S-a născut pe 26 iulie 1952, la Dorohoi. A copilărit la Stânceşti, în casa bunicilor, jucându-se toată ziulica, aşa cum toţi copiii crescuţi la ţară ştiu a o face la acea vârstă.
De mic a fost pasionat de tot ceea ce înseamnă piesele de teatru, pe care obișnuia să le asculte la radiofonul din casa bunicilor.
”E sigur un privilegiu să te naști pe asemenea meleaguri de vis și chin. M-a ajutat Dumnezeu să nu plec niciodată din locurile unde m-am născut", ne mărturisea în urmă cu mulți ani actorul Dan Condurache, adăugând apoi: "La puțin timp după ce am început "s-o zgudui" prin țară mi-am dat seama că nu voi fi niciodată și niciunde mai fericit decât acasă, la Dorohoi. Aici sunt cel mai aproape de stele, de tei și de castani. Aici, la noi, lumina soarelui cade și mângâie altfel".
Rareori un om mărturisește cu atâta credință apartenența la un anume loc.
"La 11 ani făceam singur un drum la Botoșani, de la gară până pe stradă Humăriei, la familia Print, rudele tatălui meu. Aș vrea să-l fac mereu, pentru că drumurile către ai tăi nu se vor termina niciodată. Și ca un semn de la Dumnezeu că sunt legat pentru totdeauna de locurile unde m-am născut, marele Profesor Octavian Cotescu, născut și el în Dorohoi, m-a ales să-mi îndrume pașii la clasa de actorie a domniei sale. Am fost doar un elev cuminte care s-a străduit să nu-și facă de râs orașul, părinții, bunicii și profesorii".
Printre cei care au "însuflețit" de-a lungul timpului personalitatea lui Dan Condurache se află, desigur, și profesorii din Dorohoi. "Profesorii, mulți, exigenți, m-au învățat tot ce știau și mi-au dăruit necondiționat grija și dragostea lor. Îi amintesc pe diriginții mei, doamna Silvia Holic, și domnul Vladimir Nimigean".
Nostalgic, încă îşi aminteşte admirativ de mulţi dintre profesorii minunaţi din timpul şcolii, nu uită cum a luat nota 2 la muzică (deoarece nu a ştiut câte opere a scris Beethoven) şi nici cum l-a pisat până în clasa a VIII-a doamna profesor Enescu cu gramatica limbii române.
După absolvirea liceului cu profil real din Dorohoi, a hotărât să plece la Bucureşti să dea examen la teatru, cu atât mai mult cu cât opţiunile îi erau limitate în a urma Politehnica sau Medicina.
În 1975 a absolvit I.A.T.C., la clasa profesorilor Octavian Cotescu şi Ovidiu Schumacher, şi este angajat la Teatrul Mic din Capitală.
”Meseria asta ucide în multe feluri. Ucide când joci puţin, dar şi când joci mult, când nu joci deloc, dar şi când joci mediu, când joci prost. Este o profesie îngrozitoare, care ucide cercul prietenilor, familia şi într-un final pe tine. Cred că meseria asta e ca o cursă de maşini pe teren accidentat. Munca unui actor e ca o cămaşă de forţă. După o premieră ratată te poţi îmbăta singur sau cu prietenii, dar este absolut necesar să o iei de la capăt”. – Dan Condurache
Pe scenă debutează cu spectacolele „Nu suntem îngeri” de Paul Ioachim – rolul Petre şi „Galileo Galilei” de Umberto Eco – rolul călugărului tânăr, şi, chiar dacă are mare succes cu zecile de roluri interpretate, nu ar sfătui pe nimeni (cu atât mai mult pe proprii copii) să se apuce de teatru.
„E o profesie absurdă uneori, actoria, dar a rămâne îndrăgostit de ea presupune să faci eforturi, uneori imposibile. «Este o profesie a umilinţei, stimaţi colegi» – spunea profesorul Cotescu – «a umilinţei până la limitele insuportabilului. Doar după ce te-ai umilit cumplit, abia apoi poţi să te luminezi cu lumina de pe scenă!». Ce le lipseşte actorilor astăzi? Graţia, eleganţa, farmecul, farmecul şi iar farmecul, dar şi umorul” – Dan Condurache.
Astăzi, maestrul împlineşte 74 de ani.
La mulţi ani, Dan Condurache!
