Calendar ortodox, 18 iunie: Sf. Mc. Leontie, Ipatie şi Teodul; Sf. Cuv. Erasm

Sfântul Leontie era din Elada şi pentru că era mare la trup şi foarte puternic s-a făcut ostaş. Fiind el om cuminte şi cu înţeleaptă socotire, a fost răsplătit cu diferite însemne de dregător. Pe când se afla în oraşul Tripoli, din Africa, îi primea pe cei săraci cu dragoste şi îi ospăta cu mese îmbelşugate, apoi înălţa rugăciuni smerite către Dumnezeu, căruia Îi mulţumea ziua şi noaptea. Auzind despre acestea Adrian, stăpânitorul Feniciei, a trimis la el pe Ipatie tribunul cu doi ostaşi, dintre care unul se numea Teodul. Pe drum însă Ipatie a fost cuprins de friguri şi a auzit un glas ce venea de sus şi, arătându-se lui un înger, îi spunea că dacă vrea să se vindece, să-L cheme în ajutor pe Dumnezeul lui Leontie. Iar glasul acela l-a auzit şi Teodul. Ajungând la Tripoli, au fost primiţi de însuşi Leontie, fără ca ei să ştie cine este cel care i-a primit. Atunci când le-a spus că el este Leontie, robul lui Hristos, Ipatie şi Teodul au căzut în genunchi înaintea lui cerând de la el har ca să fie şi ei robii lui Hristos. Rugându-se sfântul pentru ei, un nor şi-a lăsat ploaia sa, care i-a botezat şi i-a luminat pe Ipatie şi Teodul, iar Leontie i-a îmbrăcat în haine albe. Despre toate acestea păgânii i-au spus lui Adrian, iar acela, venind la Tripoli, i-a întemniţat pe cei trei. A doua zi, scoţându-i din temniţă, îi îndemna să se lepede de Hristos, însă nu a reuşit să îi întoarcă de la credinţa lor. Sfinţii Ipatie şi Teodul au fost bătuţi cumplit şi după multe chinuri îndurate li s-au tăiat capetele. Sfântul Leontie a fost bătut cu toiege, a fost strujit pe tot corpul, apoi a fost legat de patru stâlpi şi bătut până ce şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Este hram în biserica ridicată de un fost președinte de Tribunal, cunoscută pentru cele 22 de turnulețe! – GALERIE FOTO

Saturday, 7 November 2026

Este albă, impunătoare, de o frumusețe care îți taie răsuflarea. Biserica ”Sfinții Voievozi” din municipiul Botoșani se zărește de departe, în albul maiestuos al zidur...

Nu a stat departe de concubină și a fost plasat sub control judiciar!

Saturday, 7 November 2026

La data de 06 noiembrie 2026, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare din cadrul Poliției Municipiului Botoșani și a dispus măsura controlului judiciar pentru o ...

O locuință și un depozit de cereale protejate de flăcări, incendiu izbucnit la Știubieni! (Foto)

Saturday, 7 November 2026

Un incendiu s-a produs astăzi, în jurul prânzului, într-o casă din localitatea Știubieni. Bunurile din două camere au fost cuprinse de flăcări. În momentul producerii eve...