Festivalul - concurs al cântecului popular românesc „Satule, mândră grădină” și-a desemnat câștigătorii! (Foto)

Centrul Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale Botoșani, instituție aflată sub egida Consiliului Județean Botoșani și-a dat din nou mâna cu Primăria Orașului Bucecea și cu Centrul Cultural Bucecea și a reușit să organizeze încă o ediție care va rămâne în istoria folclorului românesc, dar și în sufletele celor care au fost prezenți.

Timp de două zile au răsunat pe scena Centrului Cultural Bucecea atât vocile concurenților din șapte județe ale țării, cât și vocile unor artiști consacrați și iubiți de publicul din întreaga țară.

Măestria, răbdarea și profesionalismul Orchestrei „Rapsozii Botoșanilor - Ioan Cobâlă”, dirijată de Ion Oloieru și manageriată de Dan Doboș, și-a spus cuvântul prin faptul că a asigurat acompaniamentul a 50 de concurenți și a invitaților speciali.

 

Juriul, format din profesioniști de excepție, a cântărit cu atenție calitățile vocale, repertoriul ales, costumul specific zonei pe care o reprezintă, prezența scenică a fiecărui concurent pentru justa departajare și desemnarea câștigătorilor. Din juriu au făcut parte:

 Elise Stan (Președinte al juriului), Profesor  Doctor,  etnomuzicolog și realizator de emisiuni la Televiziunea Română;

Gabriel-Ciprian Chițu, Conferențiar Universitar Doctor la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din lași și dirijor al Ansamblului Folcloric „Doina Carpaților” al Casei De Cultură a Studenților din Iași;

Cornelia Ciobanu, cunoscută interpretă de muzică populară, fostă membră a Orchestrei Rapsozii Botoșanilor, fost manager al Centrului Județean de Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale Botoșani și fost profesor de canto al Școlii Populare de Arte „George Enescu” Botoșani.

Alina- Anișoara Spătaru, interpretă de folclor, referent de specialitate la Centrul Cultural Bucecea

Agnes Daliana Bejan, referent cultural al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, compartimentul „Artă Populară Artizanală și Meșteșuguri Tradiționale”.

 Publicul a dovedit încă o dată afinitatea și dragostea pentru folclorul românesc, fiind prezent în ambele zile într-un număr foarte mare.

Prezentarea a fost asigurată de Elisabeta Șeremet.

Invitații de onoare: Patrick Petrescu și  Delia Gandore, foști câștigători ai trofeului festivalului din 2022 și, respectiv, 2023, cât și Grupul vocal al Centrului Creației Botoșani coordonat de Mariana Ichim Hodan au distins atmosfera încărcată de emoție atât a concurenților, cât și a susținătorilor din prima seară a festivalului, iar în cea de-a doua seară la gala laureaților au susținut recitaluri: Cornelia Ciobanu,  Iustina Irimia- Cenușă,  Angelica Flutur și Grupul „Ștefan-Vodă” din Republica Moldova.

Trofeul Festivalului a rămas la Botoșani la un tânăr deja cunoscut în lumea muzicii populare drept „Brăduțul din Botoșani”, Codruț-Victor Știrbu.

La categoria soliști vocali 10-13 ani, câștigătorii sunt:

- Premiul I: Ailoaie Anastasia - Vorona, Botoșani

- Premiul al  II-lea: Isticioaia Matei – Pașcani, Iași

- Premiul al III- lea: Știrbu Amalia- Rebeca  Vorona, Botoșani

-Mențiune: Olariu Anya - Maria  Răuseni, Botoșani

- Premiul special: Boampă Maria, Iași

- Premiul special : Aicoboaie  Ana - Maria   - Vorona,Botoșani

La categoria soliști vocali 14 - 18 ani, câștigătorii sunt:

- Premiul I: Filip Ioana Cătălina Doina – Șcheia, Suceava

- Premiul II: Horeangă Andreea-Daniela - Piatra Neamț, Neamț

- Premiul III: Avasîicii Sara-Ștefania – Pașcani, Iași

- Mențiune: Hârjoi Anda, Botoșani

La categoria soliști vocali 19 - 30 ani, câștigătorii sunt:

Premiul I: Condrea Alexandra- Vasilica - Lunca Banului, Vaslui

- Premiul II:  Bertea Delia- Valentina – Vulturești, Suceava

- Premiul al III- lea - Răstoacă Alexandra-Nicoleta – Adâncata, Suceava

- Mențiune - Furnică- Dandea Maria - Botoșani

- Premiul special - Iriciuc Cosmin – Unțeni, Botoșani

La categoria soliști instrumentiști  10 - 14 ani, câștigătorii sunt:

- Premiul I: Mătrescu Eduard-Gabriel (saxofon) – Copălău, Botoșani

- Premiul II: Popescu Nectarie ( acordeon)- Bucecea, Botoșani

- Premiul III: Borcoi Constantin 

- Mențiune:  Știrbu Amalia-Rebeca (vioară) - Vorona, Botoșani

- Premiul special: Sîrbu Cristian-Ionuț (saxofon) – Pomârla, Botoșani

La categoria soliști instrumentiști peste 15 ani, câștigătorii sunt:

- Premiul I: Badurlă Răzvan-Laurențiu (vioară) – Focșani, Vrancea

- Premiul  II:  Coțovanu Denis- Matei (trompetă) – Șendriceni, Botoșani

- Premiul III: Pîntiuc Ionuț Nicolae (trompetă) – Comănești, Suceava

- Mențiune. Maxim Mario - Andrei (trompetă) – Gorbănești, Botoșani

- Premiul special: Ferbințeanu Matei (acordeon) – Săveni, Botoșani.

Juriul a acordat premiul special și rapsodului popular Gheorghe Dandu din PângărațI, Neamț .












 

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Controale ale inspectorilor ITM la firmele de curierat din Botoșani!

astăzi, 15:00

Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoșani, sub coordonarea Inspecției Muncii, a desfășurat în perioada 24.11 - 28.11.2025, o campanie națională pentru identificarea și combaterea muncii...

Peste 80 de asistenți sociali din Vorona, instruiți de pompierii botoșăneni (Foto)

astăzi, 14:43

Peste 80 de asistenți sociali din comuna Vorona, care îngrijesc persoane cu nevoi speciale, au fost instruiți astăzi cum să reacționeze în momente critice și cum să prevină apariț...

Gemenii din Botoșani, campioni la lupte greco-romane și purtători de uniformă militară!

astăzi, 14:15

Frații gemeni 𝐂𝐨𝐳𝐦𝐚 𝐆𝐞𝐨𝐫𝐠𝐞-𝐋𝐮𝐜𝐢𝐚𝐧 și 𝐂𝐨𝐳𝐦𝐚 𝐅𝐥𝐨𝐫𝐢𝐧-𝐓𝐞𝐨𝐝𝐨𝐫, luptători de greco-romane încă...