Fiind de mic ales de Dumnezeu pentru viaÅ£a monahală, în anul 1921 a intrat în obÅŸtea Schitului Cozancea-BotoÅŸani, unde se nevoieÅŸte ca un adevărat sihastru aproape 30 de ani. În anul 1922, la 9 iunie, a fost tuns în monahism ca schimonah, primind numele de Paisie.
După câÅ£iva ani de ascultare, se retrage la liniÅŸte în pădurea de alături. Aici îÅŸi face o mică chilie cu paraclis de lemn ÅŸi duce viaţă pustnicească mulÅ£i ani, crescând câÅ£iva ucenici aleÅŸi, printre care ÅŸi pe Arhimandritul Cleopa Ilie, cu toÅ£i fraÅ£ii lui. NevoinÅ£a lui era aceasta: practica rugăciunea lui Iisus, iar noaptea citea la Psaltire; postea zilnic până seara, îngrijea de părinÅ£ii bolnavi din mănăstire ÅŸi nu lipsea niciodată de la slujbele bisericii.
În anul 1943, la 14 octombrie, a fost hirotonit diacon, iar la 4 aprilie, 1947, a fost hirotonit preot ÅŸi apoi numit egumen al Schitului Cozancea, pe care l-a condus aproape un an de zile. Iubind liniÅŸtea, în anul 1948 s-a retras la Mănăstirea Sihăstria-NeamÅ£, ca duhovnic.
Între anii 1949-1953 se nevoieÅŸte în Mănăstirea Slatina-Suceava, ca duhovnic, stareÅ£ fiind Arhimandritul Cleopa Ilie. Din primăvara anului 1954 revine la Mănăstirea Sihăstria ÅŸi este duhovnic al întregii obÅŸti ÅŸi a mii de credincioÅŸi din toată Å£ara, timp de peste 30 de ani, până la sfârÅŸitul vieÅ£ii sale.
Fiind foarte iubitor de singurătate ÅŸi de liniÅŸte, între anii 1972-1984 s-a nevoit la Schitul Sihla, ca sihastru desăvârÅŸit, avându-ÅŸi chilia aproape de peÅŸtera Sfintei Preacuvioasei maicii noastre Teodora. Aici se îndeletnicea numai cu rugăciunea, cu postul ÅŸi cu spovedania zilnică a călugărilor ÅŸi mirenilor, ajungând cel mai renumit ÅŸi căutat duhovnic din toate colÅ£urile ţării.
Revenind din nou în obÅŸtea Mănăstirii Sihăstria, după doi ani, adică în toamna anului 1986, îÅŸi fracturează piciorul drept ÅŸi rămâne imobilizat la pat în chilia sa până la sfârÅŸitul vieÅ£ii. Pe lângă aceasta, se îmbolnăveÅŸte de cataractă la ambii ochi ÅŸi îÅŸi pierde în bună parte ÅŸi auzul. Cu toate acestea, bătrânul nu-ÅŸi pierde nădejdea în mila lui Dumnezeu ÅŸi continuă să-ÅŸi mărturisească fiii săi duhovniceÅŸti ÅŸi să dea sfaturi până în ultimele zile ale vieÅ£ii.
În noaptea de 18 octombrie, 1990, la ora 4 dimineaÅ£a, venerabilul duhovnic, Ieroschimonahul Paisie Olaru, îÅŸi dă sufletul în mâinile lui Hristos, în vârstă de peste 93 de ani, înconjurat de ucenicii săi apropiaÅ£i.
AÅŸa s-a mutat la lăcaÅŸurile cereÅŸti un mare duhovnic al monahismului românesc, fiind însoÅ£it pe ultimul drum de numeroÅŸi fii sufleteÅŸti – călugări, ieromonahi, preoÅ£i de mir, ierarhi ÅŸi credincioÅŸi veniÅ£i din toată Å£ara.
Fapte ÅŸi Cuvinte de învăţătură ale părintelui
1. Doi ucenici i-au cerut părintelui Paisie cuvânt de folos. Iar bătrânul le-a răspuns:
- Acum noi, bătrânii, nu mai avem cuvinte de folos cum aveau părinÅ£ii noÅŸtri. Ne-a luat Dumnezeu darul ÅŸi puterea cuvântului, pentru că nici noi, nici cei ce ni-l cer nu-l împlinesc cu fapta. Spunem noi câte un cuvânt de sfătuire celor ce vin până aici, dar când aud că trebuie să-l pună în practică, adică să se roage mai mult, să postească, să ierte pe aproapele lor, se întorc abătuÅ£i acasă. Le spun unora de zece ori să nu mai facă cutare păcat, să lase beÅ£ia ÅŸi desfrânarea, ca să nu-ÅŸi piardă sufletul, dar ei, deÅŸi făgăduiesc, îl fac mai departe. Am, însă, ÅŸi suflete care ne întrec pe noi. Numai cât deschid gura, ei ÅŸi încep a face cu fapta lucrul lui Dumnezeu.
2. Iarăşi l-au întrebat: Cine v-a îndemnat să intraÅ£i în viaÅ£a monahală?
- VieÅ£ile SfinÅ£ilor m-au îndemnat la călugărie ÅŸi dragostea mea pentru Domnul!
3. Apoi l-au întrebat: Ce bucurii duhovniceÅŸti aÅ£i avut la Schitul Cozancea?
- Am avut destule bucurii cât am stat la liniÅŸte în chilia mea din poieniţă, mai ales când mă rugam noaptea ÅŸi foloseam sufleteÅŸte pe alÅ£ii. Dar cele mai sfinte bucurii duhovniceÅŸti le-am simÅ£it în biserică, în timpul Sfintei Liturghii.
4. Iar despre ascultarea de duhovnic, a spus:
- Duhovnicia este cea mai grea ascultare din viaÅ£a de mănăstire. De duhovnic depinde mântuirea sau osânda fiecărui suflet care îi este încredinÅ£at. De el depinde călugăria fraÅ£ilor de mănăstire. Cu dezlegarea lui se împărtăşesc ÅŸi călugării ÅŸi mirenii ÅŸi tot cu dezlegarea ÅŸi pe garanÅ£ia lui se hirotonesc candidaÅ£ii la preoÅ£ie. Mare răspundere are un duhovnic ÅŸi de aceea el se mântuieÅŸte mult mai greu decât un călugăr sau un mirean.
Ca duhovnic al Mănăstirii Sihăstria, am avut multe bucurii duhovniceÅŸti, dar ÅŸi ispite ÅŸi, uneori, dezamăgiri. Am avut la spovedanie majoritatea părinÅ£ilor ÅŸi fraÅ£ilor din obÅŸte. Cei mai mulÅ£i ÅŸi mai râvnitori m-au ascultat, au Å£inut cont de binecuvântare, s-au spovedit sincer ÅŸi ÅŸi-au predat sufletul în mâna stareÅ£ului ÅŸi a duhovnicului. AceÅŸtia m-au bucurat cel mai mult. Iar eu i-am primit ca pe copiii mei sufleteÅŸti, i-am mângâiat, i-am împăcat când erau în ispită ÅŸi i-am învăţat să iubească cel mai mult ascultarea, slujba bisericii, tăcerea, smerenia ÅŸi rugăciunea la chilii. Unii dintre fraÅ£i însă veneau rar la spovedanie, iertau mai greu pe ceilalÅ£i, cârteau în ascultare ÅŸi erau uneori nemulÅ£umiÅ£i. Cu aceÅŸtia aveam mai mult de lucru. Îmi trebuia mai multă răbdare ÅŸi meÅŸteÅŸug ca să-i câÅŸtig duhovniceÅŸte.
Uneori mă duceam eu pe la chiliile lor. Alteori le dădeam canon mai uÅŸor, îi încurajam mai mult ÅŸi mă rugam pentru ei. Pe unii din ei i-am folosit, iar pe alÅ£ii măcar i-am menÅ£inut să nu cadă mai rău ÅŸi să rămână în mănăstire. Cât am reuÅŸit, pe câÅ£i am dobândit sau pe câÅ£i i-am pierdut, ÅŸtie numai singur Dumnezeu. Un lucru numai ÅŸtiu: că pentru toÅ£i pe care i-am avut la mărturisire ÅŸi i-am povăţuit, voi da socoteală în faÅ£a judecăţii lui Hristos.
5. Altădată a vorbit ucenicilor despre călugărie ÅŸi preoÅ£ie, zicând:
- La călugărie, mai ales este bine să îndemnăm, dar la preoÅ£ie este mult mai greu. Numai la scaunul de mărturisire se poate constata dacă fiul duhovnicesc are înclinaÅ£ie spre bine sau spre rău, dacă are voinţă să se păzească ÅŸi pe viitor de păcat ÅŸi dacă iubeÅŸte viaÅ£a curată. TotuÅŸi, este bine să-i mai amânăm un timp de la călugărie, ca nu îndată să se hotărască ÅŸi apoi să-ÅŸi schimbe hotărârea. La preoÅ£ie noi îndemnăm ÅŸi recomandăm numai pe cei ce au viaţă curată ÅŸi nu sunt opriÅ£i de Sfintele Canoane. Altfel, nu.
6. Iarăşi a zis:
- Dacă cineva se abate de la datoria lui ÅŸi nu ascultă de sfatul duhovnicului, el singur va răspunde înaintea lui Dumnezeu. Duhovnicul, însă, este dator să se roage lui Dumnezeu pentru întoarcerea lui ÅŸi să-l ierte.
7. Fiind întrebat despre datoriile călugărilor, bătrânul a răspuns:
- Călugării sunt datori să-ÅŸi păzească făgăduinÅ£a pe care au făcut-o la călugărie, înaintea lui Hristos ÅŸi a Sfântului Altar, adică ascultarea necondiÅ£ionată, sărăcia de bunăvoie ÅŸi fecioria sau curăţia. Pe lângă acestea, să fie smeriÅ£i, să se roage neîncetat pentru ei ÅŸi pentru toată lumea ÅŸi să aibă sfânta dragoste, de care atârnă toată fapta bună ÅŸi care le rabdă pe toate.
8. L-au întrebat iarăşi ucenicii despre ispitele monahilor.
- Toate patimile călugărilor ÅŸi ispitele se nasc din două păcate: din neascultare ÅŸi din lenevirea la rugăciune. Când cădem din sfânta ascultare ÅŸi fugim de biserică, de rugăciune, de metanii ÅŸi de post, cădem uÅŸor în toate ispitele ÅŸi patimile omorâtoare de suflet ÅŸi ne pierdem mântuirea. Neascultarea ÅŸi lenevirea la rugăciune, ca ÅŸi toate celelalte patimi, se vindecă prin mărturisire curată la duhovnic, prin canon ÅŸi prin plantarea faptelor bune în locul păcatelor care ne stăpânesc. De mare ajutor pe calea mântuirii ne sunt smerita cugetare ÅŸi smerenia, care spală păcatele ÅŸi biruiesc pe diavoli.
9. Unor credincioÅŸi le-a zis:
- După cum se ÅŸtie, două sunt cele mai grele patimi care stăpânesc astăzi în rândul mirenilor: beÅ£ia ÅŸi desfrânarea. Acestea strică multe familii ÅŸi ucid nenumărate suflete omeneÅŸti. Însă, dacă se căiesc de aceste păcate, dacă le mărturisesc la preoÅ£i ÅŸi le părăsesc, se vindecă prin canon.
10. Apoi a adăugat:
- "PeÅŸtele de la cap se strică!" spun bătrânii, că cea mai mare vină o poartă păstorii de suflete. Dacă am fi noi mai buni, s-ar schimba ÅŸi creÅŸtinii!
11. Unii părinÅ£i l-au întrebat pe bătrânul: Din ce motive a slăbit râvna pentru rugăciune ÅŸi pentru toată fapta bună?
- Pentru că a slăbit credinÅ£a în toată lumea. Astăzi fiecare creÅŸtin ÅŸi călugăr mărturiseÅŸte că nu se mai poate ruga în prezent, cum se ruga în trecut. Numai cu mare silă ÅŸi osteneală, unii călugări buni ÅŸi creÅŸtini îÅŸi menÅ£in rugăciunea curată de zi ÅŸi de noapte.
CeilalÅ£i suntem mereu învăluiÅ£i de griji, de oameni ÅŸi de neputinÅ£e; iar când ne rugăm, mintea ne este plină de gânduri ÅŸi răspândire.
Având în vedere cele trei atacuri prin care a trecut Mântuitorul pe Muntele Ispitirii, când L-a ispitit satana, întâi cu lăcomia, al doilea cu mândria ÅŸi al treilea cu necredinÅ£a, biruirea oricărui atac este ca "Domnului Dumnezeu să ne închinăm ÅŸi numai Lui să-I slujim".
12. Iarăşi a zis bătrânul: Astăzi este mare ceartă între cele două surori ale lui Lazăr, Marta ÅŸi Maria, care ÅŸi-a ales partea cea bună. În mănăstiri, ca peste tot, Marta asupreÅŸte pe Maria ÅŸi n-o lasă să se roage mai mult, iar Maria plânge nemângâiată! Dacă vom pune întâi biserica ÅŸi lauda lui Dumnezeu, adică pe Maria, ÅŸi apoi ascultarea ÅŸi lucrul mâinilor, adică pe Marta, atunci toate mănăstirile ÅŸi bisericile noastre ar înflori, ÅŸi diavolul ar fi izgonit dintre oameni. Iar sporirea duhovnicească a fiecăruia începe de la aceste cuvinte: "Doamne dă să-mi văd păcatele mele ÅŸi să nu osândesc pe fratele meu…".
13. AceiaÅŸi părinÅ£i au întrebat de ce se înmulÅ£esc aÅŸa de tare sectele în satele ÅŸi oraÅŸele noastre.
- Sectele se înmulÅ£esc mai întâi din cauza preoÅ£ilor care nu au grijă de turma lui Hristos. Unde preoÅ£ii îÅŸi fac datoria de păstori ÅŸi trăiesc precum învaţă pe oameni, acolo nu pătrund sectele. Mai mult decât cunoaÅŸterea Sfintei Scripturi ÅŸi decât teologia ÅŸi predica este viaÅ£a preotului. Aceasta este ÅŸi trebuie să fie cea mai puternică predică a preotului de la Å£ară ÅŸi oraÅŸ.
14. Iarăşi l-au întrebat: Cum pot ajuta mănăstirile la combaterea sectelor?
- Pot ajuta prin acestea două: prin lucrare ÅŸi rugăciune. Cu cât se va duce o viaţă mai înaltă prin mănăstiri, în rugăciune, în post, în smerenie ÅŸi iubire faţă de Dumnezeu ÅŸi de oameni, cu atât se vor întări credinÅ£a ÅŸi viaÅ£a duhovnicească în rândul mirenilor. Să nu uităm cum se nevoiau părinÅ£ii noÅŸtri prin mănăstiri ÅŸi să le urmăm.
15. Apoi le-a vorbit despre datoriile principale ale călugărilor:
- Să se roage neîncetat pentru ei ÅŸi pentru toată lumea, să laude permanent pe Dumnezeu, apoi să înveÅ£e ÅŸi să mângâie pe credincioÅŸi. În mănăstiri, Marta trebuie să asculte de Maria, iar nu invers, ÅŸi să trăiască în armonie una cu alta. De vom face aÅŸa "nimeni nu va strica cetatea noastră!"
(extrase din: Patericul Romanesc – Arhim. Ioanichie Balan, Ed. Episc. Romanului 2001)
