatorul și, în fine, editorul Dumitru Ivan, cel căruia îi urăm, acum, ani mulți, sănătate și noi cărți, scrise ca și cele de până acum, cu deosebit talent, cum este și cartea amintită, întitulată, minunat, „Sub aura legendei: Țara Zimbrului”.
A muncit, în timp, ca redactor, apoi secretar de redacție la ziarul județean „Clopotul”, între anii 1968-1988, fiind mult apreciat de colegii ziariști, apoi a fost redactor șef adjunct şi redactor şef la „Gazeta de Botoșani”, între anii 1990-1996. A devenit Director al Editurii Quadrat, pe care o înființează în anul 1994 (împreună cu poetul Dumitru Ignat) și o conduce, cu rezultate și acum (În 2015, a fost evocată, la Casa Armatei din Botoșani, împlinirea a 20 de ani de existență, a Editurii Quadrat, la adunarea festivă participînd un numeros și avizat public).
Este membru activ al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. A devenit, prin fapte de cultură unanim cunoscute, o personalitate de seamă a orașului și județului Botoșani, fiind înnobilat, pe merit, cu distincții, diplome și decorații, locale și naționale. Este prezentat cu detalii în Dicționarul bibliografic al autoarei Silvia Lazarovici, „Scriitori și publiciști botoșăneni”, apărut în anul 2013, publicat de Editura Agata.
Toate aceste aprecieri nu l-au făcut să fie arogant, infatuat, prea mândru de sine, cum adeseori întâlnim printre confrați.
Am citit cu plăcere și curiozitatea omului, devenit profesor de istorie, și el născut la țară, în fabuloasa lume ce dă sănătate mintală și fizică, unde se învață și se deprinde morala sănătoasă, a relațiilor dintre oameni, unde de mic dorești să intri și tu în așa-numitele constelații, prin muncă, studiu, tenacitate și ambiția de a depăși condiția socială moștenită.
Am citit aproape toate cărțile profesorului Dumitru Ivan. Înainte de a spune câte ceva despre ultima sa carte, voi mai face câteva aserțiuni personale despe calitățile sale de prozator, ziarist, profesor și editor, fără pretenția de a fi cunoscător al tehnicilor de analiză literară specifice analiștilor și criticilor domeniului. Dumitru Ivan are depline calități scriitoricești dovedite plenar, cu o exprimare epică emoționantă, folosind un limbaj adecvat legendelor cu conținut istoric, evocator, cu arhaisme, termeni specifici unor ocupații străvechi, dar și cei ai unor meserii precum cea de apicultor, de marinar, de pescar, de ostaș din „marea armată” a voievodului Ștefan cel Mare etc. Toate dovedesc stăpânirea unui vocabular divers, variat, a mijloacelor de investigare și valorificare a materialului adunat. De aceea, multe din povestirile sale trezesc emoții până la lacrimi, desfată și încălzesc sufletul cititorului, ce se simte fericit că a avut ocazia unor asemenea lecturi, așteptând mereu altele.
Temele sale se întind, cum am mai spus, pe o arie largă, diversă. Acestea pornesc de la evocarea impresiilor din călătoriile făcute (și ca ziarist) în străinătate, prin țările Europei, apoi în județ, pe Valea Miletinului, continuând, într-un areal mare, ce se întinde de la Iași, Cotnari, Hârlău, Frumușica, Flămânzi și ajungând la Botoșani, intrând, fiind atras deseori în lumea mănăstirilor, a schiturilor, unde stă de vorbă cu stareți și măicuțe, depozitari de frumoase și interesante informații, cu diverși credincioși. Reconstituie cetăți, sate, legende, ce pornesc de la o danie făcută de Domul Moldovei, pentru fapte mari de arme, unor viteji și urmași ai acestora. Temele de dragoste sunt tratate cu candoare, sensibilitate sinceră, emoție juvenilă, profundă, dragoste ce adeseori este învingătoare, dar și uneori învinsă, cum este și cazul primei iubiri a tânărului Eminescu. Descrie natura fabuloasă a timpului, fără poluare, păduri cu taine, în care haiduci, bine adăpostiți, vin în ajutor, când este nevoie, celor îndrăgostiți, ca și în cazuri sociale. Poposește, nu de puține ori, pe malul unor iazuri, cu pește, unde stă de vorbă cu cetățeni, ce dețin amintiri și fapte interesante ce nu trebuie să se piardă niciodată. Zugrăvește ca un pictor natura, pădurea, plaiurile, creează, fantome și descrie dramatismul unor pedepse, aparent fără justificare, ale naturii dezlănțuite, prezentând o lume ce moare, dar care renaște precum pasărea Phoenix, datorită oamenilor destoinici etc.
Ultima sa carte, pe care am pomenit-o mai sus, are zece povestiri, unele bazându-se și pe alte însemnări și evocări realizate, dar care au din nou prospețime și noutăți captivante ce vor plăcea cititorului. Sunt emoționant redate Însemnările unui diac, Tristețea poetului, Dorohoi - Dragostea mea!, dar și Altarul iubirii, precum și revenirea la satul în care s-a născut, Tomești. Toate reprezintă o construcţie lapidară, deosebit de interesantă, antrenantă, mereu captivantă, care te face să nu lași cartea din mână, până nu vezi deznodământul, care poate fi fericit, nostalgic, tragic, dar și optimist, adeseori, bucuros, pentru noi toți că trăim, ca urmași ai marilor noștri voievozi, pe locurile unde cândva Zimbrii (eternizați pe stema Moldovei), hălăduiau liberi, stăpâni, prin pădurile seculare ale acestor plaiuri.
Trebuie să citiți și această carte a scriitorului Dumitru Ivan, pentru că, vă spun sincer, o să vă placă.
Să reamintim, nu în ultimul rând, și faptul că despre cărțile lui Dumitru Ivan au făcut aprecieri pertinente, la apariția lor, personalități de seamă, precum poeta Maria Baciu, istoricul Ionel Bejenaru, poetul Dumitru Ignat, prof. univ. dr. Ilie Dan, prof. Georgică Manole și mulți alții.
Iată ce consemnează profesorul univ. dr. Ilie Dan, în „Revista română”, anul XV, nr. 2(52), iunie 2008, Iași: „Întoarcerea în timp, savoarea amintirilor, introspecția psihologică, statutul fizic și moral al unor eroi memorabili ca Ilie Bordeianu, Ghiță Moraru și doctorul Albu etc. dau consistență și originalitate... cărților sale. Toate, reliefează, cunoașterea de visu a faptelor, un ascuțit spirit de observație și un har de povestitor, care include umorul, apelul la tradiția și înțelepciunea populară, un dialog antrenant și caracterizant, pentru circumstanțe și statutul personajelor, precum și o narațiune fluentă, colorată și expresivă, amintind pe alocuri, de buna tradiție a prozei moldovenești, cu referire specială la Sadoveanu”.
Să-i urăm, încă o dată, profesorului Dumitru Ivan, la împlinirea vîrstei de 80 ani, sănătate și multe satisfacții, în muncă și în întreaga sa viață de familie.
Prof. Mihai Matei,
(fost) inspector școlar general
