”Nu vedem clar decât cu inima”. Spectacolul Sorinei Băleanu, un dar peste timp și de dincolo de timp! (Foto, Video)

Privit într-un registru strict literar, Micul Prinț este personajul cel mai cunoscut în întreaga lume. Iar într-o scenografie augmentată de o tehnică specifică spectacolelor contemporane, povestea capătă dimensiuni impresionante. La jumătatea distanței dintre real și virtual, cu un conținut accesibil care provine și din notorietatea capodoperei lui Antoine de Saint Exupéry, ”Micul Prinț” rămâne, și în montarea regizoarei Sorina Băleanu, un spectacol care readuce în prim-plan lucrurile esențiale ale vieții: prietenie, legătura dintre oameni, dragoste, pierderi și regăsiri.  

Micul Prinț, prezent probabil în mii de variante regizorale pe scene din întreaga lume, este personajul cel mai cunoscut de către copii și adulți. Cu toate acestea, povestea nu se demodează, nu suprasaturează, dimpotrivă: orice nouă montare adaugă alte și alte înțelesuri poetice, așa cum se întâmplă și cu spectacolul de la Teatrul pentru Copii și Tineret ”Vasilache” Botoșani. Un prim merit al montării semnate de Sorina Băleanu este redarea fidelă și onestă din punct de vedere literar a poveștii, fără să riște interpretări personale care ar bulversa privitorul, păstrând astfel mesajul și magia.


O reprezentație fluidă, intensă, fără timpi care să încarce gratuit un spectacol menit să traducă în emoție replicile atât de cunoscute în special de către publicul matur. Un spectacol care îmbină fericit jocul actoricesc cu tehnica și cu viziunea regizorală proaspătă, la care se adaugă o scenografie adaptată până la detaliu.

”Nu vedem clar decât cu inima”. Acesta ar putea fi și mesajul întregului spectacol de la Botoșani. Sorina Băleanu, aflată la debutul ei regizoral, a avut înțelepciunea de a-și construi o echipă de profesioniști, de la Gelu Rîșca (scenografie, videomapping şi ecleraj) și Victoria Bucun (coregrafia şi efecte sonore), până la distribuția riguros adaptată scenariului (Adelina Cojocariu, Cosmin Tanasă, Oana Asofiei, Andrei Iurescu, Andrei Bordianu, Ioana Buta, Pavel Petraşi, Marius Rusu).

O capodoperă atemporală devine, pentru o oră, un spațiu al magiei și al eternei copilării. Pentru că asta simte spectatorul – cel mare și cel mic – în timpul reprezentației. Rafinament, simplitate, umor, inocență, dar și o notă de gravitate pe care adulții o percep în metatextul piesei. Sorina Băleanu mai are meritul de a conceptualiza spectacolul, dar și de a-i conferi o anume simplitate, o poezie care adaugă fiecărui cadru o emoție suplimentară.

Mai impresionează în producția de la Botoșani echilibrul aproape perfect între text, scenografie și jocul actoricesc, spectacolul fiind o combinație fericită a celor trei componente. Dacă Gelu Rîșca reușește, printr-o rotativă ingenios încadrată în scenă, să asigure cadrele necesare și să decupeze artistic fiecare planetă-gazdă, actorii știu să folosească eficient întreaga ”infrastructură” și să pună în evidență nu doar personajele, ci să confere autenticitate și realism unei lumi ”extraterestre”.

”Micul Prinț” devine astfel o călătorie poetică și vizuală, păstrând temele emblematice ale operei lui Antoine de Saint Exupéry, precum prietenia, căutarea sinelui și regăsirea copilăriei. Sorina Băleanu folosește întreg spațiul scenic, dar și transformă convențiile recognoscibile în surprinzătoare sugestii teatrale.


Excelentă alegerea Adelinei Cojocariu pentru rolul principal, o actriță care și-a construit personajul într-un firesc ce îmbină inocența cu maturitatea, care știe să ”joace” tristețea și bucuria, dar lăsând loc și vulnerabilității vârstei.

De remarcat coregrafia întregului spectacol, un element care conferă consistență atât prin muzica aleasă, cât și prin imaginile artistic realizate din corpurile actorilor (tronul devine, din acest punct de vedere, o excelentă reușită scenică).

Costumele, adaptate unui concept contemporan, păstrează o clasicitate a liniilor și o coloristică vie, în contrast cu fundalul întregului spectacol.

Nu mai puțin inspirată s-a dovedit a fi alegerea lui Cosmin Tanasă pentru rolul Aviatorului. Un personaj care, deși se situează (și) vizual în postura unui adult față de Micul Prinț, transmite protecție, duioșie, empatie.

Sorina Băleanu, la primul spectacol de regie, nu este o debutantă a scenei. A trăit în teatru și în culisele lui, având un bogat palmares artistic, atât ca membră a trupei de teatru de liceu (Drama Club), cât și în calitate de colaboratoare a Teatrului ”Mihai Eminescu” Botoșani în spectacole regizate de Adi Carauleanu, Vlad Volf, Alexandru Vasilachi sau Cristian Gheorghe. Cu toate acestea, prima opțiune, după absolvirea liceului, a fost Facultatea de Științe Politice Administrative și ale Comunicării (UBB Cluj Napoca), pentru ca ulterior să opteze pentru Facultatea de Teatru și Film – specializarea Regie de Teatru, profesor Gelu Badea (UBB Cluj-Napoca), studii completate și de un Master la aceeași facultate, specializatea Management și Antreprenoriat Cultural.  

”Prin educația estetică se pregătește terenul întâlnirii cu valoarea”, scria Toma Hogea în capitolul ”Despre lumea infinită a frumosului”, din lucrarea ”Arta actorului în teatrul pentru copii”. Pe de altă parte, ”teatrul există când școala este conștientă de menirea lui, public există când școala îl formează conștient pentru ca acesta să meargă la teatru sau să-l creeze nu din voluptatea divertismentului, ci dintr-o adâncă nevoie spirituală devenită mod de a trăi civilizat, demn”, ne spune Ion Zamfirescu în ”Teatrul și tineretul”. La Botoșani, publicul mic se face mare învățând odată cu ”Micul Prinț” că ”nu cunoaştem decât ceea ce îmblânzim”. Dar și că ”devii răspunzător de-a pururi pentru ceea ce ai îmblânzit”. Sau că florile sunt plăpânde și neştiutoare și că ”se cred nemaipomenite cu spinii lor”.  

Încă de la debut, Sorina Băleanu s-a impus în spațiul teatral, aducând la Botoșani o viziune proaspătă, o producție artistică inteligent construită și care deja a primit aprecieri în festivaluri naționale.













 
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

Optimism în tabăra social-democraților: ”Botoșănenii și românii au ales stabilitatea” (Foto, Video)

astăzi, 22:08

Înainte de ora 21.00, la sediul PSD din municipiul Botoșani s-au adunat social-democrații în frunte cu Doina Federovici, Marius Budăi, primarul Cosmin Andrei.   Atmosfera a fost...

Citește AICI noul număr al revistei de cultură Hyperion. ”Un an cu de toate!”

Thursday, 21 November 2024

Revista ”Hyperion”, aflată în cel de-al 42-lea an al apariției, revine în atenția iubitorilor de literatură cu cel mai recent număr, ediția de iarnă a acestui an. Pagini...

”Amicul țăranilor” din Botoșani: Boierul care i-a iubit pe țărani, despre care Kogălniceanu vorbea cu admirație! (Foto)

Thursday, 21 November 2024

S-a stins într-o zi de 21 noiembrie, fiind înmormântat în Cimitirul Eternitatea, din municipiul Botoșani. Pe piatra funerară se poate citi și astăzi: ”Aici doarme ami...