Horațiu Ioan Lașcu s-a născut pe 8 mai 1964, la Iași, însă copilăria i-a fost marcată de bunicul său, eminescologul I.D.Marin, din Stânceștii Botoșanilor. Urmează cursurile primare în Botoșani. Începe cursurile liceale la Liceul Pedagogic Botoșani, iar în clasa a  XI-a se transferă la Iași, la Liceul "Mihai Eminescu".

După absolvirea liceului devine student al Facultății de Filologie, la Universitatea "Al.Ioan Cuza", Iași.  Dupa facultate se angajează la Școala din comuna Todireni, județul Botoșani, ca profesor de limba română, unde activează până în anul 1990, când devine ziarist la cotidianul Gazeta de Botoșani, pentru o perioadă scurtă de timp. Timp de alte câteva luni se întoarce la catedră, unde va preda franceză, la Școala 6 Botoșani.

CITEȘTE ȘI: "Mamă, l-am văzut pe tata cu una… (Foto, Video)"

Publică volumul "Înălțarea", care va fi lansat pe data de 15 ianuarie 1995, în cadrul Zilelor Eminescu.

Este angajat pe postul de referent artă plastică, artă populară, la Centrul Județean al Creației Populare Botoșani.

A murit pe 23 octombrie 1997, la secția de reanimare a Spitalului Județean Botoșani. Este înmormântat la Stâncești, lângă bunicul său.

În anul 2005 apare volumul "Poezii" (editie definitivă; 314 pagini), la Editura Axa, Editie îngrijită de Gellu Dorian. Prefată de Ovidiu Nimigean. Antologia "Horatiu Ioan Lașcu - Poezii" apare in anul 2012, editie ingrijita de Gellu Dorian, corectura si confruntare cu manuscrisele, Nicolae Corlat. În anul 2017, la Editura Junimea a apărut volumul "N-am fost niciodată al vostru", de Horațiu Ioan Lașcu, ediție îngrijită de Nicolae Corlat.

„Poezia lui este străbătută de sentimentul morții, de cel al inutilității, al vinovăției, dar și de un acut sentiment al respectului pentru harul pe care-l avea în raport cu limba în care scria și cu literatura din care dorea să facă parte”. (Gellu DORIAN)

„Horațiu Ioan Lașcu trăia doar ca să-și numere zilele ce-l despărțeau de moarte, ca moartea să devină „un băiat frumos și curat”, trecerea în neființă însemnînd urcarea la cer. Ceea ce Horațiu Ioan Lașcu a tipărit, a pregătit pentru tipar sau doar a scris face parte dintr-un același text, ale cărui repere referențiale – viața sinistră, paleativul iubirii, iminența morții – sînt stabile, se păstrează fragmentate in enunțuri confesive, într-un fel de respirații, care sînt un mod de a supraviețui într-o realitate limiată, într-un fragment de timp care este viața. Presiunea limitelor iscă tensiunea spiritului și tocmai această stare tensionată își găsește în sărăcia verbală a segmentului de text un spațiu de rezonanță ce intensifică strigătul dureros. Fiecare poezie e partea ce păstrează nealterată esența, dezvăluie ceea ce este întregul creației. Cel care a plîns… Lacrima neagră nu face parte din nici o gașcă, din nici un contingent de poeți solidarizați sub o comandă unică sau de instinctul de turmă care exclude riscul de a te impune de unul singur ca un neputincios”. (Daniel DIMITRIU)

„Horațiu, poetul care se traducea singur din limba polonă în cea românească. Horațiu, omul hălăduirilor sublunare prin Botoșanii tuturor anotimpurilor, mare iubitor de Basarabia – a pornit spre tărmul unde ne vom întregi toate idealurile”. (Emil IORDACHE)

„Înălțarea lui Horațiu Ioan Lașcu pe cerul încăpător al poeziei va continua și va lumina tot mai puternic”. (Cassian Maria SPIRIDON)

„Cu Icoana Maicii Domnului în dreapta, portretul Regelui în față și Epopeea lui Ghilgameș la stînga – aceste simboluri care l-au călăuzit în trecerea sa printre noi, Horațiu Ioan Lașcu îmi este prezent la tot pasul, moartea, iată, îi este refuzată”. (Nicolae CORLAT)

„(…) deși s-a aflat permanent în preajma optzeciștilor, și-a păstrat nealterat timbrul vocii, de altă natură decît al acestora”. (Dan LUNGU)

„Oamenii întîmplați să se nască, precum Horațiu, oamenii nenecesari, precum poeții, în general, au credit în alb să facă orice. Să iubească (dacă știu să iubească) și să facă orice! Platon înțelesese foarte bine primejdia unor asemenea existențe imponderabile, antigravitaționale pentru rînduiala unei cetăți și de aceea a considerat că ele trebuie suprimate sau înlăturate fără șovăire. Dacă Platon l-ar fi întîlnit prin Atena pe Horațiu probabil ar fi încercat să-l convertească. Daca Horațiu l-ar fi întîlnit pe Platon pe malul Bahluiului sînt sigur că nu i-ar fi acordat nici o atenție”. (Cristian BĂDILIȚĂ)

„Ironia sorții face ca, atunci cînd cineva încearcă să se informeze despre Horațiu Ioan Lașcu, să afle destule despre un concurs de poezie organizat la Botoșani sau despre o librărie din același tîrg, care, prin grija unor prieteni, îi poartă numele, decât despre scriitorul însuși. Horațiu Ioan Lașcu este un poet al thanaticului, pentru care moartea nu este simplă metaforă, de bon ton, cum se întâmplă mai ales printre colegii săi de generație (nouă-zeciști), ci o prezență permanentă. Nu una cu care o poți da la pace, cum se întâmplă la Cezar Ivănescu, ci un continuu spectru neliniștitor, care pătează decis și fețele mai luminoase ale realității. Astfel se explică o nestrunită aplecare către confesiune, o confesiune litanică, însă nu una care ar putea să elibereze, ci una care echivalează cu o și mai crudă conștientizare a inutilității ființei. Horațiu Ioan Lașcu este un poet remarcabil, care îmbină din disperare jocul buf cu gravitatea autentică, farsa epidermică și un nestins alean după neființă. Redescoperit, el ar merita să schimbe cîte ceva în ierarhia țeapănă a poeziei actuale”. (Bogdan CREȚU)

„Cînd îi citim textele lăsate în pagina tipărită sau în manuscris, ne dăm seama de pierderea grea pe care ar trebui s-o recunoască poezia noastră, română sau nu. Talentat pînă la risipirea de sine, Horațiu Ioan Lașcu ia în viată ca subiect de studiu moartea, pentru ca în moarte să-și prelungească viața prin versurile care sînt, în fapt, jurnalul unor neliniști mai mult sau mai puțin explicate”. (Adrian Alui GHEORGHE)

„Există la Horațiu Ioan Lașcu un fericit melanj între sobrietate și baroc imagistic, descriere sau metaforă și cîteodată senzația că scriitura s-a produs sub presiunea morții iminente. Nota de angelic, de poet fără timp, ca Nichita Stănescu, mai stă- ruie după lectură. Soluția pe care o propune poetul botoșănean este una estetică, dezvoltată sub forma deplinei libertăți”. (Victor TEIȘANU)

„Poezia sa îmbină într-un suflul personal fronda și dezabuzarea poetului maudit cu melancolia moldavă. Volumul de debut, adunînd poemele unui deceniu, confirmă – și fixează – vocația lirică a acestui risipitor incorigibil. Horațiu Ioan Lașcu este un elegiac scuturat uneori convulsiv de accese de mînie și sarcasm, pe care i le provoacă incompatibilitatea morală cu mediul. Fragilitatea casantă a poetului se simte, pe bună dreptate, amenințată de rîsul proștilor. Captiv în cotidian – spațiu prin excelență al profanului – Horațiu Ioan Lașcu tînjește la o eliberare în transcendent. Titlul volumului, Înălțarea, relevă tocmai năzuita ascensiune spirituală. Experiența sacrului, în ipostaza ei creștină, mistică, l-ar conduce spre un departe eliberator, extramundan, loc al revelației și al redempțiunii. Acest pol plus orientează metafora versurilor sale, care depășește ornamentul retoric și urcă, atunci cînd este inspirat, spre alegoric și anagogic. Poet în toate celulele ființei sale, Horațiu era, pentru mulți din profesori, un produs-vedetă; prin Horațiu, facultatea își justifica, în mod nesperat, puterea de a accepta și promova nonconformismul, arta vie, în ciuda academismului găunos și lipsit de valoare care, în realitate, o submina din interior. (…) Era inegal, ca un tânăr artist veritabil. Scria imperfect, scria perfect, era grotesc, era sublim. Să te încumeți la hotarele artei scrisului e riscant, pentru că acolo nimeni și nimic nu veghează ca să-ți certifice valoarea. El se afla pe un no poet’s land, iar cei din jurul lui nu vedeau ce se petrece acolo, dar bănuiau, speriați, că lui Horațiu nu trebuie să-i stai în cale, deoarece este un viitor poet celebru și, de dragul și de teama posterității, n-ar fi dat bine să i te așezi în drum”. (O. NIMIGEAN)

„Devastând flancul drept al adversarului său la șah, Daniel Dimitriu îmi sugerează să prezint un nume de tânăr poet… Îmi iau inima (nu în dinți!, – nu știu ce să fac cu ea…), mă consult cu șobolanii mei favoriți și, pentru a doua oară (prima oară am susținut debutul Irinei Andone – n.m. L.V.), îndrăznesc să propun un poet… Pe Horațiu Ioan Lașcu l-am cunoscut la cenaclul „Luceafărul” al Liceului „Mihai Eminescu” din Iași, cenaclu condus cu profesionalism de profesoara de limba română Gabriela Scărlătescu (în acest atelier de creație, alte câteva nume trebuie deja reținute: Iolanda Dospinescu, Roxana Galan, Pavel Păduraru…). În scurt timp, Horațiu Lașcu a citit la Junimea (cenaclul revistei Convorbiri literare și al Muzeului de literatură – Casa Pogor). Adaug că tânărul poet abia a împlinit 18 ani, iar ochii lui albastru-bucovineni înoată pe spate cele trei grații…” (Lucian VASILIU în revista Convorbiri literare, oct. 1982)

 

Poezii de Horațiu Ioan Lașcu
 

*** 
construiesc pentru tine o tristete perfecta iar
pentru mine o singuratate asemeni stau între
propriile mele cuvinte ca între zidurile unei cazarmi
ca mesterul manole în propriul zid pe cînd 
ana e afara si rîde 

 

numai de bine
despre poeti - mai putin în ziua de azi
(absolventii tristi ai iluziei despre care se vorbeste cu piosenie
la ora cînd se-nchid cimitirele) 
numai atît cît sa poti afla ceva compromitator 
numai atît cît sa te poti îndragosti de o legenda sau
sa înveti dispretul suveran ("O, rîsul satisfacut al prostilor!")
numai atît cît în oglinda sa-ti 
batjocoresti chipul cu o imagine

bat clopotele aici în singuratatea mortii
mi-e a pelin si a sunete desucheate
pe aceste pamînturi tîrzii peste care noaptea fluiera a paguba
mai e putin si va bate o alta înviere a simturilor
(lamureste-ti unghiul adult al nasterii tale!)

în rest numai de bine 

sarbatori fericite sau dispozitii finale
saraca femeie asteptînd întoarcerea mea
de pe un front iluzoriu (bunicul meu se întorsese
cu mult mai devreme de pe unul adevarat) saraci cu totii saraciti
de numele meu cel dintîi (asa îmi 
macina matele trecutul cel apropiat)
ies din noapte si o
noapte presimtita pe drept intra cu dreptul în mine
(privirii mele avide nimeni nimic nu i-a opus)
voi fi mai sarac decît voi cei din miezul luminii 
linistiti-va
acum aproape ca stiu m-a întîmpinat adîncul hohot 
al fîntînii
si-am ramas sa-l adulmec 

 

 *** 
viciului i se vor descoperi toate motivatiile toate
explicatiile ascunse si posibile o 
multime de lucruri vor fi dezvaluite si 
vor iesi la iveala niste chestii de sa te doara mintea
(taina nu se sfieste sa cînte pe toate drumurile
ca o femeie usoara)
dar 
lasati legenda sa dainuie-n pace sa se strecoare si 
sa biruie
lasati-o-n voia ei în plata domnului în 
afara extazului vostru continuu mahmur
ea nu va muri decît o data cu speranta