Scriitorul Nicolae Turtureanu s-a stins marți, 17 iunie, într-un spital din Iași, unde era internat de duminică, suferind de o boală gravă.
Scriitorul Grigore Ilisei, a scris pentru Nicolae Turtureanu, la despărțirea de cele lumești, câteva tulburătoare rânduri: „În dimineața zilei de 17 iunie 2025, într-un salon al Sipridoniei Iașilor s-a auzit gasul poetului Nicolae Turtureanu rostind cu ultimele puteri „Îngăduiți-mi să respir”, titlul interzis de cenzura vremii, sub care ar fi trebuit să apară în 1971 cartea se de debut de la Editura Junimea, „Punctul de sprijin”, distinsă în acel an cu Premiul de poezie al Festivalului „George Bacovia” de la Bacău. A fost un poet parcă din regnul bacovian, biruind destin mașter printr-o poezie cu incantații de psalm arghezian și străfulgerări de umor subțire. Colegului de promoție la Filo, prietenului de o viață, prieteni de o viață și prin familiile noastre, nu i s-a mai îngăduit să mai respire la primele ore ale unei dimineți de marți, zi a ceasurilor rele. A plecat lăsându-ne întru desfătare un dar de preț, miresmele poeziei sale, a harului și deșteptăciunii. De scrie-va în ceruri, îl rog să nu ne uite și să ne trimită fapta sa poeticească ca să ne bucure ca întotdeauna. Veșnică să-i fie amintirea!”
Dumnezeu să îl odihneasă în pace!
Nicolae Turtureanu s-a născut pe 25 noiembrie 1941, în satul Iacobeni, comuna Dângeni, județul Botoșani, fiul lui Gheorghe și al Eugeniei, născută Botez. Studii gimnaziale a urmat în satul natal, liceale la Câmpulung Muscel. Era licențiat în filologie (1966), la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iasi.
In perioada 1966-1971 a fost redactor la Radio Iasi. Dupa 1971 desfasoara o intensa activitate literara prodigioasa la revista Cronica, pana in 1998. Dupa 1999 a fost muzeograf la Muzeul Literaturii Romane, Iasi.
Membru al Uniunii Scriitorilor din Romania, dar si al Societatii Culturale Junimea ’90. A inceput a scrie din clasele primare, primul mare succes fiind… Gazeta de perete! "Intr-o seara - eram prin clasa a III-a, a IV-a la masa unde imi faceam lectiile, sub lumina unei lampi chioare, a focului care "palpaia in soba" (ca-n Eminescu!) si in fascinatia fulgilor care dansau la ferestre, am inceput a orandui cuvintele unei "compuneri" – in versuri. Nu stiu de ce. Si mai apoi, tot asa, ajungand de rasul copiilor si de lauda unor profesori", isi amintea Nicolae Turtureanu.
Astfel, a publicat prima poezie la Gazeta de Perete a Scolii generale din Iacobenii natali, de pe Valea Jijiei. In Iacobeni a lasat oameni dragi, de care isi va aminti pururi. "N-am avut niciodata mentori in adevaratul sens al cuvantului, dar recunostinta mea se rasfrange asupra tuturor celor care, de-a lungul timpului, m-au incurajat. Invatatoarele Eugenia Balan (de care eram indragostit!) si Maria Dascalescu, profesorii Elena si Florea Scutelnicu, Dumitru Chiriac, de la Scoala din Iacobeni, profesoara de limba romana Fiora Popescu, de la Liceul din Campulung, profesorii Mihai Dragan, Ioan Constantinescu, Ion Apetroaie, Stefan Cuciureanu, Nicolae Gostar (Dumnezeu sa-i aiba in paza sa!), de la Universitatea din Iasi", spunea scriitorul.
Inaintea tuturor, insa, avea a face Nicolae Turtureanu o adanca plecaciune: Mitruta Danila, un taran autodidact din Iacobeni, "care citea pe ruptele si cu care am petrecut nesfarsite zile si nopti, in vacante, ca paznic la vie sau la harbuzarie". "El a fost primul care mi-a spus, cand eram printr-a VI-a, a VII-a: "Mai Neculai, tu ai sa ajungi poet!" Simteam furnicaturi in buricele degetelor prin care izvorau versuri si parafrazandu-l pe Creanga – parca-mi salta si acum inima de bucurie si de durere, cand ma gindesc la acele vremuri…".
Debut în reviste: Iasul literar (1962).
Volume publicate: Punctul de sprijin ( Junimea, 1971, Premiul pentru debut al Festivalului National de Poezie "G. Bacovia", Bacău); Nocturne (Junimea, 1975, Premiul Asociatiei Scriitorilor din Iasi); Pentru cine exist (Junimea, 1979); Poezie deschisă (Junimea, 1984); Ascunsa rană (Helicon,1996); Cuvinte încrucisate (publicistică, Cronica, 1996, Premiul "Lectiile istoriei", la Salonul International de Carte Românească, Iasi, 1996); Mătrăguna dulce (publicistică, Timpul, 2001); Poezii din secolul trecut (Junimea, 2002, Premiul Festivalului Româno-Canadian de Poezie "Ronald Gasparic"); Jurnal post-mortem ( proză poetică, TipoMoldova, 2004); Atîta verde peste cerul alb (poezie, TipoMoldova, 2006); Dublă cetătenie (roman, Editura DANAART, 2009); Capăt de linie /Exercitii de neuitare (memorialistică, jurnal, Editura Muzeului National al Literaturii Române, Bucuresti, 2010).
"Cu un larg desen nu numai sonor ci si baladesc, poezia lui Nicolae Turtureanu tine în bună măsură de o eruptie pătimasă, tinerească. Vizionarismul său nu e decît o presiune afectivă ce se caută (…) mult mai revelatoare pentru psihologia poetului e diversiunea tipică prin sarcasm: defensiva sentimentului lezat se transformă în ofensivă. Dacă starea mirifică ilustra o inocentă a afectului, ironia acidă exprimă criza acestuia. Chiar modalitatea miraculosului epic e reconsiderată, deformată sub presiunea burlescului. Enormitatea, în momentele cele mai împlinite, e poetic gravă, halucinantă (…) poetul tinde spre extaz, ca spre o autodepăsire, nu lipsită de o simpatică demonie". (Gheorghe GRIGURCU, în volumul Poeti români contemorani, 1979)
"Nicolae Turtureanu a fost trecut în categoria ludicilor, pentru că prima tentatie a fost aceea a jocului poetic, si grav, dar si într-un anume fel, gratuit, cu miză sau fără, totdeauna însă ironia fiind marca esentială a desfăsurării jocului; dincolo de unda de ironie, ultimul volum ( Poezie deschisă, n.n.) se defineste prin ceea ce as numi poezia ca stare de exasperare (…) în fata agresiunii realului. Masca ludicului cade pentru a descoperi ascunsa rană purtată ca un blazon, sub zodia unei existente în răspăr cu normele impuse de o realitate exterioară al cărui atribut este agresivitatea." (Ioan HOLBAN, "Cronica", noiembrie 1986)