Dumitru Ignat
Dumitru Ignat s-a născut la 4 octombrie 1942, în Botoşani. Membru al Uniunii Scriitorilor, din anul 1990. A absolvit în 1974 Facultatea de Ziaristică din București.
Străbătute de o dinamică lucidă, proaspătă, poemele lui Dumitru Ignat seamănă mai degrabă cu un soldat care îşi ascute sabia în mijlocul unui câmp în floare. Scrie poezie ca şi cum, uneori, ar explica inefabilul, dând alteori senzaţia că se risipeşte în fiecare idee şi în fiecare descriere a palpabilului.
"Poate că nici nu e/ mai greu să te naști/ decât să fii/ tu însuți, diferitul/ decât să treci/ această carne oarecare/ într-un ceva altceva.// poate că e mai greu/ să faci dintr-un dumitruignat/ un Dumitru Ignat/ sau chiar un DUMITRU IGNAT/ și de-acolo să te întorci/ la dumitru ignat cel/ plin de umilințe și ipocrizie".
Dumitru Ignat este un poet al emoțiilor brute, al sensibilităților tăioase. Un poet care își menține cititorul în alertă, în disconfortul întrebărilor grave. "Căci toți în scutece de piatră/ țintuiți, și toți de întrebare ținem,/ cum dependent de aer și orizont/ se-ncheagă zborul păsării, nălucă".
Într-un oraș al poeților, Dumitru Ignat este semnul de întrebare care rămâne agățat la poarta inițiaților. Pentru că, chiar în postura de maestru de ceremonii pe tărâmul imaginației, deține o recuzită a metaforei pe care o expune într-un mod cu totul aparte. Dumitru Ignat pășește pe tărâmuri neumblate, asemenea zmeilor în căutarea vreunui făt-frumos care trebuie cumințit. Și când te prinde-n poveste, unduind pe deasupra buzduganul fermecat, poetul se pitește în sine cu o impasibilitate ingenuă: "O singură scuză poate să prindă:/ lumea din basme-i doar o oglindă".
Scotocitor prin poezie ca și prin proza fantastică, Dumitru Ignat și-a asumat destinul călătorului perpetuu. "Și se pare că pentru el nici nu există vreo stație de coborâre", spune Victor Teișanu în Între ofensiva gândirii și trăirea sceptică (vol. Cărți și autori, Editura PIM, 2017), numindu-l pe Dumitru Ignat vizionarul sceptic, polemist de vocație.
Un observator care se menține permanent în zona incertitudinii, un provocator de idei cărora tot el le fabrică apoi reversul. "Combate sau măcar persiflează idei, multe concepute de semeni ca adevăruri, dar cărora eseistul le devoalează precaritatea. Pentru că însăși realitatea este imperfectă și variabilă, toate teoriile, chiar și cele cu statut de lux, se degradează cu timpul, devenind simple păreri", opinează Victor Teișanu, asigurându-ne că Dumitru Ignat este un "împătimit de spectacolul ideilor și de capacitatea imaginativă a minții".
Poezia lui Dumitru Ignat este una a experienţelor concrete, a transparenţelor nefardate, într-o luciditate debordantă. Cuvintele poetului nu cunosc îmbălsămarea şi nici păienjenişul păgubos al construcţiilor sentimentale, nici strălucirea incantaţiilor feminin-jucăuşe. Poate şi pentru că, aşa cum observa același Victor Teişanu, în volumul Poeţi botoşăneni de azi, Dumitru Ignat "nu trăieşte în slăbiciune ci doar descrie slăbiciunea, nu plânge ci descrie plânsul".
Lucid, riguros în fiecare zbatere a cuvântului, ostoit şi epuizat deopotrivă în propriile idei şi concepte, poetul îşi cunoaşte menirea, îşi simte forţa şi claritatea sugestiei, nu de puţine ori apelând în poezie la "enunţuri morale, chiar didactice", la o "pedagogie a principiilor" (Victor Teişanu). Însă şi aşa, străbătute de o dinamică lucidă, proaspătă, poemele lui Dumitru Ignat seamănă mai degrabă cu un soldat care îşi ascute sabia în mijlocul unui câmp în floare.
Scrie poezie ca şi cum ar explica inefabilul uneori, dând alteori senzaţia că se risipeşte în fiecare idee şi în fiecare descriere a palpabilului. Cititorul de poezie va fi, răscolindu-i cuvintele, martor la toate bucuriile şi mirările poetului. Mai mult...