Șase migranți prinși la Prut, înainte de a intra ilegal în România! (Video)

Șase persoane de origine afro-asiatică au fost depistate în timp ce încercau să treacă ilegal râul Prut, cu intenția de a intra în România din Republica Moldova.

Acțiunea a fost posibilă ca urmare a schimbului operativ de date dintre autoritățile de frontieră de pe cele două maluri ale Prutului. Cooperarea transfrontalieră dintre România și Republica Moldova se dovedește, din nou, un instrument esențial în prevenirea și combaterea migrației ilegale, transmit rprezentanții Poliției de Frontieră Botoșani.

În dimineața zilei de 11 iulie 2025, în urma unei informări transmise operativ de către autoritățile de frontieră din Republica Moldova, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Rădăuți Prut – ITPF Iași au intervenit prompt și eficient, într-o acțiune coordonată desfășurată pe ambele maluri ale râului Prut.

 

Ca urmare a acestei colaborări transfrontaliere, a fost depistat un grup format din șase persoane de origine afro-asiatică în încercarea de a trece ilegal frontiera de stat dinspre Republica Moldova în România, prin traversarea râului Prut.

În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au stabilit că persoanele sunt cetățeni afro-asiatici (Sri Lanka și Irak). Acestea au declarat că intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei.

În cadrul aceleiași acțiuni, polițiștii de frontieră români au reușit identificarea și reținerea a doi bărbați care urmau să preia cetățenii afro-asiatici cu scopul de a îi transporta spre vestul Europei.

Cei doi bărbați, cetățeni români, au fost prinși în momentul în care așteptau într-un autoturism parcat în apropierea râului Prut pentru a prelua cetățenii afro-asiatici, cărora le-au transmis în prealabil coordonatele prin telefon.

Intervenția promptă a polițiștilor de frontieră români a fost posibilă datorită unui schimb eficient de informații și a unui nivel ridicat de coordonare între structurile responsabile de supravegherea și securitatea frontierei din cele două state, reflectând angajamentul ferm al ambelor părți pentru combaterea migrației ilegale și menținerea ordinii și siguranței la frontiera comună.

Polițiștii de frontieră continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunilor de trecere frauduloasa a frontierei de stat și trafic de migranți, iar migranții au fost preluati de către autoritățile moldovene în baza acordului de readmisie.

”Acțiunea reconfirmă importanța colaborării transfrontaliere în gestionarea provocărilor comune și întărește parteneriatul strategic dintre instituțiile de aplicare a legii din România și Republica Moldova.Acțiunea reconfirmă importanța colaborării transfrontaliere în gestionarea provocărilor comune și întărește parteneriatul strategic dintre instituțiile de aplicare a legii din România și Republica Moldova”, a precizat comisar șef de poliție Minodora Răcnea, purtător de cuvânt STPF Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un elev din Botoșani a urcat pe podiumul Olimpiadei Naționale de Interpretare Instrumentală!

Saturday, 18 April 2026

Elevul care a reprezentat județul Botoșani la Olimpiada de interpretare instrumentală pentru clasele V-VIII, faza națională, desfășurată la Târgu Mureș, în perioada 14-17 aprilie ...

Premii obținute de elevii botoșăneni la Olimpiada Națională de Istorie! (Foto)

Saturday, 18 April 2026

Elevii județului Botoșani confirmă, și în acest an, excelența în domeniul educației, obținând rezultate remarcabile la Olimpiada Națională de Istorie, ediția cu numărul XL...

DELICII CULINARE angajează inginer tehnolog în industria alimentară

Saturday, 18 April 2026

  Solicităm: Cunoștințe solide în igienă alimentară - absolvent/a de studii superioare/ master pe profil de industrie alimentara /chimie alimentara / biotehnologii/ contr...

-->