În perioada 30 iunie – 30 august 2026, la Palatul Culturii din Iași - Complexul Muzeal Național „Moldova”, va fi deschisă expoziţia temporară „Memoria profesorului Ion H. Ciubotaru în patrimoniul Muzeului Etnografic al Moldovei”.
Veritabil și pasionat cercetător de teren, autor al unor valoroase studii şi volume, fondator de instituții și inițiator al unor evenimente culturale de prestigiu, reputatul etnolog Ion H. Ciubotaru (28 ianuarie 1940, Arborea, Botoşani – 31 decembrie 2025, Iaşi) şi-a desfăşurat cea mai mare parte a activității ştiinţifice în cadrul Institutului de Filologie Română „A. Philippide” al Academiei Române, Filiala Iaşi.
.JPG)
Debutul carierei sale a fost strâns legat de Muzeul Etnografic al Moldovei, al cărui angajat a fost în perioada 1966 – 1968, instituţie de care nu s-a despărţit, de fapt, niciodată: a continuat să cerceteze și să promoveze patrimoniul cultural deținut de muzeul ieșean, a contribuit esențial la publicația muzeului și i-a îmbogățit, de-a lungul timpului, colecția cu peste 2.000 de piese.
Expoziţia aduce în atenția publicului obiectele ce au devenit parte a patrimoniului muzeului, prin bunăvoinţa academicianului Ion H. Ciubotaru, prezentând o selecție de piese din lemn şi ceramică, ştergare, scoarţe, icoane și lucrări de artă naivă.
Vernisajul are loc vineri, 3 iulie 2026, începând cu ora 11.00, în spațiul Muzeului Etnografic al Moldovei din Iași, unde expoziția poate fi vizitată până pe 30 august 2026, în intervalul orar 10.00 – 17.00 (marți – joi, duminică), respectiv, orele 10.00 – 18.00 (vineri și sâmbătă), cu biletul aferent muzeului sau cu bilet de expoziție temporară.
Ion H. Ciubotaru, un botoșănean cât o istorie!
Ion, al doilea copil dintre cei cinci ai familiei Ciubotaru, a venit pe lume în iarna anului 1940 (28 ianuarie, în satul Arborea, judeţul Botoşani), într-un timp de crunte frământări internaţionale.
Haralamb, tatăl lui Ion Ciubotaru, pleacă pe front, întoarcerea şi revederea cu fiul său fiind emoţionantă, dar şi dureroasă. După război viaţa îşi cerea firescul ei, însă copilul Ioan trăia, alături de cei patru fraţi ai săi, încă o dramă: secetea şi foamea anilor 1946-1947.
La 11 ani devine elev al Şcolii Normale "Alexandru Vlahuţă" din Şendriceni, unde este marcat de dascălii extraordinari de aici, purtând o vie amintire profesorului de istorie Gheorghe Romândaşu. Coleg de şcoală, dar în ani mai mari, era Alexandru Zub. "Ştiam doar că acela era "domnul elev Alexandru Zub". Nu am îndrăznit niciodată să mă adresez lui, eram la începutul gimnaziului, iar domnia sa termina gimnaziul. Ni s-au intersectat drumurile şi mai târziu", mărturisea Ion H. Ciubotaru la Botoşani, sosit în 16 octombrie 2014, cu prilejul omagierii celor 80 de ani viaţă ai academicianului Alexandru Zub.
Drumul lui Ion Ciubotaru se întrerupe brusc, chiar cu câteva zile înainte de susţinerea examenului de capacitate, care i-ar fi deschis calea spre cariera de învăţător. Pentru că părinţii săi au intrat în conflict cu nou instaurata putere comunistă, i s-a interzis să mai continue studiile la Şendriceni.
Reuşeşte să susţină examenul de capacitate, dar la Şcoala Medie Tehnică Medicală din Botoşani, însă şcoala se desfiinţează la scurt timp. În anul 1956 dă din nou admitere, de această dată la Şcoala Medie de Arte Plastice din Iaşi, dar revine acasă pentru a rămâne alături de părinţii împovăraţi de griji.
În anul 1957 se angajează la Sfatul Popular Arborea, pe postul de referent principal, dar nu rezistă mult, în vara aceluiaşi an fiind concediat pentru "atitudini neprincipiale", pentru că luase apărarea ţăranilor.
Încearcă să obţină, de la Ministerul Sănătăţii, aprobarea pentru a continua studiile în profilul teoretic, pentru că depăşise vârsta înscrierii la admitere. Obţine permisiunea, fiind nevoit să susţină, însă, numeroase diferenţe. În 1958 devine, astfel, elev al Liceului Teoretic nr. 2 Dorohoi.
Tatăl, arestat de Securitate!
Anul 1958 avea să fie unul extrem de dificil pentru familia Ciubotaru, din Arborea. Aflat la Dorohoi, unde susţinea examenele de diferenţe, Ion află că tatăl său fusese arestat de Securitate, pentru că refuza înscrierea în Gospodăria colectivă. În numai 24 de ore, Haralamb Ciubotaru a fost judecat şi condamnat la patru ani de închisoare, din care a executat trei.
La 18 ani, după eforturile deosebite de a relua şcoala, Ion Ciubotaru preia asupra sa şi responsabilităţile capului de familie, "deşi în jurul meu erau doar vaiete, deznădejde şi sărăcie", mărturiseşte ilustrul profesor universitar în materialul autobiografic intitulat "Vatra regăsită", publicat în Anuarul Etnografic al Moldovei, Iaşi, 2010. Dar nu renunţă la şcoală.
La mijlocul verii lui 1961 se petrece a doua revedere emoţionantă tată-fiu (prima fiind întoarcerea tatălui de pe front), când Haralamb Ciubotaru vine din închisoare. Secerişul era în toi, astfel că Ion şi tatăl său au plecat la strânsul grâului, "ca şi cum ne-am fi continuat munca din ziua precedentă. Câteva luni mai târziu, îmi începeam studiile la Facultatea de Filologie a Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" Iaşi".
În anul 1978 obține Doctoratul în Etnologie, la Universitatea "Babeş-Boşyai" Cluj. De aproape jumătate de secol colaborează cu Radio Iaşi.
O prietenie pentru cultura unui neam!
Mediul universitar ieşean îi oferă lui Ion H. Ciubotaru şansa studiului sub îndrumarea unor oameni providenţiali, unul dintre aceştia fiind profesorul Petru Caraman, cel care avea să îi marcheze linia profesională şi să îi schimbe radical viaţa.
În anul 2008, în studiul "Monumentul Petru Caraman", recenzie la lucrarea lui Ion H. Ciubotaru, "Petru Caraman. Destinul cărturarului", Ion Taloş scrie foarte sugestiv: "Caraman şi Ciubotaru sunt de nedespărţit. Niciodată nu se va putea vorbi despre unul fără să fie măcar amintit şi celălalt. Mi se pare că între ei a existat o legătură mai mult decât spirituală". O prietenie din care avea să câştige, în primul rând, cultura românească: creaţia ştiinţifică a marelui cărturar Petru Caraman a văzut lumina tiparului după moartea sa, în 1980, cel care s-a îngrijit de acest fapt fiind Ioan H. Ciubotaru.
În anul 1966, imediat după finalizarea studiilor universitare, Ion H. Ciubotaru este angajat ca îndrumător de specialitate la Muzeul Etnografic al Moldovei, unde activează mai puţin de un an, devenind apoi cercetător la Centrul de Lingvistică, Istorie Literară şi Folclor al Academiei Române, Filiala Iaşi, instituţie denumită ulterior Institutul de Filologie Română "Al. Philippide" şi unde profesorul activează şi în prezent.
După 1990 preia catedra de Etnologie, la facultăţile de Istorie şi Filologie ale Universităţii ieşene, iar din anul 1991 îl regăsim, vreme de cinci ani, la conducerea Centrului Judeţean al Creaţiei Populare Iaşi.
Unul dintre cele mai importante proiecte personale ce poartă amprenta lui Ion H. Ciubotaru este înfiinţarea Arhivei de Folclor a Moldovei (AFMB), o muncă de patru decenii, însumând peste 300.000 de documente etno-folclorice rezultate în urma documentării din sate.
În anul 2010, profesorul Ion H. Ciubotaru a fost omagiat, la împlinirea celor 70 de ani, în Aula Academiei Române – Filiala Iaşi, comunitatea ştiinţifică şi academică conferindu-i astfel cinstea ce i se cuvine, unul dintre cei care au cuvântat pe marginea operei ilustrului cercetător fiind academicianul Alexandru Zub, fost coleg de şcoală cu Ioan Ciubotaru, la Şcoala Normală din Şendriceni.
Şi mediul academic din Republica Moldova şi-a manifestat aprecierea. În semn de preţuire pentru activitatea de decenii a profesorului născut în Arborea Botoşanilor, Poşta Republicii Moldova a avut o emisiune filatelică destinată special împlinirii a 70 de ani de viaţă. De altfel, Republica Moldova a organizat, pe 10 septembrie 2010, la Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală din Chişinău, o sărbătoare dedicată profesorului botoşănean, în prezenţa viceprim-ministrului Culturii.
A scris: Chestionar folcloric şi etnografic general (Iaşi: Academia Română, 1970), Folclorul obiceiurilor familiale din Moldova (Marea trecere) (Iaşi, 1986), Valea Şomuzului Mare: monografie folclorică (2 vol.; cu un cap. de etnomuzicologie de Fl. Bucescu şi V. Bârlădeanu; Iaşi, 1991), Ornamente populare tradiţionale din Moldova (Iaşi-Chişinău, 1992), Marea trecere: repere etnologice în ceremonialul funebru din Moldova (Bucureşti: "Grai şi suflet – Cultura naţională", 1999), Catolicii din Moldova. Universul culturii populare, vol. 1: Arhitectura populară. Textilele de interior. Portul popular de sărbătoare (Iaşi: Presa Bună, 1998), vol. 2: Obiceiurile familiale şi calendaristice (Iaşi: Presa Bună, 2002), vol. 3: Poezia obiceiurilor tradiţionale; Literatura populară; Folclorul muzical (Iaşi: Presa Bună, 2005), Premiul Academiei Române "Simion Florea Marian", 2007; Petru Caraman. Destinul cărturarului (Iaşi: Editura Universităţii "AL.I. Cuza", 2008), Ouăle de Paşti la români: vechime, semnificaţii, implicaţii ritual-ceremoniale (Iaşi: Presa Bună, 2012).
A colaborat la alcătuirea Dicţionarului literaturii române de la origini până la 1900 (Bucureşti: Editura Academiei Române, 1979; ed. a 2-a, 2002) – Premiul "Timotei Cipariu", acordat de Academia Română (1981) şi a Dicţionarului general al literaturii române (vol. 1-7; Bucureşti: Univers Enciclopedic, 2004-2009).